De ce un Sinod pentru Amazonia?

O contribuţie la reflecţie

De Antonio Spadaro

De ce un Sinod pentru Amazonia? Noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală este titlul micului volum îngrijit de iezuitul director al „La Civiltà Cattolica” (Àncora Editrice, Milano, 96 pagini), în vederea apropiatei adunări speciale care se va desfăşura de la 6 la 27 octombrie 2019 în Vatican. Publicăm în această pagină prefaţa scrisă de coordonator.

În cursul lui Angelus din 15 octombrie 2017, papa Francisc a anunţat convocarea unei Adunări speciale a Sinodului Episcopilor pentru regiunea panamazoniană, primind astfel dorinţa câtorva Conferinţe episcopale din America Latină, precum şi glasul multor păstori şi credincioşi din alte părţi ale lumii.

Îndeosebi a afirmat că scopul principal al convocării va fi acela de „a găsi noi căi pentru evanghelizarea acelei porţiuni a poporului lui Dumnezeu, în special a indigenilor, adesea uitaţi şi fără perspectiva unui viitor senin, şi din cauza crizei din pădurea amazoniană, plămân de importanţă capitală pentru planeta noastră”. A încheiat Angelus cu o rugăciune pentru acest eveniment eclezial, „pentru ca, respectând frumuseţea creaţiei, toate popoarele de pe pământ să-l laude pe Dumnezeu, Domn al universului, şi luminaţi de El să parcurgă drumuri de dreptate şi de pace”.

Aceste cuvinte sintetizează semnificaţia evenimentului sinodal. Papa a pus în centru evanghelizarea şi căutarea de noi căi. Şi-a îndreptat atenţia spre cei uitaţi, adică indigenii. A vorbit clar despre o criză ecologică. În sfârşit a făcut apel la „Stăpânul universului” cerând dreptate şi pace.

Amintim că teritoriul din Amazonia cuprinde parte din Brazilia, Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam şi Guyana franceză într-o zonă de circa 7,5 milioane de kilometri pătraţi, în inima Americii de Sud. Pădurile amazoniene acoperă circa 5,3 milioane de kilometri pătraţi, care reprezintă 40% din suprafaţa globală a pădurilor tropicale. Viaţa în Amazonia este ameninţată de distrugere şi de exploatarea ambientală, de încălcarea sistematică a drepturilor umane fundamentale ale populaţiei amazoniene: îndeosebi, de încălcarea drepturilor popoarelor originare. Ameninţarea la adresa vieţii derivă din interese economice şi politice ale sectoarelor dominante ale societăţii, mai ales de companiile de extracţie.

În faţa la toate acestea, munca prealabilă Sinodului şi documentele produse au scos în evidenţă că popoarele amazoniene originare au multe să ne înveţe. Timp de mii de ani s-au îngrijit de pământul lor, de apă şi de pădure, şi au reuşit să le păstreze până astăzi, pentru ca omenirea să poată beneficia de bucuria darurilor gratuite ale creaţiei lui Dumnezeu.

Noile drumuri de evanghelizare trebuie să fie construite în dialog cu aceste înţelepciuni ancestrale în care se manifestă seminţele Cuvântului. Astfel Sinodul pentru Amazonia devine un semn de speranţă pentru poporul amazonian, dar şi pentru toată omenirea.

În acest context Biserica este chemată să fie în Amazonia desigur profetică, deschizând noi drumuri în regiune. Ea este chemată să fie participativă, prezentă în viaţa socială, politică, economică, culturală şi ecologică. Este nevoie de o Biserică primitoare faţă de diversitatea culturală, socială şi ecologică, aptă să însoţească împreună cu poporul său construirea de noi răspunsuri la nevoile urgente. Se aşteaptă o Biserică promotoare a valorilor păcii, milostivirii şi comuniunii.

Instrumentum laboris al Sinodului prezintă o serie de probleme care vor fi propuse dezbaterii sinodale pentru ca să fie posibil să se treacă de la o „Biserică ce vizitează” la o „Biserică ce rămâne”, şi printr-o reflecţie asupra slujirilor ecleziale, în care poporul se simte protagonist.

O altă temă puternică este aceea a raportului dintre Biserică şi putere. A pune în discuţie puterea în apărarea teritoriului şi a drepturilor umane înseamnă a risca propria viaţă, deschizând un drum de cruce şi martiriu. Numărul celor care au fost ucişi pentru dreptate şi pentru apărarea pământului din Amazonia este alarmant. Biserica nu poate rămâne indiferentă la toate acestea; dimpotrivă, trebuie să susţină protecţia apărătorilor drepturilor umane şi să-i amintească pe atâţia fii ai săi care şi-au jertfit viaţa. Glasurile amazoniene interpelează Biserica universală să caute noi drumuri.

Pentru a trata tema, cu acest mic volum punem la dispoziţia cititorilor reflecţia născută în jurul revistei „La Civiltà Cattolica” în aceste ultime luni.

Prima contribuţie este a iezuitului venezuelean Arturo Peraza. Reflecţia sa porneşte de la faptul că în pădurea amazoniană s-a dezlănţuit o profundă criză provocată de o prelungită ingerinţă umană, în care predomină o „cultură a rebutului” şi o mentalitate „extractivă”. Extractivismul este un model productiv bazat pe o înaltă dependenţă de extracţia de resurse naturale destinate exportului, cu o fază foarte scăzută de transformare locală. Modelul, în afară de a fi jefuitor, nu reuşeşte să producă adevărată bogăţie în naţiunile care trăiesc acolo, ci numai structuri de dependenţă, care ajung să le lase şi mai mult în mizerie. Sub acest profil, este emblematic cazul Venezuelei, a cărei economie este bazată pe profitul petrolifer. Acest tip de exploatare pune în criză viaţa comunităţilor şi popoarelor ancestrale din Amazonia, constrânse să se mute şi să asume noi stiluri de viaţă străine de tradiţiile lor, până la limita etnocidului.

A doua contribuţie, semnată de iezuitul brazilian Adelson Araújo dos Santos, prezintă câteva caracteristici ale spiritualităţii indigene şi modus vivendi al popoarelor originare din Amazonia, îndeosebi al aşa-numiţilor „indios” din Brazilia (305 grupuri etnice cu 274 de limbi diferite), cu scopul de a evidenţia contribuţia lor pentru păstrarea ambientului. În dialog cu creştinismul, aceste spiritualităţi pot să-i ajute pe creştini să comemoreze şi să confirme ceea ce învaţă spiritualitatea lor cu privire la modul în care trebuie să se trateze creaţia divină, în cadrul acelei viziuni de „ecologie integrală” scoasă în evidenţă de papa Francisc în enciclica sa Laudato si’. Iată, aşadar, întrebările pe care le tratează contribuţia: ce se înţelege prin „spiritualitate” şi ce sunt „spiritualităţile indigene”? Ce ne pot învăţa spiritualităţile indigene din Amazonia? Unde şi cum este posibil să se redescopere prezenţa lui Dumnezeu printre popoarele din pădure şi chiar să se regăsească într-un fel o asemănare cu cuvântul lui Dumnezeu?

A treia contribuţie este a cardinalului iezuit peruvian Pedro Barreto, arhiepiscop de Huancayo şi vicepreşedinte al Red eclesial panamazónica (REPAM)[1]. Obiectivul pe care-l focalizează este acela de a permite popoarelor care locuiesc în regiune să trăiască în mod demn şi să privească la viitor cu încredere. Cardinalul descrie pe scurt situaţia de vulnerabilitate şi de exploatare şi importanţa regiunii amazoniene, un complex ecologic[2] indispensabil pentru echilibrul vieţii nu numai în America de Sud ci pe toată planeta.

Sinodul special pentru Amazonia şi, mai amplu, misiunea Bisericii în acest teritoriu sunt de fapt expresii ale unei însoţiri semnificative a vieţii zilnice a popoarelor şi a comunităţilor care locuiesc acolo. Prezenţa Bisericii este, în realitate, o prismă care permite să se identifice punctele fragile ale răspunsului statelor, şi al societăţilor ca atare, în faţa situaţiilor urgente. Sinodul, ca eveniment eclezial, poate să fie un semn important al răspunsului eficace pentru promovarea dreptăţii şi apărarea demnităţii persoanelor mai lovite, îndeosebi a popoarelor indigene.

Conform doctrinei sociale a Bisericii, la misiunea fiecărui creştin este asociată o angajare profetică faţă de dreptatea, pacea, demnitatea fiecărei fiinţe umane fără deosebire, şi faţă de integritatea creaţiei, răspunzând la un model de societate dominantă care produce excludere şi inegalitate. Cea mai mare parte a statelor din acest teritoriu a semnat principalele convenţii internaţionale despre drepturile umane şi despre respectivele instrumente asociate la drepturile popoarelor indigene şi la îngrijirea ambientului: le aplică într-adevăr în mod serios şi eficace?

După glasul cardinalului Barreto urmează acela al unui alt cardinal implicat profund în procesul sinodal, cu un interviu de-al meu luat cardinalului franciscan din Brazilia, Cláudio Hummes, pe care papa l-a numit raportor general al Sinodului. Dialogul amplu este despre marile teme ale Sinodului (evanghelizare şi moştenire colonială, necesitatea unei Biserici indigene, interculturalitate, ecologie integrală, unitate şi diversitate, „slujiri diferenţiate” în Biserică…) şi despre semnificaţia sa pentru Biserica universală. Printre altele, cardinalul afirmă cu claritate că „vederea” păstorului nu este privirea analistului care examinează situaţia cu dezlipire, ci este o privire părtaşă şi implicată. Tot aşa şi Sinodul nu este o „abstracţie sinodală”, ci o experienţă a Duhului.

Micul volum pe care-l prezentăm se încheie cu o scurtă lucrare pe care am scris-o împreună cu Mauricio López Oropeza, secretar executiv al Red eclesial panamazónica şi membru al Consiliului pre-sinodal amazonian. Obiectivul acestei ultime intervenţii este de a-i ajuta pe cititori să înţeleagă întreaga dinamică a procesului sinodal şi să-i simtă importanţa dintr-o perspectivă generală în cadrul unei viziuni mai ample despre Biserică şi despre reforma sa. Pentru aceasta se ilustrează diferitele mişcări şi tensiunile din interiorul şi din jurul Sinodului şi se oferă un simplu ghid pedagogic pentru a înţelege acest eveniment eclezial şi dinamica sa.

Şi mulţumesc lui Mauricio López Oropeza şi pentru colaborarea sa indispensabilă în realizarea acestui volum, pe care-l încredinţez cititorului pentru ca să poată intra în temele Sinodului prin diferite abordări furnizate de voci relevante în dezbaterea pre-sinodală.

Suntem siguri că reflecţiile pe care le propunem vor fi utile şi în timpul Sinodului şi după aceea pentru că, aşa cum se citeşte în Instrumentum laboris, procesul demarat trebuie să continue „ca element central al vieţii viitoare a Bisericii”.

(După L’Osservatore Romano, 13 septembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] REPAM este o entitate co-fondată de instituţiile regionale ale Bisericii catolice: CELAM (Consiliul episcopal latinoamerican), CLAR (Confederaţia călugărilor şi călugăriţelor latinoamericani), Pastoraţia socială Caritas din America Latină, CNBB (Comisia episcopală pentru Amazonia a episcopilor din Brazilia), cu sprijinul Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale din Vatican. Reuneşte deci toţi referenţii diferiţi din Biserica catolică ce lucrează în însoţirea pastorală şi în apărarea integrală a grupurilor vulnerabile (cu atenţie specială faţă de popoarele indigene şi faţă de alte minorităţi) şi a drepturilor lor, şi în promovarea de alternative existenţiale pentru popoare şi comunităţi care locuiesc în acest teritoriu.

[2] Complexele ecologice sunt sisteme ambientale complexe, cu largă extindere geografică, constituite dintr-un ansamblu de ecosisteme, ale căror comunităţi animale şi vegetale au ajuns, într-o anumită zona din suprafaţa terestră, la o relativă stabilitate în raport cu condiţiile ambientale. Fiecare complex ecologic este caracterizat îndeosebi de condiţiile climatice ale regiunii şi de o vegetaţie deosebită care găzduieşte o faună tipică (ansamblu de specii animale).

lecturi: 632.