Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Deschiderea anului școlar la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif"

Luni, 9 septembrie 2019, a avut loc deschiderea noului an școlar la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău. La ora 10.30 a început sfânta Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași. La celebrare au fost prezenți reprezentanți din partea autorităților locale și a Poliției, superiorii și formatorii împreună cu cadrele didactice și personalul auxiliar care se ocupă de educația și buna dezvoltare umană, intelectuală și spirituală a celor 71 de seminariști și 380 de elevi ai liceului.

PS Aurel Percă a prezidat sfânta Liturghie de deschidere a noului an, însoțit la altar de pr. Anton Săboanu, directorul colegiului, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Eduard Soare, vicerectorul Institutului Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, de preoții formatori și 12 preoți oaspeți.

În cadrul predicii, Excelența Sa a subliniat că toți suntem implicați în procesul educației - preoți, profesori, părinți -, primii beneficiari fiind desigur elevii, dar și ei trebuind să contribuie cu propriul efort. Învățământul nu este doar informativ, ci are și menirea de a forma oameni. Cum poate fi îndeplinită o asemenea misiune? Numai urmându-l pe Cel care este calea, adevărul și viața: "Cristos a venit să ne spună că destinul nostru nu este unul pământesc, ci de a fi cu Dumnezeu". De la acest adevăr trebuie să pornim în incursiunea noastră de cunoaștere a tainelor lumii în care trăim.

Cuvântul de încheiere a aparținut părintelui director Anton Săboanu. Adresându-se colegilor profesori și tinerilor, Sfinția Sa a amintit că instituția de care este responsabil de 26 de ani este asemenea unui drum care ajută la descoperirea capacităților, dar și a limitelor: "Învățăm, dar nu este suficient să acumulăm cunoștințe. Trebuie să descoperim sensul lucrurilor, sensul vieții noastre, ceea ce este bun, frumos și adevărat. Iar aceasta se face nu numai învățând, dar și educând. Este o mare diferență între a învăța și a educa, pentru că e posibil să avem oameni învățați, dar fără educație".

La sfârșitul celebrării, PS Aurel Percă a declarat deschis noul an de învățământ și a dăruit tuturor celor prezenți binecuvântarea specială pentru începutul noului an școlar.

Pr. Marius Cojan

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 septembrie: Bacău: Deschiderea anului școlar la Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif"


 

lecturi: 2830.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat