Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Administrarea Mirului în Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci"

Într-o atmosferă de mare sărbătoare, în duminica de după Rusalii, 16 iunie 2019, când preamărim misterul Preasfintei Treimi, am celebrat în comunitatea noastră, în Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci" din Bacău, revărsarea Duhului Sfânt asupra copiilor care s-au pregătit pentru primirea sacramentului sfântului Mir.

La început, cei 63 de candidați l-au întâmpinat pe Preasfințitul Petru Gherghel în fața bisericii. Apoi, după procesiune, pe o vreme călduroasă de vară, am celebrat sfânta Liturghie în biserica noastră.

În cadrul omiliei, episcopul nostru i-a îndemnat pe toți credincioșii să reînsuflețească credința în Dumnezeul unic și întreit, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt. Șapte copii, prezenți în față, alături de Preasfințitul, purtând însemnele cu darurile Duhului Sfânt, au dat mărturie despre credința lor și au arătat că au parcurs cu bine pregătirea catehetică din perioada aceasta.

Emoțiile și bucuria spirituală i-au pătruns pe candidați și pe nașii și părinții acestora în momentul în care au fost reînnoite făgăduințele de la Botez, după care au urmat rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt și ungerea cu sfânta Crismă.

Celebrarea a continuat cu Liturgia euharistică, iar la sfârșit, copiii au adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentului. Părintele paroh, Gabriel Farcaș, a mulțumit, de asemenea, Preasfinției Sale. Bineînțeles, în cadrul schimbului de mulțumiri, nu au lipsit referirile la vizita Sfântului Părinte papa Francisc, de la Iași, care se datorează eforturilor depuse de păstorul diecezei noastre.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru marele dar al prezenței urmașului apostolilor în mijlocul comunității noastre, în persoana episcopului nostru, Petru Gherghel! Administrarea sacramentului sfântului Mir a reprezentat o frumoasă ocazie de a ne bucura împreună de revărsarea Duhului Sfânt și de roadele sale sfinte în parohia noastră.

Membri ai comunității parohiale "Sfânta Cruce" din Bacău

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16 iunie: Bacău: Administrarea Mirului în Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci"


 

lecturi: 1036.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat