"Curierul de Iaşi": Interviu cu PS Petru Gherghel: "Privind la Cristos, omul se simte iubit şi împlinit!"

Sanctitatea Sa papa Francisc va fi oaspetele Iaşului în cadrul unei vizite istorice, parte a călătoriei apostolice înfăptuite în România în perioada 31 mai - 2 iunie.

PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, a detaliat într-un interviu acordat "Curierului de Iaşi" semnificaţiile spirituale pe care le presupune prezenţa Sfântului Părinte în mijlocul ieşenilor.

Preasfinţia Voastră, vă rog să ne detaliaţi esenţa mesajului pe care Sanctitatea Sa papa Francisc doreşte să îl transmită prin călătoria apostolică pe care o va face în România şi, desigur, la Iaşi. În acest context, care ar fi asemănările şi deosebirile faţă de vizita papei Ioan Paul al II-lea din 1999?

Vreau să precizez că, încă de la începutul pontificatului său, papa Francisc a avut un mesaj sincer şi curajos către toţi oamenii planetei noastre, mai ales către tineri, chemându-i să meargă cu mult curaj "împotriva curentului", să iasă din anonimatul vieţii cotidiene şi să poarte peste tot mesajul iubirii, care singură poate schimba mersul lumii, poate să desăvârşească o lume nouă, un popor capabil de a face vie pe pământ imaginea Creatorului, a celui care l-a creat pe om pentru iubire şi fericire.

Papa Francisc vine cu o forţă nouă să-i cheme pe toţi, dar mai ales pe tineri, să transforme visul în realitate, să îi ajute pe tineri să nu uite că ei, cu iubirea şi tinereţea lor, pot să înflăcăreze lumea cu acest spirit care poate să schimbe lumea.

Este ştiut că papa Francisc a voit să continue, cu o carismă nouă şi cu mijloace noi, idealul înaintaşilor săi, atât al papei Benedict al XVI-lea, cât, mai ales, cel al sfântului papă Ioan Paul al II-lea, cel care s-a îndreptat spre tinerii din ţara noastră, mai ales spre cei din Moldova, atunci când ne-a vizitat ţara, între 7 şi 8 mai 1999: "Aş vrea să vă încredinţez vouă tuturor un vis. În special, aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aş fi vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire, nu a fost posibil. În seara aceasta, îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârşite, vestea celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: «Voi turna din Duhul meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri visuri vor visa» (Fap 2,17). În aceste zile, Spiritul vă încredinţează vouă, tinerilor, «visul» lui Dumnezeu: ca toţi oamenii să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu acest vis în noul mileniu!"

Ceea ce ar fi dorit atunci papa Ioan Paul al II-lea vine personal să împlinească papa Francisc la Iaşi, anume să ne încredinţeze acest vis, să ne cheme pe toţi "să mergem împreună", pentru a transforma visul în realitate, pentru a face ca lumea să fie mai bună şi ca toţi oamenii zilelor noastre să se iubească şi să ştie că sunt fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte ceresc.

Protagoniştii întâlnirii de la Iaşi cu papa Francisc vor fi tinerii şi familiile. Ce învăţături ar trebui să primească un tânăr pentru a avea speranţa într-o viaţă curată, decentă, cât mai aproape de valorile morale? Mai exact, cum poate fi convins un tânăr al zilelor noastre, asaltat de superficialitatea tehnologiei, mass-mediei, supus la tot felul de provocări străine normalităţii, că trebuie să aibă o conduită creştină?

Sfântul Părinte nu-i cheamă pe oameni, şi cu atât mai puţin pe tineri, să iasă din lume, să desconsidere darurile minunate ale tehnicii şi nici să condamne rolul mass-mediei sau al tehnologiei moderne, ci să ştie să le transforme în adevărate căi de cunoaştere a demnităţii vieţii omului şi mijloace de apropiere şi de descoperire a adevăratei fericiri, în mijloace de apropiere dintre oameni şi popoare, izvoare de îmbogăţire spirituală şi de trăire a comuniunii şi a adevăratei iubiri. Acest gând vrea papa Francisc să-l adreseze, fără îndoială, tinerilor şi, desigur, familiilor tinere pe care vrea să le întâlnească în vizita sa la Iaşi, căci de tineri şi de familiile tinere depinde viitorul unui popor şi al societăţii întregi. Dar, fără referinţa la Dumnezeu, fără o credinţă matură, nu se poate reuşi. Atunci când o construcţie nu are un fundament profund şi trainic, această construcţie nu poate dura. Când în viaţa omului, tânăr sau adult, nu există referinţa la Dumnezeu, omul este neliniştit pentru că simte că îi lipseşte ceva, chiar dacă este sănătos fizic şi are de toate. Privind la "calea, adevărul şi viaţa", privind la Cristos, viaţa şi lumea capătă un alt sens, un sens plin de semnificaţie şi care ne provoacă să-i iubim pe cei din jur şi, totodată, să-l iubim pe Dumnezeu, Creatorul ei. Şi, cu această credinţă în suflet, omul simte o adevărată linişte şi pace, pentru că nu se simte niciodată singur, ba chiar se simte iubit şi împlinit.

Dieceza Romano-Catolică este o prezenţă semnificativă în comunitatea spirituală ieşeană. Recent, la 1 mai, aţi împlinit 29 de ani de când aţi fost consacrat episcop. Cum aţi defini aceste aproape trei decenii de păstorire a credincioşilor catolici şi cum priviţi anii care vor urma?

E adevărat, comunitatea credincioşilor catolici din Moldova, alături de marea majoritate a credincioşilor ortodocşi, a ştiut să treacă prin toate vicisitudinile, dând dovadă de un mare curaj în trăirea credinţei şi în preţuirea marii valori a familiei. Nicio greutate şi nicio presiune din partea conducerii atee din trista perioadă a comunismului n-a putut să scoată din suflete comoara credinţei şi spiritul de religiozitate şi cuminţenie din viaţa bravilor noştri părinţi. Într-un asemenea climat de curaj şi de preţuire a valorilor spirituale am avut bucuria să mă nasc şi eu şi apoi să fiu chemat să duc mai departe, cu mijloace adaptate acelor timpuri tulburi, flacăra vie a credinţei şi a tradiţiilor sfinte, apărate de înaintaşii noştri cu preţul vieţii lor, cum bine cunoaştem exemplul atâtor mari apărători ai valorilor creştine. Nimeni nu poate uita figura măreaţă a episcopului martir, fericitul Anton Durcovici, alături de care atâţia episcopi martiri, preoţi şi credincioşi curajoşi, ne-au susţinut şi ne-au determinat să nu uităm comoara credinţei şi a încrederii în Dumnezeu. Persecutorii au trecut - lucrarea lui Dumnezeu însă nu a încetat. Misiunea mea de administrator apostolic, iar mai ales din 1990 de episcop de Iaşi, n-a fost alta decât ca, împreună cu toţi confraţii mei preoţi şi vrednicii credincioşi, să asigur şi să duc mai departe comoara sfântă a credinţei şi a fidelităţii faţă de Cristos, faţă de Biserică şi de înaintaşii noştri. Mă rog lui Dumnezeu ca tot ceea ce am fost chemat să împlinesc în această perioadă de slujire ca administrator apostolic şi episcop de Iaşi - nu singur, ci împreună cu toţi confraţii preoţi - să fie spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi spre binele şi binecuvântarea poporului creştin din Biserica noastră locală.

Există un gest din timpul Liturghiei catolice pe care îl admir foarte mult, cel în care cei prezenţi îşi oferă pacea, strângându-şi mâinile unii altora. Pe de altă parte, recent a fost publicat un studiu care arată că creştinismul este cel mai persecutat cult din lume - a se vedea şi cumplitul atentat petrecut chiar în Săptămâna Mare în Sri Lanka. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru cu o religie în care, iată, la fiecare slujbă credincioşii sunt îndemnaţi să-şi dăruiască pacea?

Biserica ne învaţă că toţi cei care se bucură de darul vieţii sunt fii ai lui Dumnezeu, iar prin Cristos se bucură de demnitatea de a fi fraţi între ei. În lumina acestui adevăr fundamental, atunci când participăm la celebrarea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii trăim un climat de frăţietate şi ne simţim într-o atmosferă de familie în care trebuie să fie armonie, pace şi bună înţelegere.

Sfânta Liturghie este şi participarea la Cina de taină a lui Isus. Gestul dăruirii păcii, introdus înainte de a participa la ospăţul Domnului, este, de fapt, o chemare la disponibilitatea de a participa cu suflet împăcat la un asemenea moment de bucurie şi frăţietate, iertând-ne greşelile şi păcatele săvârşite în viaţa de zi cu zi.

Climatul sacru al celebrării sfintei Liturghii ne cheamă să nu uităm să fim cu sufletul împăcat, pentru a putea primi şi noi iertare de păcatele noastre din partea lui Dumnezeu, în faţa căruia ne aflăm. Este, de fapt, împlinirea rugăciunii "Tatăl nostru", în care cerem de la Părintele ceresc iertare după cum iertăm şi noi celor ce ne greşesc nouă. Strângerea mâinii sau îmbrăţişarea obişnuită ne fac să ne simţim uniţi şi fericiţi că am fost împreună, pentru a trăi un moment de comuniune sufletească, întorcându-ne împăcaţi la casele noastre şi la viaţa de zi cu zi.

E dureros că oamenii nu înţeleg marea lor demnitate şi realitatea solidarităţii umane voite de Dumnezeu, ajungând să comită astfel de crime şi gesturi total inumane şi lipsite de iubire, precum cele petrecute în Sri Lanka. Creştinul nu poate fi creştin fără să ştie să iubească şi să ierte. El nu încetează să se roage ca toţi să ajungă să cunoască o asemenea demnitate şi un asemenea spirit uman de frăţietate şi înţelegere - dar al lui Dumnezeu pentru toţi fii săi, pentru pace şi bună înţelegere între oameni.

Un interviu de Gabriel Andronache,
publicat de "Curierul de Iaşi" la 31 mai 2019

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 1571.