Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roma (Grotte Celoni): Hramul comunității de români

Viața românilor prezenți la Roma are atâtea aspecte în comun cu biografia fericitului Ieremia Valahul. Acesta a plecat de acasă spre o țară despre care a auzit că este locuită de atâția sfinți. A trăit o decepție văzând moravurile societății în care a ajuns după un drum îndelungat. Dar nu s-a descurajat. A căutat și găsit o comunitate în care a început să crească în sfințenie. Spiritul de slujire și iubirea față de bolnavi l-au ajutat să își găsească propria cale și să treacă peste obstacole care inevitabil apar în drumul apropierii de Dumnezeu. Prin trudă și iubire a reușit să se conformeze lui Isus care a avut atâta compasiune față cei suferinzi.

Aceste idei pe care pr. Cristian Bîrnat le-a scos în evidență la predica de la Liturghia hramului, duminică, 12 mai 2019, ne-au ajutat să ne dorim și noi să nu ne descurajăm din cauza lumii în care trăim și a distanței față de casă, ci să ne dorim mai mult să fim sfinți așa cum Tatăl nostru ceresc este sfânt.

Cântările au dat glas bucuriei și rugăciunii cu care poporul de la Grotte Celoni l-a sărbătorit pe patronul său. Darurile aduse la altar, incensul, florile și costumele populare ne-au adus încă o dată aminte de importanța sărbătorii la care am participat.

La această Liturghie de hram au fost și mai mulți preoți la altar. A celebrat pr. paroh Isidor Iacovici, și au concelebrat pr. Iulian Robu, colaborator al Sfinției Sale, pr. Isidor Mîrț și pr. Cristian Bîrnat. La spovezi a fost disponibil pr. Maricel Bulai.

Și pentru că în săptămâna care vine va fi sărbătorit și sfântul Isidor Plugarul, la sfârșitul Liturghiei le-am cântat La mulți ani! preoților Isidor Iacovici și Isidor Mîrț. A urmat apoi o masă cu bunătăți ca la hram acasă, o masă la care au fost invitați toți din biserică.

Noi, românii de la Roma, îl rugăm pe fericitul Ieremia să ne învețe și să ne ajute să găsim calea noastră de sfințire, să împlinim voința lui Dumnezeu și să îl slujim pe aproapele. Patronul nostru să ne învețe să avem ochi pentru a vedea ocaziile concrete din viața cotidiană prin care putem crește în iubire, credință și speranță!

Comunitatea de la Grotte Celoni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 12 mai: Roma (Grotte Celoni): Hramul comunității de români


 

lecturi: 1094.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat