Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași;
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006;
Nr. 3 / 11.04.2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Duminica Floriilor - Ziua Tineretului

Duminica Floriilor în Biserica Romano-Catolică se celebrează duminică, 14 aprilie 2019. Se amintește intrarea Domnului în Ierusalim și se marchează începutul Săptămânii Mari. În această duminică este și Ziua Tineretului. Anul acesta, tinerii vor fi îndreptați cu gândul spre sărbătoarea întâlnirii cu papa Francisc, de la Iași - 1 iunie.

La Iași, tinerii, cu ramuri în mâini, vor porni duminică, 14 aprilie, la ora 15.30-16.00 în procesiune de la biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" (cartierul Nicolina), biserica "Sfântul Anton" (cartierul Dacia), Parohia Dancu, Parohia Tomești și Parohia Valea Lupului către catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Vor merge pe jos între 3 și 4 km. Împreună cu ei vor merge preoții din comunitățile respective.

Ecoul entuziasmului cu care evreii l-au întâmpinat pe Cristos în Duminica Floriilor va răsuna în Iași, precum și în celelalte parohii prin cântările tinerilor. În curtea catedralei, tinerii vor fi întâmpinați de PS Petru Gherghel, episcop de Iași. Aici se vor sfinți ramurile și se va intra în catedrală.

Intrarea Domnului în Ierusalim este cinstită prin procesiunea solemnă cu ramuri. Credincioșii participă la procesiune cântând și purtând ramuri în mâini. Ramurile binecuvântate vor fi apoi păstrate acasă cu pietate, amintind de victoria lui Cristos care a fost celebrată prin procesiunea acestei zile.

Sfânta Liturghie, care va începe la ora 17.00 în catedrala romano-catolică din Iași, va fi prezidată de PS Petru Gherghel, care va avea un mesaj special pentru tineri. La celebrare va fi prezent și PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași.

Lecturile din Sfânta Scriptură vor fi proclamate de tineri, iar patima după sfântul Luca va fi citită pe roluri.

În Duminica Floriilor, în parohii vor fi întâlniri și rugăciuni speciale cu tinerii. Aceștia se vor întâlni sub semnul mesajului Sfântului Părinte papa Francisc, a cărui temă este formată din cuvintele sfintei Fecioare Maria de la Buna-Vestire: "Iată, slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38). În mesajul său, Sfântul Părinte se adresează tinerilor din lumea întreagă - celor care cred și celor care nu cred - încurajându-i să descopere valorile tipice ale tinereții. Papa îi îndeamnă pe tineri să se ofere în slujirea celorlalți, iar acest lucru "nu înseamnă doar a fi gata de acțiune; e necesar a se pune în dialog și cu Dumnezeu, într-o atitudine de ascultare, cum a făcut Fecioara Maria. Ea a ascultat mai întâi ceea ce-i spunea îngerul și după aceea a dat un răspuns".

Această zi dedicată tinerilor s-a născut din dorința sfântului papă Ioan Paul al II-lea. În Duminica Floriilor din anul 1984, în care s-a celebrat și jubileul tinerilor, papa a accentuat faptul că Biserica îi are în atenție într-un mod special pe tineri. În anul următor s-au adunat la Roma peste 300.000 de tineri. A fost începutul Zilei Mondiale a Tineretului. De atunci și până astăzi, în fiecare Duminică a Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului, iar la un interval de doi-trei ani s-au organizat întâlniri mondiale.

În Duminica Floriilor se marchează începutul Săptămânii Sfinte, când se celebrează misterele mântuirii împlinite de Cristos în ultimele zile ale vieții sale, începând de la intrarea în Ierusalim și până la fericita pătimire și glorioasa sa Înviere. Într-un mod deosebit, creștinii sunt invitați să se spovedească și să se pregătească pentru Învierea Domnului.

Duminica Floriilor va fi și o pregătire pentru sărbătoarea întâlnirii cu papa Francisc, care, în cursul călătoriei sale apostolice, va veni la Iași, la 1 iunie. Atunci, tocmai tinerii și familiile vor fi în centrul atenției papei Francisc, spre care va îndrepta un mesaj special.

Biroul de presă
Pr. Adrian Blăjuță

________________________________________

Persoane de contact:

- pr. Adrian Blăjuță (tel. 0766/689853; e-mail: adrian@ercis.ro)

- pr. Iosif Claudiu Doboș (tel. 0768/323133; e-mail: d.iosifclaudiu@yahoo.com)
 


lecturi: 1614.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat