Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pildeștenii se roagă pentru apropierea dintre oameni. Vizită la biserica ortodoxă din Gherăești

Cu ocazia Săptămânii de rugăciune pentru unirea Bisericilor, atât cercetașii, cât și celelalte grupuri din Pildești au derulat activități în acest sens.

Vineri, 25 ianuarie 2019, a avut loc, în capela Liceului "Sfântul Ioan de la Salle", un moment de rugăciune la care au participat tinerii din Acțiunea Catolică, din grupul de cercetași, din Grupul de Familii, precum și Surorile Maestre "Pie Venerini" și Frații Școlilor Creștine din parohie. Acest moment de rugăciune a fost prezidat de pr. Larențiu Luca, vicar al comunității noastre.

Fiind unul dintre obiectivele mișcării scout de a lucra pentru apropierea dintre oameni fără să se facă deosebire de limbă, cultură, religie, grupul de cercetași din Pildești face în fiecare an mici gesturi de apropiere cu o comunitate de persoane de altă confesiune. Astfel, duminică, 27 ianuarie 2019, 60 de cercetași au pornit plini de bucurie spre biserica ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din Gherăești pentru a participa la o activitate ecumenică.

Programul a început cu niște cuvinte de "bun venit" din partea pr. Liviu Vasile Lupu, el prezentându-ne și biserica din care face parte. Am aflat despre acest lăcaș de cult că datează din 1854, fiind construit de către Dimitre Kornea, boier din acea vreme. Momentul central al întâlnirii a fost reprezentat de rugăciunea în comun, părintele Liviu Vasile Lupu și pr. Laurențiu Luca ajutându-ne să trăim din plin această experiență. Momentul spiritual s-a încheiat cu recitarea rugăciunii "Tatăl Nostru", spunând-o ținându-ne de mâini, iar preoții ținând fiecare lumânarea proprie unită de cealaltă. Astfel, prin realizarea unei singure flăcări aprinsă de două lumânări a fost simbolizată unirea în credință pe care o dorim așa cum ne spune Isus: "Ca toți să fie una" (In 17,21).

După încheierea acestei activități, cercetașii și-au prezentat curiozitățile cu privire la religia ortodoxă, părintele din Gherăești fiind deschis si dornic să ne clarifice interesele. Apoi, a urmat un moment de destindere, în care am luat prânzul și ne-am jucat.

Așadar, această zi a fost cu adevărat rodnică, lucrând și anul acesta pentru a păstra și a întări legăturile între satele vecine și având posibilitatea de a ne cunoaște mai bine, fapt care ajută să ne respectăm și să ne iubim mai mult. De asemenea, dorim să mulțumim preoților care ne-au călăuzit și au făcut posibilă desfășurarea acestei activități.

Diana Mîrț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27 ianuarie: Pildeștenii se roagă pentru apropierea dintre oameni. Vizită la biserica ortodoxă din Gherăești

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.


 

lecturi: 440.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat