Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Panama
cu ocazia celei de-a XXXIV-a Zi Mondială A Tineretului
(23-28 ianuarie 2019)

Vizita la Casa Hogar del Buen Samaritano

Casa Hogar del Buen Samaritano, duminică, 27 ianuarie 2019

Dragi tineri,

Stimaţi directori, colaboratori, agenţi de pastoraţie,

Prietene şi prieteni!

Mulţumesc, părinte Domingo, pentru cuvintele pe care, în numele tuturor, mi le-aţi adresat. Am dorit această întâlnire cu voi, care sunteţi aici în Casa-familie "Bunul Samaritean", precum şi cu ceilalţi tineri prezenţi de la Centrul "Ioan Paul al II-lea", de la Casa-familie "Sfântul Iosif" a Surorilor Carităţii şi de la "Casa Iubirii" a Congregaţiei Fraţilor lui Isus Kkottonngae. A fi cu voi este pentru mine motiv de a reînnoi speranţa. Mulţumesc pentru că faceţi posibil acest lucru!

Pregătind această întâlnire am putut să citesc mărturia unui membru din această casă, care mi-a atins inima pentru că spunea: "Aici m-am născut din nou". Această casă, şi toate centrele pe care voi le reprezentaţi, sunt semnul vieţii noi pe care Domnul vrea să ne-o dăruiască. Este uşor de a întări credinţa unor fraţi atunci când se vede că ea acţionează ungând rănile, vindecând speranţa şi încurajând să se creadă. Aici nu se nasc din nou numai cei pe care am putea să-i numim "beneficiari primari" ai caselor voastre; aici Biserica şi credinţa se nasc, aici Biserica şi credinţa se reînnoiesc încontinuu prin intermediul carităţii.

Începem să ne naştem din nou atunci când Duhul Sfânt ne dăruieşte ochi pentru a-i vedea pe alţii, aşa cum ne spunea părintele Domingo, nu numai ca vecini ai voştri de casă - care deja vrea să spună mult - ci ca apropiaţii noştri. A-i vedea pe alţii ca aproapele.

Evanghelia ne spune că odată l-au întrebat pe Isus: "Cine este aproapele meu?" (Lc 10,29). El n-a răspuns cu teorii, nici n-a făcut un discurs frumos şi elevat, ci a folosit o parabolă - aceea a Bunului Samaritean -, un exemplu concret de viaţă reală pe care voi toţi îl cunoaşteţi şi îl trăiţi foarte bine. Aproapele este o persoană, o faţă pe care o întâlnim pe drum şi de care ne lăsăm mişcaţi, ne lăsăm înduioşaţi: mişcaţi din schemele şi priorităţile noastre şi înduioşaţi intim de ceea ce trăieşte acea persoană, pentru a-i face loc şi spaţiu în mersul nostru. Aşa a înţeles bunul samaritean în faţa omului care a fost lăsat pe jumătate mort pe marginea drumului nu numai de câţiva bandiţi, ci şi de indiferenţa unui preot şi a unui levit care n-au avut curajul de a-l ajuta, şi aşa cum ştiţi, şi indiferenţa ucide, răneşte şi ucide. Unii din cauza vreunei monede mizerabile, alţii de frica de a se contamina, din dispreţ sau dezgust social, fără probleme l-au lăsat pe acel om la pământ la marginea drumului. Bunul samaritean, ca toate casele voastre, ne arată că aproapele este înainte de toate o persoană, cineva cu o faţă concretă, cu o faţă reală şi nu ceva de depăşit şi de ignorat, oricare ar fi situaţia sa. Este o faţă care revelează umanitatea noastră de atâtea ori suferindă şi ignorată.

Aproapele este o faţă care incomodează în mod fericit viaţa pentru că ne aminteşte şi ne pune pe drumul a ceea ce este cu adevărat important şi ne eliberează de faptul de a banaliza şi a face superfluă urmarea noastră a Domnului.

A fi aici înseamnă a atinge faţa tăcută şi maternă a Bisericii care este capabilă să profeţească şi să creeze casă, să creeze comunitate. Faţa Bisericii care în mod normal nu se vede şi trece neobservată, dar este semn al milostivirii şi duioşiei concrete a lui Dumnezeu, semn viu al veştii bune a învierii care acţionează astăzi în viaţa noastră.

A face "casă" înseamnă a face familie; înseamnă a învăţa să ne simţim uniţi cu alţii dincolo de legături utilitariste sau funcţionale, uniţi în aşa fel încât să simţim viaţa un pic mai umană. A crea casă înseamnă a permite ca profeţia să ia trup şi să facă orele noastre şi zilele noastre mai puţin inospitaliere, mai puţin indiferente şi anonime. Înseamnă a crea legături care se construiesc cu gesturi simple, zilnice şi pe care toţi putem să le facem. O casă, o ştim toţi foarte bine, are nevoie de colaborarea tuturor. Nimeni nu poate să fie indiferent sau străin, pentru că fiecare este o piatră necesară pentru construirea sa. Asta implică să cerem Domnului ca să ne dea harul de a învăţa să avem răbdare, de a învăţa să ne iertăm; a învăţa în fiecare zi să reîncepem. Şi de câte ori să iertăm şi să reîncepem? De şaptezeci de ori şapte, toate dăţile care sunt necesare. A crea relaţii puternice cere încrederea care se alimentează în fiecare zi cu răbdare şi cu iertare.

Şi astfel se realizează minunea de a experimenta că aici se naşte din nou; aici toţi ne naştem din nou pentru că simţim eficace mângâierea lui Dumnezeu care ne face posibil să visăm lumea mai umană şi, de aceea, mai divină.

Mulţumesc vouă tuturor pentru exemplu şi generozitate; mulţumesc instituţiilor voastre, voluntarilor şi binefăcătorilor. Mulţumesc celor care au făcut posibil ca iubirea lui Dumnezeu să devină tot mai concretă, mai reală, îndreptând privirea în ochii celor care sunt în jurul nostru şi recunoscându-ne ca aproapele.

Acum, când ne rugăm Angelus, vă încredinţez Mamei noastre, Fecioara. Să-i cerem ei, care ca Mamă bună este expertă în duioşie şi în apropiere, să ne înveţe să fim atenţi pentru a descoperi în fiecare zi cine este aproapele nostru şi să ne încurajeze ca să mergem în întâmpinarea lui cu promptitudine şi să-i putem oferi o casă, o îmbrăţişare în care să poată găsi protecţie şi iubire de fraţi. O misiune în care suntem implicaţi toţi.

Vă invit acum să punem sub mantia sa toate preocupările voastre, toate necesităţile, durerile pe care le purtaţi în voi, rănile pe care le înduraţi, pentru ca ea, ca Bună Samariteană, să vină la noi şi să ne asiste cu maternitatea sa, duioşia sa, zâmbetul său de Mamă.

Angelus Domini...

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Astăzi se celebrează Ziua internaţională a amintirii victimelor Holocaustului. Avem nevoie să menţinem vie amintirea trecutului, a tragediilor trecute şi să învăţăm din paginile negre ale istoriei pentru a nu ne mai întoarce să comitem aceleaşi greşeli. Să continuăm să ne străduim, fără încetare, să cultivăm dreptatea, să facem să crească înţelegerea şi să susţinem integrarea, pentru a fi instrumente de pace şi constructor ai unei lumi mai bune.

Doresc să exprim durerea mea pentru tragediile care au lovit statul Minas Gerais în Brazilia şi statul Hidalgo în Mexic. Recomand milostivirii lui Dumnezeu toate victimele şi, în acelaşi timp, mă rog pentru răniţi şi exprim afectul meu şi apropierea mea spirituală familiilor lor şi întregii populaţii.

Aici în Panama m-am gândit mult la poporul venezuelean, cu care mă simt deosebit de unit în aceste zile. În faţa situaţiei grave care se trăieşte, îi cer Domnului ca să se caute şi să se ajungă la o soluţie dreaptă şi paşnică pentru a depăşi criza, respectând drepturile umane şi căutând exclusiv binele tuturor locuitorilor ţării. Vă invit să ne rugăm, punând această mijlocire sub ocrotirea Stăpânei Noastre de Coromoto, patroana Venezuelei.

Lui Cristos şi Fecioarei încredinţăm la fel victimele atentatului terorist comis, în această duminică, în catedrala din Polo, în Filipine, în timp ce era în desfăşurare celebrarea Euharistiei. Reafirm reprobarea mea cea mai fermă faţă de acest episod de violenţă, care aduce noi dolii în această comunitate creştină, şi înalţ rugăciunile mele pentru răposaţi şi pentru răniţi. Domnul, Principele păcii, să convertească inima celor violenţi şi să dăruiască locuitorilor din acea regiune o convieţuire senină.

Şi astăzi, în ultima zi a Zilei Mondiale a Tineretului, ca ofrandă a Liturghiei au adus o listă de douăzeci de tineri care n-au putut să ştie cum se desfăşura Ziua Tineretului, prin televiziune, prin radio, tineri elevi ai Şcolii de Cadeţi de Poliţie "General Francisco de Paula Santander", în Columbia, ucişi de ura teroristă. Aceşti tineri au fost o ofrandă la Liturghie şi în amintirea lor îmi permit la acest Angelus să-i numesc, şi fiecare în propria inimă, dacă nu cu glas tare în propria inimă, să spună acel cuvânt care se obişnuieşte să se spună în aceste instituţii atunci când se numeşte un mort: "prezent". Fie ca ei să fie prezenţi în faţa lui Dumnezeu. Cadet Luis Alfonso Mosquera Murillo; cadet Oscár Javier Saavedra Camacho; cadet Jonathan Efraín Suescón García; cadet Manjardez Contreras Juan Felipe; cadet Juan Diego Ayala Anzola; cadet Juan David Rodas Agudelo; cadet Diego Alejandro Pérez Alarcón; cadet Jonathan Ainer León Torres; cadet Alán Paul Bayona Barreto; cadet Diego Alejandro Molina Peláez; cadet Carlos Daniel Campaña Huertas; cadet Diego Fernando Martínez Galvéz; cadet Juan Esteban Marulanda Orozco; cadet César Alberto Ojeda Gómez; cadet Cristian Fabián González Portilla; cadet Fernando Alonso Iriarte Agresoth; cadet Ercia Sofía Chico Vallejo; cadet Cristian Camilo Maquilón Martínez; cadet Steven Rolando Prada Riaño; cadet Iván René Munóz Parra. Te rugăm, Doamne, să le dai lor pacea, precum şi poporului columbian Tu să-i dai pacea! Amin.

[Binecuvântare]

Din nou vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi aici, este măreţ, este foarte frumos. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 425.