Reflecţie la Octava Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor - 2019

"Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi" (Dt 16,20)

În fiecare an creştinii din întreaga lume se unesc în rugăciune pentru unitatea Bisericii, voită şi poruncită de Cristos: "Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21). Anul acesta tema pentru rugăciune şi meditaţie este: "Dreptatea şi numai dreptatea să o cauţi" (Dt 16,20). Această temă a fost aleasă şi propusă ca temă de meditaţie şi de rugăciune, de comunitatea creştină din Indonezia, o comunitate care suferă mult din cauza nedreptăţii şi a corupţiei, o comunitate creştină dintr-o ţară 86% musulmană.

Ne alăturăm şi noi rugăciunilor lor şi smeriţi îi cerem lui Dumnezeu ca să ne scape pe toţi de flagelul corupţiei, lăcomiei şi a nedreptăţilor, vicii ridicate la rang de lege în multe ţări de unii politicieni corupţi, dintre care unii sunt şi creştini, dar numai cu numele, căci cu inima lor sunt departe de Dumnezeu (cf. Is 29,13). Mulţi dintre politicienii care au devenit lacomi şi corupţi şi-au atras de partea lor oameni necinstiţi îmbogăţiţi peste noapte, apoi şi-au atras de partea lor chiar şi pe unii lideri religioşi care şi-au trădat vocaţia, şi astfel toţi împreună, pentru un câştig trecător, dar şi pentru o pedeapsă veşnică, în loc de iubire promovează ura, în loc de armonie promovează prigoana, în loc de unire promovează dezbinarea şi în loc de dreptate promovează nedreptatea. "Cei care sunt consideraţi conducători domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. Dar între voi să nu fie aşa! Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie robul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor! Pentru că nici Fiul Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mc 10,42-45).

În urma păcatului, lumea noastră este dominată de marele înşelător, satana, diavolul. Isus Cristos a venit aducând veşti bune, veşti că el: a venit să strice lucrările diavolului (cf. 1In 3,6) şi că a venit să instaureze împărăţia lui Dumnezeu (cf. Lc 9,11), adică: împărăţia adevărului şi a vieţii, împărăţia sfinţeniei şi a harului, împărăţia dreptăţii, a iubirii şi a păcii. Isus este "acel om de neam mare care s-a dus într-o ţară depărtată, ca să primească împărăţia, şi apoi să se întoarcă" spre a ne-o împărtăşi şi nouă (cf. Lc 19,12). De aceea, Isus ne-a învăţat să ne rugăm: "vie împărăţia ta; facă-se voia ta, precum în cer şi pe pământ" (Mt 6,10). De aceea, sfântul Paul ne-a învăţat: "Să o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos" (Tit 2,11-13).

Dumnezeu a pus binecuvântările şi răsplăţile sale la dispoziţia celor care îl slujesc de bună voie şi cu credinţă vie (cf. Iac 2,17-23). Dumnezeu s-a aşteptat ca primii oameni, Adam şi Eva, să aibă încredere în el şi să răspundă cu supunere la ceea ce le-a poruncit. Şarpele a prezentat-o pe Eva cu o alternativă la planul divin, convingând-o că apropierea de el este o cale mai bună decât calea lui Dumnezeu. Diavolul a convins-o pe Eva că Dumnezeu i-a ascuns o informaţie importantă, aceea că poate deveni ca Dumnezeu mâncând din pomul oprit (cf. Gen 3,1-6 ). Eva l-a convins apoi pe Adam să i se alăture în rebeliunea ei contra lui Dumnezeu prin luarea din pomul cunoaşterii răului şi binelui. Şi în loc să devină ca Dumnezeu, s-au văzut goi ca satana de care au ascultat (cf. Gen 3,7). Şi de atunci până astăzi au venit peste întreaga omenire toate relele şi necazurile inventate de răutatea satanei, căci am ajuns să suferim şi din cauza corupţiei, prigoanei şi nedreptăţii.

Una dintre frumoasele metafore ale Sfintei Scripturi referitoare la Cristos, este cea de "stâncă" (cf. Dt 32,4; Is 26,4; 1Cor 10,4). Prin această metaforă, Isus spune fiecărui credincios, ca el a fost constituit "stâncă mântuitoare" pentru orice păcătos dornic de convertire; stâncă pentru cel care vrea sa-şi zidească viaţa în siguranţă; ajutor care nu ne lipseşte niciodată în nevoi; mângâiere în timp de necaz; uşurare în suferinţă; pace în timp de nelinişte; odihnă în timp de oboseală; curaj în timp de temeri; tărie când este ispită; bucurie când este iertare; cetate de scăpare în orice necaz; port de mântuire veşnică pentru credincioşi etc. De aceea să nu părăsim niciodată această "stâncă" (cf. Dt 32,18).

Se spune că pe un munte înalt trăia un bătrân ce avea misiunea de a păzi un tezaur ascuns în acel munte. Într-o zi, la poalele muntelui a apărut o ceată de tâlhari, care, cu lovituri de ciocan şi târnăcop, încercau din răsputeri să sape în munte şi să fure comoara. Văzându-i, bătrânul le-a vorbit astfel: "Zadarnic faceţi aceasta! Au mai încercat mulţi înaintea voastră să ia această comoară şi nu au reuşit. Iar acum, uneltele lor ruginite zac împreună cu osemintele lor la poalele acestui munte, chiar sub picioarele voastre". Însă ei nu l-au ascultat şi, insultându-l pe bătrân, au continuat să lovească mai departe. Deodată, o stâncă s-a desprins din acel munte şi, rostogolindu-se cu putere, s-a prăbuşit peste tâlhari, punând capăt încercării lor de a intra în posesia comorii.

Iată în imaginea stâncii şi a comorii o imagine a Bisericii cu toate valorile sale spirituale. Bătrânul este imaginea sfântului Petru şi a succesorilor săi, iar tâlharii sunt duşmanii Biserici care luptă împotriva ei de veacuri. Biserica a avut şi are de suportat numeroase persecuţii şi suferinţe. Dar unită în Cristos şi întărită de el şi apoi unită în jurul capului ei vizibil, va face întotdeauna faţă acestor încercări, adeverind de peste două mii de ani că "porţile iadului nu o pot birui" (Mt 16,18)

Astăzi corupţia, intrată în lume din invidia diavolului, infectează politica, comerţul, justiţia şi chiar religia în fruntea căreia au fost propulsaţi de adepţii lui satan oameni fără Dumnezeu, generând urmări grele pentru oamenii cinstiţi şi corecţi. Din păcate, cei care ar trebui să promoveze justiţia şi să-l ocrotească pe cel slab, fac tocmai contrariul. De aceea, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut, chiar în ţări bogate, astfel că multe persoane trăiesc în sărăcie materială şi spirituală. Toate acestea ar lăsa să pară că Biserica începe să cadă sub loviturile oamenilor lui satan, totuşi de peste două mii de ani ea dăinuie pentru că este zidită pe stânca, piatra din capul unghiului, Cristos.

Numai ascultând rugăciunea şi porunca lui Isus pentru unitatea ucenicilor săi (cf. In 17,21) îl vom putea învinge pe diavol şi vom putea reface unitatea sfâşiată şi vom putea trăi iarăşi uniţi în diversitatea darurilor. Numai Isus, care a distrus vechiul "zid despărţitor" (Ef 2,14), poate surpa şi zidul ridicat de satana între creştini. Numai uniţi în Cristos vom fi capabili să luptăm împotriva nedreptăţilor şi să ne punem în slujba omenirii suferinde. În acest context unitatea nu este ceva opţional, cum cred şi o tratează unii lideri amăgiţi de "dezbinătorul din iad", căci unitatea este o poruncă şi o chemare sfântă. Apoi nu putem fi credibili în faţa lumii suferinde şi care aşteaptă un sprijin divin dacă trăim separaţi. De aceea, Isus s-a rugat Tatălui ceresc, în Duhul Sfânt: "Ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

Isus îi spusese lui Ioan care refuza să-l boteze: "Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea. Atunci el l-a lăsat" (Mt 3,15). Pentru că omul nu a ştiut să facă decât rău, se cuvine de acum să-l lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin Cristos şi să împlinească întreaga dreptate. "Pentru că, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi impună propria lor dreptate, oamenii nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu (cf. Rom 10,3). Poate suntem curioşi să aflăm ce însemna dreptatea pentru Isus. Pentru Isus dreptatea a însemnat, renunţarea la dreptatea lui. "Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a ţinut morţiş la egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om. S-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, şi încă până la moartea pe cruce. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat" (Fil 2,6-9). La fel nici noi nu trebuie să ţinem morţiş la dreptatea noastră, ci să mergem în întâmpinarea fraţilor noştri şi să le oferim gratuit împăcarea şi să refacem astfel unitatea.

Cunoaştem bine relaţia dintre cei doi ochii ai noştri: clipesc împreună. se mişcă împreună, plâng împreuna, se bucură împreună, văd lucruri împreună şi se odihnesc împreună. Unitatea creştinilor trebuie sa fie la fel. Ochii se închid independent unul de celălalt doar atunci când creierul decide aşa. Tot aşa şi unitatea nu se arată între noi creştinii doar când noi decidem să nu se arate. Primii creştini nu făceau asta, ei erau o inimă şi un suflet în dragoste.

Dumnezeu Tatăl a rostit porunca "căutării dreptăţii" (Dt 16,20) în contextul chemării bărbaţilor la cele trei mari sărbători: Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor şi la Sărbătoarea Corturilor, care toate se terminau cu o masă frăţească, o anticipare a mesei "Ospăţului veşnic din paradis (cf. Is 25,6-10) dar şi o anticipare a mesei ecumenice (cf. Fap 6,1-2). "Să pui judecători şi scribi înăuntrul porţilor tale în orice loc pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău, după triburile tale, ca să judece poporul cu o judecată dreaptă! Să nu viciezi, să nu fii părtinitor, să nu primeşti daruri, căci darul orbeşte ochii înţelepţilor şi perverteşte cuvintele drepţilor! Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi, ca să trăieşti şi să iei în stăpânire ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău"! Toate aceste "Sărbători" şi-au atins împlinirea în Isus Cristos, cum în Cristos îşi va atinge plinătatea şi "Ospăţul ecumenic" şi "Ospăţul veşnic din paradis", la care vor intra numai cei care aici pe pământ "au căutat dreptatea şi numai dreptatea" (Dt 16,20).

Creştinii, ca popor al alianţei stabilite de Isus, ştiu că bucuriile ospăţului ceresc vor fi date celor cărora le este foame şi sete dreptate, şi care adesea sunt persecutaţi pentru dreptate, "căci a lor este împărăţia cerurilor" (Mt 5,6.10). Biserica lui Cristos este chemată să fie o anticipare a acestei împărăţii. Insă, "Nu există ecumenism adevărat fără convertire" (cf. Conciliul Vatican II, Decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, 7). Saul din Tars nu a intrat în comuniune cu întreaga Biserică decât prin convertire şi tot prin convertirea a ajuns "Apostol al neamurilor" şi "Sfânt al Bisericii". Toţi trebuie să ne convertim de la dreptatea noastră, la dreptatea lui Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt. Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 421.