Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală de Crăciun 2018

Nașterea Domnului într-o familie

În noaptea de Crăciun, printr-un ritual special, Biserica anunță cu bucurie marele mister al Nașterii Domnului, adică misterul prin care Dumnezeu îl trimite pe Fiul său pe pământ pentru mântuirea lumii, prin acest text:

"În anul 5199 - de la crearea lumii, când întru început Dumnezeu a creat cerul și pământul; în anul 2957 de la potop; în anul 2015 de la nașterea lui Avraam, în anul 1510 de la Moise și de la ieșirea din Egipt a poporului Israel; în anul 1032 de la ungerea lui David ca rege; în a 65-a săptămână după profeția lui Daniel; în anul 194 de la marea Olimpiadă; în anul 752 de la zidirea Romei; în anul 42 al domniei împăratului Octavian August, pe când întreg pământul era în pace, în a șasea perioadă a lumii, Isus Cristos, Dumnezeu din veșnicie și Fiu al Tatălui veșnic, voind să consacre lumea prin venirea sa, zămislit fiind de la Duhul Sfânt, după trecerea a nouă luni de la zămislire", în Betleemul Iudeii se naște din Maria Fecioara Isus, care s-a făcut om, "împlinindu-se adevărul Nașterii Domnului nostru Isus Cristos după trup".

Aceasta este vestirea solemnă a sărbătorilor Nașterii Domnului, la încheierea celor patru săptămâni de Advent sau Postul Crăciunului. În afară de data referitoare la crearea lumii, dată biblică și simbolică, toate celelalte sunt date istorice și, prin ele, se subliniază prezența reală în istoria omenirii a Fiului lui Dumnezeu, care "s-a făcut trup și a locuit între noi. Domnul Isus coboară pe pământ într-o familie, luând trup omenesc, dintr-o fecioară, prin lucrarea specială a Duhului Sfânt".

Crăciunul nu este o fabulă frumoasă și plină de farmec. Crăciunul este adevăr și viață. Crăciunul este Dumnezeu pe pământ, Dumnezeu într-o familie.

Crăciunul înseamnă nașterea Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, dintr-o fecioară curată, așa cum au anunțat prorocii, inspirați de Dumnezeu: "Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»" (Is 7,14).

Evanghelistul Luca notează: "Îngerul i-a spus: «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit»" (Lc 1,30-33).

Nu este vorba de a celebra o sărbătoare prin care să întinerim pentru un timp, ca apoi să ne gândim la cu totul alte lucruri. Este absolut necesar să știm și să credem că la Crăciun îl întâlnim pe Dumnezeu făcut om sub chipul pruncului divin.

Celebrând nașterea Domnului, trebuie să credem că, privind pruncul așezat în iesle, acolo este cu adevărat cineva în care îl întâlnim în mod real pe însuși Dumnezeu, care se face prezent pe acest pământ în istoria noastră.

Răsună de două mii de ani același glas al îngerilor, care au adus pe pământ marele mister pentru păstori și pentru întreaga omenire: "Vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul" (Lc 2,10-11). În Crez, rostim deseori, iar la Crăciun retrăim acest mister: "Cred într-unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu creat; de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară, și s-a făcut om".

În același gând, Conciliul Vatican II precizează mai adânc acest adevăr care luminează tot misterul nașterii lui Isus și al omului, în lumina întrupării. De fapt, numai în misterul Cuvântului întrupat se luminează cu adevărat misterul omului.

Cristos, noul Adam, prin însăși revelarea misterului Tatălui și al iubirii acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om și îi descoperă măreția chemării proprii. Nu este de mirare deci că toate adevărurile mai sus amintite își află izvorul și punctul culminant în el. El este "icoana Dumnezeului nevăzut" (Col 1,15); el este omul desăvârșit care a redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul păcat. Prin întrupare, însuși Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un fel cu orice om. A lucrat cu mâini omenești, a gândit cu minte omenească, a voit cu voință omenească, a iubit cu inimă omenească. Născut din Maria Fecioară, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat (cf. Evr 4,16). O admirabilă precizare și o prezentare clară a misterului pe care-l celebrăm la Crăciun, mister fundamental pentru viața noastră și pentru trăirea acestei sărbători!

Biserica dorește ca, meditând la acest mister, să descoperim bucuria sărbătorii Crăciunului, un mister pe care Dumnezeu l-a orânduit prin Fecioara Maria, care și-a oferit ființa sa, sânul său, ca prin ea să se nască pe pământ Fiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl a ales o asemenea cale, constituită într-o familie formată dintr-o mamă curată, logodită cu un bărbat în persoana sfântului Iosif, purtător de grijă al celor două comori ale familiei din Nazaret: Fecioara mamă și pruncul divin făcut om, Isus, trimisul Tatălui pentru mântuirea omului.

Crăciunul este pentru orice om credincios intrarea în climatul fericit al misterului familiei sfinte, după voința lui Dumnezeu. Isus, pruncul divin, coboară în sânul unei familii constituite încă din paradisul pământesc drept leagăn al vieții și al iubirii pământești.

Intrând în miezul acestui mister al nașterii pruncului divin, pătrundem în același timp și în miezul adevărului fundamental: familia voită de Dumnezeu drept cale și colaborare a părinților la răspândirea vieții pe acest pământ. Admirând misterul nașterii pruncului divin dintr-o mamă, în familia din Nazaret, avem un mare har și o lumină adevărată despre misterul familiei.

Același Conciliu Vatican II, în constituția pastorală privind Biserica în lumea contemporană, Gaudium et spes, punând în lumină anumite puncte esențiale ale doctrinei Bisericii, vrea să-i lumineze și să-i întărească pe creștini și pe toți oamenii care se străduiesc să promoveze demnitatea originară și înalta valoare sacră a căsătoriei și a familiei. Familia din Nazaret reprezintă o imagine fidelă a legământului ce se realizează între soți, care, îndeplinindu-și menirea lor, se alătură lui Dumnezeu în transmiterea vieții, făcând să crească pe pământ necontenit împărăția lui Dumnezeu.

La Crăciun, privind la pruncul divin, la tânăra mamă, Maria, și la Iosif, purtătorul de grijă al lui Isus, admirăm și sărbătorim nașterea Domnului în climatul fericit al familiei din Nazaret, care reprezintă pentru Biserică și societate mediul în care viața și gloria Creatorului strălucesc în orice familie, legământ al iubirii adevărate.

Revine Bisericii și societății umane o grijă deosebită pentru aprofundarea misterului nașterii lui Cristos și un fericit prilej de trăire a bucuriei părinților și copiilor, care trebuie să ducă mai departe strălucirea misterului familiei, ca leagăn al vieții, comuniune de iubire divină și umană și garanție pentru viitorul societății omenești și al poporului lui Dumnezeu.

Adunăm cu bucurie toate dorințele de fericire și de pace pentru toți cei care iubesc misterul nașterii Domnului și pentru familiile deschise spre iubire și viață.

Tuturor credincioșilor care sărbătoresc, în suflet și în case, o binecuvântată dorință de fericire și pace, cu urarea cordială:

La mulți ani, dragi creștini! La mulți ani, dragi familii!
Crăciun fericit, dragi părinți! Crăciun cu multe bucurii în familie, dragi copii!

Nașterea Domnului, 2018

Petru Gherghel
episcop de Iași

* * *

Mesajul video al episcopului Petru Gherghel pentru sărbătoarea Nașterii Domnului 2018:

Înregistrarea în format video (mp4) poate fi descărcată de: aici

* * *

Înregistrarea în format audio (mp3) poate fi descărcată de: aici

* * *

Alte scrisori pastorale ale PS Petru Gherghel sunt publicate în secțiunea: "Bibliotecă" la pagina Documente episcopale.


 

lecturi: 51.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat