Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: A XXII-a ediție a concertului de colinde al corului "Juvenes Ecclesiae"

Corul de tineri al catedralei romano-catolice din Iași, "Juvenes Ecclesiae", a susținut duminică, 9 decembrie 2018, tradiționalul concert de colinde în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", ajuns anul acesta la cea de-a XXII-a ediție.

Ajutați de corul de copii "Îngerașii", membrii "Juvenes Ecclesiae" au realizat un moment de înălțare spirituală și de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Pruncului Isus, fapt confirmat, din nou, de o catedrală arhiplină. Sub directa îndrumare a dirijorului Maximilian Husaru și a organistului Octavian Bișoc, cântările "Juvenes Ecclesiae" au prins viață și datorită instrumentiștilor grupului "Tineri interpreți ieșeni", care nu au lipsit de la concertele organizate în ultimii ani. Prezentatoarea concertului a fost Luiza Torboli.

Prezent la eveniment, episcopul Diecezei de Iași, Excelența Sa Petru Gherghel, a transmis cuvântul său tuturor celor prezenți în catedrală, dar și credincioșilor care au urmărit concertul online sau l-au ascultat prin intermediul posturilor Radio Iași și Radio Maria.

"Dragi colindători, un gând de binecuvântare, un gând de bucurie. În această seară, ne-ați purtat pe undele inimii noastre, în întreaga lume, în ceruri și pe pământ, în atâtea țări, arătându-ne câtă bucurie poate să exprime un prunc, pentru că nu era un simplu prunc, ci un Dumnezeu făcut Prunc. Inima noastră a cântat împreună cu voi, dragi colindători, și vă mulțumim frumos pentru această cântare. Ne-ați făcut părtași de tradiția noastră care vine de 2000 de ani cu aceste minunate cântări care au un singur punct care ne bucură: cerul, Dumnezeu, cântare. Toate acestea ne-au făcut și pe noi să colindăm, să ne bucurăm cu îngerașii, cu acești colindători și cu dumneavoastră, spectatori și ascultători", a fost cuvântul transmis de Excelența Sa, episcopul Diecezei de Iași, Petru Gherghel.

Totodată, dirijorul Maximilian Husaru, cel care îi pregătește de 22 de ani pe membrii "Juvenes Ecclesiae" pentru acest concert, apreciază modul în care evoluează, de la an la an, prestația coriștilor.

"Bucuria pe care am transmis-o prin concertul de duminică are în spate multe ore de repetiție, mult timp personal la care cu toții am renunțat, dar pentru acest scop nobil, de a bucura. Eu consider că am atins acest țel și, de fapt, acesta este și motivul pentru care mereu este catedrala plină, pentru că cei care vin an de an găsesc în repertoriul «Juvenes Ecclesiae» nu doar niște cântece, ci cu adevărat spiritul acestei sărbători minunate care este Crăciunul. Sunt mândru că, de la an la an, acest concert este tot mai bun și mă bucur să lucrez cu tineri ambițioși, talentați și disponibili să transmită necondiționat bucurie celor din jur", a declarat Maximilian Husaru, dirijorul "Juvenes Ecclesiae".

La fel ca în anii anteriori, programul a fost unul diversificat, cu creații atât din repertoriul național, cât și din cel internațional.

  1. The Sheperds - Instrumental

  2. Gabriel's Message - Solist: Roberta Lungu

  3. Deschide ușa, creștine - Corul "Îngerașii"

  4. Suita:

    • Colinda Judelui

    • Sus, sus, sus, pe vârf de munte

    • Colo-n jos

  5. Bun gând s-o gânditu

  6. Moș Crăciun - Corul "Îngerașii"

  7. Silent Night - soliști: Ecaterina Blaj, Sabina Gurgu, Veronica Mihoc

  8. Shchedryk

  9. Jingle Bells - Corul "Îngerașii"

  10. Fermarono i cieli - solist: Sabina Gurgu

  11. White Christmas - solist: Ecaterina Blaj

  12. What child is this - solist: Iulia Andrici

  13. Campana sobre campana - Corul "Îngerașii"

  14. Angels Carol

  15. Joy to the world - solist: Andreea Miler

  16. Adeste fideles - solist: Maria Miler

  17. Tante schiere d'angeli - soliști: Iulia Șmid, Roberta Lungu

  18. Deck the Halls

  19. Isus - solist: Maria Miler

  20. Transeamus

Cei care au ratat concertul sau vor să îl revizioneze pot accesa canalul de Youtube al Episcopiei Romano-Catolice Iași.

Paul Bălhuc

* * *

Din prezentarea concertului, făcută de doamna Luiza Torboli

Excelențele Voastre, cucernici părinți, (stimate autorități), dragi iubitori ai muzicii culte, celor prezenți aici în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină", dar și celor ce ne urmăresc prin intermediul internetului pe site-ul diecezei: www.ercis.ro/media, sau prin intermediul undelor radio - la Radio Iași pe unde medii 1053 Khz și la Radio Maria.

Bună seara și bine ați venit la tradiționalul concert de Crăciun susținut cu emoție și dăruire de corul "Juveness Ecclesiae", aflat sub directa îndrumare a dirijorului Maximilian Husaru.

În pașii șoptiți de armonia celestă a muzicii, am primit vestea cea bună a îngerului Gabriel prin intermediul vocii solistei Roberta Lungu.

Același mesaj pe care îl primim în fiecare an... Ne apropiem de sărbătoarea ce face legătura între cer și pământ, între om și Dumnezeu. Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Isus Cristos... Crăciunul.

Suntem încă în perioada Adventului, o perioadă de "așteptare veselă", după cum a spus papa Francisc - și ne gândim probabil cum să împodobim bradul, casa... - Dar oare ne împodobim la fel și sufletul?

Poate ar trebui, și nu doar acum, ci cât mai des, să privim atent înlăuntrul nostru, să vedem dacă acolo mai găsim... un glob de blândețe, o stea de cinste sau o beteală de iertare ori, poate, o ghirlandă cu luminițe numite credință, răbdare, speranță, înțelepciune... și vă las pe dvs. să completați... toate acestea pentru a împodobi bradul sufletului nostru.

Crăciunul este deci despre deschiderea inimilor noastre pentru a oferi și a primi.

Datina colindatului s-a născut odată cu poporul român, colindele fiind parte a folclorului religios, nu sunt simple cântece, ci adevărate imnuri de slava aduse lui Dumnezeu.

Prelucrarea cultă și interpretarea artistică într-un cadru diferit de cel în care au fost create nu afectează puritatea sensului obișnuit al colindului, el rămâne cel spiritual.

Colindul românesc a fost și va rămâne pentru totdeauna o sursă de trăire intense, o bucurie a sufletelor noastre, adunate în aura tainică a sărbătorii Nașterii lui Isus

"Când argintiile lor glasuri vor îngâna «Florile Dalbe» - gândiți-vă că nu e dată închipuirii omenești o mai aleasă întrupare de sol al vrerilor cerești, ca argintiile lor glasuri, când vor cânta «Florile Dalbe»" (Elena Farago).

Ați înțeles deja că este vorba despre invitații din această seară, Corul "Îngerașii".

Tineri și copii, într-un glas au venit să vă colinde.

"Deschide ușa, creștine "- ne vor spune mai întâi pentru ca maestrul Achim Stoia să ne ofere o întreagă suită de colinde.

"Bun gând s-o gânditu"... Mai ales că la întâlnire vine și Moș Crăciun - cel mai tandru "perpetuum mobile" al copilăriei.

Vă las în compania orchestrei "Tineri interpreți ieșeni ", a corului "Juvenes Ecclesiae" și a "Îngerașilor", a organistului Octavian Bișoc... evident toți cu ochii la baghetă dirijorului Maximilian Husaru.

(...)

Indiferent de continentul sau țara de origine, mesajul transmis de colinde sau cântece de Crăciun este același și ne vorbește despre bucurie

Despre bucuria unei nopți de vis, "Silent Night", ne vor povesti melodios solistele Ecaterina Blaj, Veronica Mihoc și Sabina Gurgu.

Un colind ca un sunet de clopot "Shchedryk" urmat de clinchetul vesel al zurgălăilor, "Jingle Bells", ne vor intensifica starea de bucurie atât de mult încât cerurile se vor opri în loc. Sabina Gurgu ne va desluși misterul în lucrarea "Fermarono i cieli".

Cu gândul la o iarnă albă, "White Cristmas", Ecaterina Blaj ne va introduce într-o atmosfera cu miros de măr și scorțișoară, iar Iulia Andrici ne va adresa milenara întrebare "What child is this?"

"Campana sobre campana", sunetele clopotelor andaluze se aliniază celorlalte pentru a răspândi vestea cea bună.

Când sufletul îți este plin de voci de îngeri, nu îți dorești decât să îi auzi cum cântă.

"Gloria în excelsis Deo" - vom auzi în "Angels carol", iar bucuria și pacea vor avea ca mesager vocea Andreei Miler, "Joy to the world".

Cu inimi iubitoare primim invitația de a lua parte la nașterea Regelui îngerilor, "Adeste fideles" - ne-o adresează Maria Miler.

Îngerii sunt peste tot și ne învață să împărtășim din bunătatea cu care ne încarcă spiritul Crăciunului...

Iuliana Smidt și Roberta Lungu vor fi vocile îngerilor în această seară.

O explozie de veselie cu iz de zăpadă proaspăt așternută vom regăsi în colindul "Deck the halls".

Dumnezeu este omniprezent - îl găsim în noi și în cei din jur - despre sărbătoarea iubirii supreme ne amintește solista Maria Miler vestindu-l pe Isus.

"Transeamus" - o călătorie pe care o facem în fiecare an spre Betleemul din sufletele noastre - locul unde se naște Iubirea - căci Dumnezeu este în noi.

Vom încheia concertul din această seară cu tradiționala "Suită de Crăciun" semnată Lucian Dimitriu.

Urări de bine și prosperitate întru mulți ani fericiți ne vor ura acești minunați tineri adunați sub numele "Juvenes Eclesiae".

Minunate voci - neprofesioniste, uniți de pasiunea cantului și a prieteniei - ne dăruiesc an de an un regal prin intermediul acestor concerte... Efortul lor, deloc ușor, îl putem răsplăti prin aplauze

Aplauze și pentru îngerași ce prin puritatea vocilor și a prezenței lor ne-au amintit și au trezit "pruncul" din noi.

Aplauze și alese mulțumiri celor ce formează orchestra "Tineri interpreți ieșeni"

Aplauze celor mai longevivi din acest grup, (au o tinerețe împreună 22 de ani): organistul Octavian Bisoc - mereu la datorie și un coleg de nădejde - și evident dirijorul și îndrumătorul celor două coruri, Maximilian Husaru.

Vă mulțumim tuturor pentru participare. Iar vestea bună a nașterii domnului să vă deschidă inimile și să vă aprindă lumina iubirii din ele pentru că - nu-i așa? - limpede nu vedem decât cu inima...

Luiza Torboli

* * *

Înregistrarea video a concertului:

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 decembrie: Iași: A XXII-a ediție a concertului de colinde al corului "Juvenes Ecclesiae"


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat