Iași: Recunoștință eroilor căzuți pe front și celor care au făurit Marea Unire
Sâmbătă, 1 decembrie 2018, Ziua Națională a României și ziua în care toți românii aduc în memorie evenimentul prin care, acum 100 de ani în urmă, la 1 decembrie 1918, se făurea Marea Unire. O zi plină de încărcătură istorică și patriotică prin care s-a realizat constituirea României Mari. În aceeași zi semnificativă, în catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, PS Petru Gherghel, însoțit fiind de PS Aurel Percă și de alți preoți din Iași, a celebrat o sfântă Liturghie cu recviem pentru eroii patriei noastre căzuți la datorie în timpul războaielor și în amintirea celor care au făurit Marea Unire. La această sfântă Liturghie s-a aprins și prima lumânare a coroanei de Advent.
La începutul sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a amintit de însemnătatea istorică a acestei zile și a prezentat toate intențiile de rugăciune, de asemenea a adus în memorie jertfa tuturor eroilor care s-au sacrificat pentru țară.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de pr. Cornel Cadar, consilier cultural al Episcopiei de Iași. Sfinția Sa a subliniat multitudinea semnificațiilor acestei zile de 1 decembrie 2018. A amintit de perioada liturgică a Adventului și de importanța acesteia în viața Bisericii. A ținut să evidențieze faptul că, la ceas de centenar, trebuie să fim recunoscători față de cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la înfăptuirea unirii. Părintele a făcut o incursiune în istorie, evocând principalele persoane, locuri și evenimente care au contribuit la realizarea acestei dorințe și anume, Marea Unire.
După recviem, PS Petru Gherghel a transmis un gând de binecuvântare tuturor credincioșilor pentru acest timp al Adventului.
Răsplătește, te rugăm, Doamne, cu viață veșnică pe toți aceia care și-au dat viața pentru țară și ne-au făcut bine în numele tău!
Requiescant in pace!
În veci amintirea lor!
Marian Păuleț
* * *
lecturi: 10.