Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Săbăoani: Instituirea ministranților

La Săbăoani, în Parohia "Sfântul Mihail, Arhanghelul", 20 de băieți au fost instituiți ministranți duminică, 25 noiembrie 2018, solemnitatea Cristos, Regele Universului, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 9.00, prezidată de către părintele paroh Irinel-Iosif Iosub, avându-i alături pe părinții vicari pr. Răzvan Iacob și pr. Andrei Gherghel.

Întreaga ceremonie și acest ritual de investire a ministranților a început la intrarea în biserică, acolo unde candidații așteptau nerăbdători ca sărbătoarea lor să înceapă. Într-o atmosferă solemnă, copiii au pornit în procesiune, alături de preoți, până în fața altarului, după care a urmat salutul inițial al părintelui paroh, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu și predica părintelui Răzvan Iacob.

În predica sa, părintele le-a amintit celor prezenți că a fi ministrant înseamnă a te pune în slujba Domnului și a Bisericii, înseamnă a deveni modele de credință pentru ceilalți, iar în rugăciunea pe care ministranții o fac înainte de fiecare sfântă Liturghie ei îi cer Domnului ca această slujire să nu fie o simplă obișnuință, ci bucuria celui care se întâlnește cu Dumnezeu.

Părintele i-a îndemnat pe ministranți să-i ceară mereu ajutorul sfântului Tarciziu, patronul lor, iar pe cei prezenți să se roage pentru acești copii pentru ca, din mijlocul lor, să înflorească cât mai multe vocații la sfânta preoție.

După predică, în cadrul ritualului de încredințare a mandatului de ministrant, cei 20 de copii au fost chemați pe nume de pr. Andrei Gherghel, responsabilul ministranților, iar ei au răspuns din toată inima, asemenea profetului Isaia, "Iată-mă", promițând în cor să îndeplinească cu evlavie, cu bucurie și corectitudine toate datoriile ministrantului, atât spre slava lui Dumnezeu, cât și pentru binele comunității noastre parohiale. Apoi au urcat în prezbiteriu, în locurile pregătite special pentru ei, pentru a-și îndeplini misiunea pentru care tocmai au fost investiți.

La sfârșitul sfintei Liturghii fiecare ministrant a primit câte o diplomă cu ocazia acestei celebrări atât de importante din viața lor, pentru a-și aduce aminte întotdeauna că s-au angajat să-l slujească pe Cristos, chiar în sărbătoarea Cristos, Regele Universului. Așa cum își manifestă Cristos regalitatea sa, prin slujire, așa îl vor sluji și noii ministranți, prin slujirea la sfântul altar.

Îi felicităm pe toți cei 20 de ministranți și sperăm că acest moment să le deschidă inima cât mai multor copii pentru a răspunde afirmativ chemării Domnului de a-l urma într-un chip deosebit pe calea sfintei Preoții. Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste clipe înălțătoare, felicitându-i totodată pe ministranți pentru alegerea lor nobilă de a fi cât mai aproape de Isus și de sfântul său altar, cât și pe părinții lor care trebuie să-i îndrume și să-i susțină în slujirea la care s-au angajat.

Pr. Răzvan Iacob și pr. Andrei Gherghel

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 noiembrie: Săbăoani: Instituirea ministranților


 

lecturi: 20.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat