Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Asia Bibi, primele cuvinte în afara închisorii: "Mulțumesc lui Dumnezeu sunt liberă"

De Paolo Affatato

"Mulțumesc lui Dumnezeu. Laudă fie Domnului. Sunt liberă". Sunt adresate Celui Preaînalt primele cuvinte rostite de Asia Bibi, imediat ce a revăzut cerut, în afara închisorii pentru femei din Multan, unde a fost închisă în ultimii ani. Așa cum află Vatican Insider din surse apropiate de familia femeii, Asia a petrecut prima zi ca femeie liberă, după peste nouă ani în spatele gratiilor, "mulțumind constant și repetat lui Dumnezeu, care a ascultat rugăciunile sale".

Femeia creștină în vârstă de 53 de ani, condamnată la pedeapsa capitală pentru blasfemie în 2010, a revăzut soarele răsărind în această dimineață, 8 noiembrie 2018, după blitz-ul forțelor de poliție pakistaneze care a făcut executiv ordinul de eliberare dat de Curtea Supremă din Islamabad, care la 31 octombrie a achitat-o pe Asia Bibi. Dispoziția este tranzitată prin Înalta Curte din Lahore - unde s-a desfășurat procesul de apel - și prin tribunalul din Nankana, orășel din Punjab unde judecătorul în primul grad a dat condamnarea la moarte în urmă cu opt ani.

Ieri seara, 7 noiembrie, pe la ora 22.00, Asia a fost îmbarcată într-un avion de stat spre capitala Islamabad și noaptea a fost transferată într-o localitate secretă unde, sub protecție constantă, s-a reunit în sfârșit cu soțul său Ashiq Masih, într-un moment de emoție și de imensă fericire.

A confirmat că a avut loc eliberarea Zawar Hussain Warraich, director al departamentului închisorilor în provincia Punjab, unde se află închisoarea din Multan, în care Asia era închisă: "În cazul lui Asia Bibi, ordinul a fost dat cu întârziere și a ajuns la penitenciar ieri, 7 noiembrie", a declarat el, afirmând că femeia creștină a părăsit oficial celula sa.

Operațiunea a fost delicată deoarece Asia, aflată în vizorul fundamentaliștilor care o vor moartă, era în pericol chiar și în închisoare: așa cum este prezentat la Vatican Insider de surse judiciare din Pakistan, în urmă cu două luni două paznice din penitenciar din Multan au fost arestate, deoarece organizau uciderea lui Asia Bibi.

Și avocatul lui Asia Bibi, musulmanul Saiful Malook, care a apărat-o curajos până la achitare, a fost constrâns să fugă în Olanda din motive de siguranță, după ce a primit amenințări cu moartea. Aseară avocatul a spus că Asia și familia sa erau deja într-un avion care se îndrepta spre străinătate, însă ministrul de externe pakistanez a dezmințit această știre, confirmând în schimb că țăranca din Punjab a fost eliberată și se află încă pe pământul natal.

Mohamed Faisal, purtător de cuvânt al ministerului de externe, a explicat după aceea că: "Asia Bibi este o cetățeană liberă", dar că "va părăsi țara numai dacă Curtea Supremă va respinge instanța de revizuire a sentinței, prezentată împotriva achitării sale". Această declarație ar putea folosi executivului din Islamabad pentru ține departe grupurile radicale care se organizează din nou pentru ca coborî în stradă.

De fapt, achitarea lui Asia Bibi a generat în "țara celor puri" proteste masive la care au luat parte, timp de trei zile, peste 50 de mii de militanți ai partidului radical Tehreek-e-Labbaik Pakistan (TLP) care continuă să ceară spânzurarea femeii, susținând că ea a comis și a mărturisit păcatul (și delictul) de blasfemie. La Karachi, oraș metropolitan din sudul Pakistanului, mișcări religioase islamice au organizat noi marșuri. Și există temerea de noi dezordini și reacții ale extremiștilor, care ar putea să fie provocate de cuvântările rostite de lideri religioși radicali cu ocazia rugăciunii islamice de mâine, vineri 9 noiembrie.

Între timp creștinii din Pakistan exprimă satisfacție față de decizia Curții Supreme și față de eliberarea lui Asia Bibi, dar rămân prudenți, dat fiind posibile răzbunări care ar putea lovi comunitățile creștine, 1,6% din peste 200 de milioane de locuitori ai Pakistanului, la 96% musulmani. Aftab Mughal, intelectual catolic și director al publicației Minority Concern, care promovează drepturile minorităților religioase din Pakistan, declară la Vatican Insider: "Manifestațiile împotriva verdictului de nevinovăție a lui Asia Bibi sunt rezultatul deceniilor de îndoctrinare a societății, bazată pe interpretări deformate ale religiei islamice".

"Vigilantes autoproclamați păzitori ai credinței seamănă panica în țară, în dispreț total față de învățăturile islamului care promovează moderație, compasiune și milostivire", afirmă el, spunând că mulți comentatori și lideri musulmani sunt de acord cu privire la acest abuz evident al islamului. "În schimb trebuie să fim recunoscători lui Dumnezeu, magistraturii și guvernului pakistanez - conclude el - pentru eliberarea lui Asia Bibi. Pentru că a învins adevărul și a fost făcută dreptate".

(După Vatican Insider, 8 noiembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 18.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat