Oradea: Întâlnirea Consiliilor Permanente ale Conferințelor Episcopilor din România și Ungaria (CER și CEU)
Episcopii catolici din România și Ungaria împărtășesc comuniunea în Cuvântul lui Dumnezeu, în celebrarea Euharistică și în preocuparea pentru binele comunităților încredințate lor și a popoarelor în mijlocul cărora fac prezentă iubirea lui Dumnezeu.
Episcopia Romano-Catolică de Oradea a fost gazda întâlnirii Consiliilor Permanente ale Conferințelor Episcopilor din România și Ungaria. În zilele 29 și 30 octombrie 2018, reprezentanții Bisericii Catolice din cele două țări au discutat despre provocările pe care modificările sociale europene le ridică misiunii încredințate de Mântuitorul. Exortația pastorală postsinodală "Evangelii gaudium" a papei Francisc a constituit ghidul de interpretare a realităților iluminate de evanghelie. Oamenii de astăzi ca și cei din trecut și viitor au dreptul la bucuria pe care doar evanghelia o poate asigura și Biserica are datoria de a asigura accesul la această bucurie, ca pregustare a fericiri indicate de Isus Cristos.
Întâlnirea este în continuitate cu cele din anii trecuți și își propune un schimb de experiență între episcopii din România și Ungaria pentru o acțiune pastorală tot mai eficientă în spiritul carității creștine. Următoarea întâlnire va avea loc la Esztergom în zilele de 28-29 octombrie 2019.
Pr. Francisc Ungureanu,
secretar general
* * *
Informațiile au fost preluate din comunicatul de presă nr. 198 din 30 octombrie 2018, semnat de pr. Francisc Ungureanu, secretar general al Conferinței Episcopilor din România, instituție cu următoarele date de contact: Str. Diligenței, 24, sector 3, 031555-București; tel. / fax 031/4361250; e-mail: secretariat@episcopat.ro; www.bisericacatolica.ro.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
30 octombrie: Oradea: Întâlnirea Consiliilor Permanente ale Conferințelor Episcopilor din România și Ungaria (CER și CEU)
lecturi: 10.