Creştinii persecutaţi şi migranţii

În atenţia părinţilor în timpul celei de-a treia congregaţii generale

Tinerii trebuie să-i evanghelizeze pe tineri. Adică trebuie să fie protagoniştii vestirii evanghelice cu mărturia vieţii şi nu numai cu cuvântul. Este indicaţia reieşită din a treia congregaţie generală desfăşurată joi după-amiază, 4 octombrie 2018, în prezenţa papei care a luat pe scurt cuvântul în timpul dedicat intervenţiilor libere. Au participat la sesiune 253 de părinţi.

Cel care a introdus tema lucrărilor - prima parte din Instrumentum laboris - a fost preşedintele delegat de rând, cardinalul Désiré Tsarahazana. Au intervenit douăzeci de părinţi sinodali cum era în program şi tot atâtea au fost intervenţiile libere.

În dezbatere s-a făcut referinţă la creştinii din Orientul Mijlociu care au trebuit să-şi abandoneze casele numai pentru a nu renega propria credinţă şi la cei ucişi pentru acelaşi motiv. Unul dintre părinţii sinodali, vorbind despre ceea ce s-a întâmplat în ţara sa, a denunţat că au fost peste o mie două sute de creştini ucişi, dintre care un episcop şi cinci preoţi. Apoi a arătat că liturgia a salvat mulţi credincioşi în momentele tragice ale persecuţiei. Oricum asta n-a împiedicat Biserica să-i încurajeze pe tineri să se angajeze pentru o lume mai bună, pentru ca mesajul de mântuire să ajungă la toţi cei de vârsta lor. În această privinţă, a fost lansată propunerea de a institui un Consiliu pontifical dedicat chiar tinerilor.

În afară de cei persecutaţi pentru credinţă, părinţii sinodali au evocat şi drama tinerilor şi a tinerelor care au trăit personal războiul, a celor care nu au loc de muncă, a celor care devin victime ale culturii rebutului şi uneori şi ale traficului de fiinţe umane. Un gând s-a îndreptat şi spre cei care sunt constrânşi să emigreze în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă şi a unui loc de muncă. Sunt numeroase problemele pe care le întâlnesc tinerii care-şi părăsesc propria patrie: îndeosebi de delicată este situaţia femeilor care trebuie să muncească pentru a susţine economic familiile de origine. Adesea este vorba despre persoane fără instruire sau formare profesională. De aici invitaţia de a deschide bisericile pentru această generaţie de imigraţi pentru a-i face mai părtaşi de viaţa eclezială.

În această privinţă, a reieşit recomandarea de a nu ceda tentaţiei activismului şi de a lucra pentru a-i face pe tineri să înţeleagă valoarea rugăciunii şi a contemplaţiei, mai ales pentru ca să descopere vocaţia lor în lume. Pentru că noile generaţii au o dimensiune profetică. De fapt, în pofida numeroaselor dificultăţi, reuşesc să menţină vigoarea credinţei lor. De aceea Biserica trebuie să le ofere lor o solidă formare spirituală, pastorală şi intelectuală. De aici propunerea de a-i însoţi în procesul de maturitate umană şi spirituală prin întâlnirea personală cu Cristos, stimulându-i spre caritatea faţă de aproapele şi încurajându-i la o viaţă virtuoasă după exemplul sfinţilor tineri.

Unul dintre părinţi a arătat şi că cea mai mare parte a comunităţilor parohiale nu este adaptată tinerilor. Un altul a evidenţiat că episcopii şi preoţii nu au timp să se dedice noilor generaţii, pentru că sunt prea ocupaţi cu rezolvarea practicilor birocratice şi administrative. Apoi s-a arătat că ascultarea este o problemă teologică şi nu pedagogică, iar Biserica trebuie să fie aşadar empatică, adică să scurteze distanţele cu o atitudine non-clericală nici ipocrită sau paternalistă. Fără a uita că la baza "teologiei rebutului" este principiul că pietrele aruncate sunt "pietre din capul unghiului".

(După L'Osservatore Romano, 6 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.