Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Despre Sinodul Episcopilor, cu teologul Armando Matteo: Cu privire la problema tineretului, Biserica își joacă viitorul

De Iacopo Scaramuzzi

"Trăim într-o societate care vorbește mult despre tineri numai pentru a-i scoate afară". Încă de la prima publicare în 2009 a cărții "Prima generație necredincioasă", o mică mare carte despre "raportul dificil dintre tineri și credință", părintele Armando Matteo, profesor extraordinar de teologie fundamentală la Universitatea Pontificală Urbaniana, la Roma, dedică problemei tineretului în Biserică o reflecție vie și care nu este lipsită de provocări salutare. Actuala pastorație a tineretului "nu reușește să genereze noi credincioși"; adulții, urmărind o tinerețe veșnică, par că au renunțat la "transmiterea credinței"!; se asistă la o "eclipsă a creștinismului familial", și pentru a răspunde la aceste schimbări trebuie luat act că "creștinismul pe care l-am moștenit nu este unica posibilitate de creștinism", este oportun ca Biserica "să treacă la dietă" și este necesar "să se regândească" prezența sa în societate. În așa fel încât, la sfârșit, să fie posibil să se răspundă la întrebarea despre "motivul pentru a rămâne creștini după ce încetăm să fim copii". Așadar, acest Sinod "este mai important decât precedentele", afirmă teologul la Vatican Insider, pentru că, "fără a reface raporturile cu lumea tineretului Biserica riscă implozia".

S-a deschis astăzi Sinodul Episcopilor, după părerea dumneavoastră ce au de spus Bisericii tinerii și ce are de spus noilor generații Biserica?

Tinerii trimit un mesaj clar: ne este greu să punem împreună creșterea noastră, drumul nostru spre vârsta adultă și experiența religioasă. Există un dezinteres puternic față de experiența creștină. În același timp se evidențiază și o cerere de ajutor: societatea noastră tinde să-i condamne pe tineri la un destin de marginalizare și ei cer să fie ajutați să înțeleagă mai bine cum poate folosi religia creștină pentru viața adultă. La rândul său, Biserica, fără a reface raporturile cu lumea tineretului riscă implozia. Scade numărul de vocații, multe persoane decid să nu mai meargă la căsătoria religioasă, comunitățile noastre sunt lipsite de spiritul, de entuziasmul forțelor tineretului. În acest sens cred că în intențiile papei Francisc există voința de a fi în dialog și în ascultare. Este prima dată când Biserica face asta în acest mod. Aș adăuga că sunt mulți aceia care în Biserică au înțeles că acest Sinod este fundamental, mai important decât cele celebrate în trecut. Este în joc interesul unor întregi generații, precum și destinul Bisericii. Tema tinerilor îi privește pe toți.

Se poate spune că pentru papa Francisc a trata problema tineretului este și un mod pentru a repropune, prin privirea tinerilor, necesitatea unei reforme a Bisericii?

Truda actuală de a crede pe care o au tinerii ne spune că tot ceea ce facem, pastorația tineretului, nu reușește să genereze noi credincioși, pune în criză caracterul matern al Bisericii. Și asta este la inima papei Francisc. De aceea, pentru a genera noi credincioși, papa îndeamnă la o reformă misionară a Bisericii. Dacă Biserica ar trebui să fie locul în care persoanele se întâlnesc cu Isus și trăiesc o viață deplină, asta nu se mai întâmplă și universul tineretului ne restituie asta în mod foarte puternic. Investigațiile în această privință sunt clare. Ultimul studiu, publicat de Institutul Toniolo la începuturile acestei veri, înregistra că în Italia există o parte cu adevărat amplă din populația tineretului care ar trăi liniștit fără religie. Și documentul pregătitor al Sinodului subliniază că majoritatea învață să trăiască fără Dumnezeu și fără Biserică nu pentru că nu au ocazia s-o întâlnească, ci pentru că actualmente modul de a-l prezenta pe Isus și experiența credinței nu obține acea aprindere de interes real în noile generații. Asta cere desigur niște schimbări.

În realitate, deși propun un catolicism mai degrabă distant de Conciliul al II-lea din Vatican, sectoarele care s-ar putea defini fundamentale, realități ecleziale care prezintă o credință puternic identitară, au o atracție însemnată și printre tineri...

Zygmunt Bauman a fost cel care a identificat acest paradox straniu, această eterogeneză a scopurilor: o mentalitate lichidă produce "consilieri capabili", puncte de referință extrem de solide, de granit. Un anumit fundamentalism este un soi de derivat al culturii contemporane. Lărgirea opțiunilor, faptul că fiecare subiect trebuie să răspundă despre sine pentru că există mai multe morale împărtășite face pe de o parte ca populația să redea încredere tradițiilor culturale, politice, dar și religioase care se prezintă mai puternice, mai clare. Desigur, această abordare, ideile super-clare și super-distincte, au o anumită atracție, dar nu mi se pare că este răspunsul cel mai bun, și pentru că atitudinea de înțepenire este întotdeauna o strategie pe termen scurt, și specia umană nu acționează așa. Cotiturile epocale sunt dureroase dar există mereu capacitatea de adaptare. Creștinismul, în cea mai bună tradiție a sa, trăiește după logica întrupării, deci nu se teme să pună în discuție acest model de a fi Biserică, de a prezenta Evanghelia, de a celebra sacramentele ascultând constant de cuvântul Evangheliei dar și de istoria oamenilor. Mi se pare că acesta este apelul papei Francisc atunci când spune să-i ascultăm pe săraci, care apoi pot să fie de exemplu perechile de divorțați recăsătoriți dar și, așa cum a spus recent cardinalul Gualtiero Bassetti, lumea tineretului. Un punct delicat este truda comunității ecleziale de a se acorda cu invitația papei Francisc la o ieșire misionară. O dificultate probabil mărită și de marea longevitate care există în Occident, prin care comunitățile nu sunt niciodată complet goale și, ca să spunem așa, ne este greu să simțim lipsa tinerilor care lipsesc. Un pic ne obișnuim să ne ducem traiul. Deschizând pre-sinodul, papa a folosit cuvinte foarte frumoase când le-a spus tinerilor: noi suntem aici nu pentru că vrem cu orice preț să-i avem pe tineri, ci pentru că știm că o comunitate fără tineri este mutilată, ne lipsește o parte de acces la misterul divin. Fiecare schimbare, fiecare reformă cere o oarecare suferință și nu putem crede că ducem la capăt o Biserică într-adevăr misionară fără a străbate și un proces de moarte și înviere. Pentru a-l cita pe Benedetto Croce, a lăsa să moară ceea ce este mort și a promova ceea ce este viu. Așadar, creștinismul pe care l-am moștenit nu este unica posibilitate de creștinism: este o posibilitate, formată ascultând exigențe dintr-o altă epocă, dar astăzi nu mai funcționează. În exortația Evangelii gaudium, papa Francisc o spune clar, pastorația tineretului nu mai răspunde pentru că schimbările aflate în desfășurare sunt foarte multe. Aceasta nu este problema, problema este atunci când lipsește disponibilitatea de a schimba.

În cartea dumneavoastră "Prima generație necredincioasă" susțineți că o reformă se realizează dacă Biserica "intră la dietă" și regândește și "geografia mântuirii": ne puteți explica asta?

Venim dintr-o cultură în care elementul religios era nu numai prezent, ci chiar promovat în familii și în dinamicile sociale, și asta a favorizat faptul ca Biserica să se poată ocupa de foarte multe alte lucruri. Biserica s-a ocupat de școli, spitale, formare la politică, teatru: aproape că nu există domeniu al umanului de care Biserica să nu se fi ocupat. Și a putut să delege mereu familiilor, mamelor și bunicilor, școlilor, chiar contextului cultural, generarea credinței. Astăzi ne aflăm cu un trup eclezial mastodont, fiecare parohie se ocupă de foarte multe lucruri, dar tot mai mult este în dificultate de a face ceea ce trebuie să facă, adică să genereze noi oameni care cred în Cristos. Astăzi asistăm la ceea ce eu numesc eclipsa creștinismului familial: acasă oamenii se roagă foarte puțin, nu se citește Evanghelia, inima adulților s-a mutat spre atâtea alte țărmuri, și asta cere angajare mai mare de a concentra propriile energii asupra generării la credință, de a regândi procesele de inițiere la credință în mod diferit, de a fi mai serioși. Același lucru este valabil pentru geografie: când în Italia, în Europa, omul era naturaliter creștin, fiecare cartier, fiecare sat mic de la munte sau de la țară avea parohia sa. Astăzi acest lucru nu mai este permis, trăim noi fenomene de urbanizare, trebuie conștientizat că numărul preoților s-a diminuat sau s-a îmbătrânit. Astăzi există o dispersare de energii ecleziale enorme, legate cu o lume care nu mai este aceea în care s-au născut. Dacă obiectivul prioritar devine acela de a-i ajuta pe adulți să recupereze interesul față de religie, trebuie rescrisă și o nouă geografie a prezenței creștine. Și acest lucru este foarte dificil, papa Francisc a cerut episcopilor italieni să regândească numărul diecezelor, și apoi a oficiilor diecezane, a parohiilor... dar știm că această cerere a întâlnit rezistențe. În mod inevitabil orice schimbare comportă suferințe. Dar este necesar să se regândească o prezență a Bisericii care nu mai este "ca ploaia", așa cum este actualmente, ci în vederea acestui scop primar, generarea credinței.

Dar cum pot episcopii de la Sinod, în trei săptămâni, să rezolve probleme așa de mari, epocale? Acum a apărut în librărie o carte a dumneavoastră, "Toți tineri, niciun tânăr", în care denunțați "truda de a fi tineri". În ce sens?

Sinodul ar putea să fie ocazia bună pentru a pune câțiva țăruși, a încerca să se facă o diagnoză un pic comună. Înainte de toate partea de tineret din lume, atât în Occident cât și în altă parte, cu greu trăiește propria etapă a vieții. Ar trebui să moștenească lumea la vârsta de putere maximă, de energie maximă, pentru a o îmbunătăți, și în schimb se află confruntată cu generații adulte care țin totul în mână, care chiar continuă să le spună tinerilor "nu avem nevoie de voi, vrem noi să rămânem tineri". Asta produce paralizia încrederii, adulții, care ar trebui să fie cei care remorchează tinerii spre viață, în realitate fac lucrare de încetinire, stingere a pasiunilor. Există o mare suferință, un strigăt de dreptate al tinerilor, pentru că atunci când adulții nu sunt adulți, tinerii nu pot să fie tineri. Așadar, Sinodul poate folosi înainte de toate să evidențieze că noi adulții suntem problema, iar tinerii sunt resursa. În al doilea rând, trebuie lucrat mai serios cu adulții. Trebuie activată o pastorație a vârstei a doua, deoarece cu adulții care trăiesc o "religie a tinereții" s-a întrerupt transmiterea credinței. Nu putem vorbi despre tineri fără a ține cont că tinerii au privirea lor îndreptată spre adulți, dacă nu ne întrebăm despre modul în care adulții trăiesc și transmit credința lor. Și în al treilea rând, urmând Gaudete et exsultate a papei Francisc, trebuie recuperată dimensiunea bucuroasă a credinței: a crede pentru a trăi cu mai multă bucurie viața noastră umană, se merge la liturghie pentru a trăi o experiență de sărbătoare și de bucurie. În ultima mea carte, în cele din urmă, în mod provocator spun că Sinodul ar putea să fie și locul din care Biserica iese cu propunerea poate un pic stranie: să înceteze să vorbească despre tineri despre persoane cu peste 30 de ani. O operație de curățire lingvistică la care poate să-i corespundă curățirea mentală care să poată repune generațiile în mișcare. Generațiile sunt tinerii și adulții, iar adulții îi ajută pe tineri să-și ia locul lor, să moștenească lumea.

Sinodul despre tineri vine într-un moment în care Biserica este zdruncinată de noua apariție a abuzurilor sexuale: un motiv de îndepărtare a tinerilor de Biserică?

Problema raportului tinerilor cu Biserica este singura problema adevărată pe care o avem, motiv pentru care acest Sinod, deși se desfășoară nu sub condițiile cele mai favorabile din cauza apariției acestor scandaluri și a puternicilor diviziuni în Biserică, este oricum o mare binecuvântare. Probabil este mai mult activarea unui proces decât cuvântul definitiv. În orice caz, ar fo o ocazie pierdută să nu se facă asta. Mai trebuie spus și că, înainte de a aceste situații de scandal, nu mulți s-au înflăcărat pentru acest Sinod, și mass-media n-au părut foarte atente... pentru că trăim într-o societate care vorbește mult despre tineri numai pentru a-i scoate afară. Desigur scandalurile nu ajută, virtutea principală a lumii tineretului astăzi este autenticitatea și este clar că oriunde apar pete există dezamăgire, tinerii simt imediat, cu alergie, cu repugnanță, aceste fapte. Însă trebuie spus și că investigațiile făcute, cel puțin în Europa, înregistrează că punctul cel mai problematic, datorită căruia nu se declanșează un interes real al tinerilor pentru cele ale Bisericii și ale credinței, nu este scandalul. Cred că punctul nodal rămâne faptul că există o parte foarte mare din populația adultă care în inimă a pus un sac de lucruri și l-a eliminat pe Dumnezeu, Biserica, rugăciunea, pe Isus Cristos, și pentru aceasta nu a mărturisit în relațiile educative motivul pentru a rămâne creștini după ce au încetat să fie copii. Asta mi se pare adevărata problemă.

(După Vatican Insider, 3 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat