CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN LITUANIA, LETONIA ŞI ESTONIA
(22-25 septembrie 2018)

Întâlnirea cu autorităţile, societate civilă şi corpul diplomatic

Piaţa din faţa palatului prezidenţial din Vilnius (Lituania)

(sâmbătă, 22 septembrie 2018)

Avionul care-l avea la bord pe Sfântul Părinte, plecat în această dimineaţă la ora 7.40, a aterizat la 11.20 ora locală la aeroportul internaţional din Vilnius.

La sosirea sa, Papa Francisc a fost primit de preşedintele Republicii Lituania, d-na Dalia Gribauskaité şi de doi copii în costum tradiţional care au oferit flori Sfântului Părinte. Erau prezente şi autorităţi politice şi civile.

După executarea imnurilor, după onorurile militare şi prezentarea delegaţiilor, Sfântul Părinte a mers cu maşina la palatul prezidenţial din Vilnius.

La sosirea sa la palatul prezidenţial, papa Francisc a fost primit, la intrarea laterală a palatului, de preşedintele Republicii Lituania, d-na Dalia Gribauskaité, care l-a însoţit la "Sala Albă", unde a avut loc semnarea cărţii de onoare şi schimbul de daruri.

Apoi, Sfântul Părinte şi preşedintele au mers în "Sala Albastră" alăturată pentru întâlnirea privată. La sfârşit, preşedintele l-a însoţit pe papa în piaţa din faţa palatului prezidenţial pentru întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic.

La ora 12.30 locală a avut loc întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic în piaţa din faţa palatului prezidenţial din Vilnius.

După salutul preşedintei, papa a rostit discursul său.

În sfârşit, Sfântul Părinte - însoţit de preşedintă - a plecat de la palatul prezidenţial pentru a merge la nunţiatura apostolică din Vilnius unde a avut loc prânzul.

Publicăm în continuare discursul pe care Sfântul Părinte l-a rostit în cursul întâlnirii cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic:

Doamnă preşedinte,

Membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,

Reprezentanţi ai societăţii civile,

Stimate autorităţi,

Doamnelor şi domnilor,

Este motiv de bucurie şi de speranţă să încep acest pelerinaj în ţările baltice în ţinutul lituanian, care, aşa cum îi plăcea sfântului Ioan Paul al II-lea să spună, este "martor tăcut al unei iubiri pasionate faţă de libertatea religioasă" (Discurs la ceremonia de bun-venit, Vilnius, 4 septembrie 1993).

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte, pentru expresiile cordiale de bun-venit pe care mi le-aţi adresat în nume propriu şi al poporului dumneavoastră. În persoana dumneavoastră doresc să salut întregul popor lituanian care astăzi îmi deschide uşile casei sale şi ale patriei sale. Spre voi toţi se îndreaptă afectul meu şi mulţumirea mea sinceră.

Această vizită are loc într-un moment deosebit de important din viaţa naţiunii voastre care celebrează cei o sută de ani ai declaraţiei de independenţă.

Un secol marcat de multiple încercări şi suferinţe pe care a trebuit să le suportaţi (detenţii, deportări, chiar şi martiriul). A celebra cei o sută de ani de independenţă înseamnă a ne opri un pic în timp, a recupera amintirea celor trăite pentru a lua contact cu tot ceea ce v-a făurit ca naţiune şi a vă găsi cheile care să vă permită să priviţi provocările din prezent şi a vă proiecta spre viitor într-un climat de dialog şi de unitate între toţi locuitorii, în aşa fel încât nimeni să nu rămână exclus. Fiecare generaţie este chemată să-şi însuşească luptele şi realizările din trecut şi să onoreze în prezent amintirea părinţilor. Nu ştim cum va fi ziua de mâine; ceea ce ştim este că fiecărei epoci îi revine să păstreze "sufletul" care a edificat-o şi care a ajutat-o să transforme fiecare situaţie de durere şi de nedreptate în oportunităţi, şi să păstreze vie şi eficace rădăcina care a produs roadele de astăzi. Şi acest popor are un "suflet" puternic care i-a permis să reziste şi să construiască! Aşa afirmă imnul vostru naţional: "Fie ca fiii tăi să scoată forţă din trecut", pentru a privi la prezent cu curaj.

"Fie ca fiii tăi să scoată forţă din trecut".

În cursul istoriei sale, Lituania a ştiut să găzduiască, să accepte, să primească popoare de diferite etnii şi religii. Toţi au găsit în aceste ţinuturi un loc pentru a trăi: lituanieni, tătari, polonezi, ruşi, bieloruşi, ucraineni, armeni, germani...; catolici, ortodocşi, protestanţi, vetero-catolici, musulmani, evrei...; au trăit împreună şi în pace până la venirea ideologiilor totalitare care au frânt capacitatea de a găzdui şi a armoniza diferenţele semănând violenţă şi neîncredere. A scoate forţă din trecut înseamnă a recupera rădăcina şi a menţine mereu viu ceea ce trăieşte mai autentic şi original în voi şi care v-a permis să creşteţi şi să nu muriţi ca naţiune: toleranţa, ospitalitatea, respectul şi solidaritatea.

Privind la scenariul mondial în care trăim, unde cresc glasurile care seamănă dezbinare şi contrapoziţie - instrumentalizând de multe ori nesiguranţa şi conflictele - sau care proclamă că unicul mod posibil de a garanta siguranţa şi subzistenţa unei culturi se află în încercarea de a elimina, a şterge sau a alunga pe celelalte, voi lituanienii aveţi un cuvânt original al vostru de adus: "a găzdui diferenţele". Prin intermediul dialogului, al deschiderii şi al înţelegerii ele se pot transforma în punte de unire între Orientul şi Occidentul european. Acesta poate să fie rodul unei istorii mature, pe care ca popor voi îl oferiţi comunităţii internaţionale şi îndeosebi Uniunii Europene. Voi aţi îndurat "pe pielea voastră" tentativele de a impune un model unic, care să-l anuleze pe cel diferit cu pretenţia de a crede că privilegiile câtorva se află mai presus de demnitatea celorlalţi sau de binele comun. A indicat bine asta Benedict al XVI-lea: "A vrea binele comun şi a lucra pentru el este exigenţă de dreptate şi de caritate [...]. Este iubit cu atât mai eficace aproapele, cu cât se lucrează mai mult pentru un bun comun care răspunde şi la nevoile sale reale" (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 7). Toate conflictele care se prezintă au soluţii durabile cu condiţia ca ele să se înrădăcineze în atenţia concretă faţă de persoane, în special faţă de cele mai slabe, şi în a se simţi chemaţi să "lărgească privirea pentru a recunoaşte un bun mai mare care va aduce binefaceri tuturor" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 235).

În acest sens, a scoate forţă din trecut înseamnă a acorda atenţie faţă de cei mai tineri, care sunt nu numai viitorul, ci prezentul acestei naţiuni, dacă rămân uniţi cu rădăcinile poporului. Un popor în care tinerii găsesc spaţiu pentru a creşte şi a munci, îi va ajuta să se simtă protagonişti ai construirii ţesutului social şi comunitar. Asta va face posibil pentru toţi să-şi ridice privirea cu speranţă spre ziua de mâine. Lituania pe care ei o visează se joacă în căutarea constantă de a promova acele politici care să stimuleze participarea activă a celor mai tineri în societate. Fără îndoială, aceasta va fi sămânţă de speranţă, pentru că va duce la un dinamism în care "sufletul" acestui popor va continua să genereze ospitalitate: ospitalitate faţă de cel străin, ospitalitate faţă de tineri, faţă de bătrâni, care sunt amintirea vie, faţă de săraci, în definitiv, ospitalitate faţă de viitor.

Vă asigur, doamnă preşedinte, că puteţi conta - ca până acum - pe angajarea şi lucrarea corală a Bisericii catolice, pentru ca această ţară să-şi poată îndeplini vocaţia sa de a fi ţară-punte de comuniune şi de speranţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.