Papa Francisc: Angelus (16 septembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În textul evanghelic de astăzi (cf. Mc 8,27-35) revine întrebarea care străbate toată Evanghelia lui Marcu: Cine este Isus? Însă de această dată însuşi Isus e cel care o adresează discipolilor, ajutându-i treptat să înfrunte interogativul cu privire la identitatea sa. Înainte de a-i interpela direct pe ei, pe cei doisprezece, Isus vrea să audă de la ei ce anume cred oamenii despre el – şi ştie bine că discipolii sunt foarte sensibili faţă de popularitatea Învăţătorului! De aceea întreabă: „Cine spune oamenii că sunt eu?” (v. 27). Rezultă că Isus este considerat de popor un mare profet. Însă, în realitate, pe el nu-l interesează sondajele şi vorbăriile oamenilor. El nu acceptă nici ca discipolii săi să răspundă la întrebările sale cu formule preconfecţionate, citând personaje vestite din Sfânta Scriptură, pentru că o credinţă care se reduce la formule este o credinţă mioapă.

Domnul vrea ca discipolii săi de ieri şi de astăzi să instaureze o relaţie personală cu el şi astfel să-l primească în centrul vieţii lor. Pentru aceasta îi stimulează să se pună în tot adevărul în faţa lor înşişi şi întreabă: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” (v. 29). Isus, astăzi, adresează această cerere aşa de directă şi confidenţială fiecăruia dintre noi: „Tu, cine ştii că sunt eu? Voi, cine spuneţi că sunt eu? Cine sunt eu pentru tine?” Fiecare este chemat să răspundă, în inima proprie, lăsându-se luminat de lumina pe care Tatăl ne-o dă pentru a-l cunoaşte pe Fiul său Isus. Şi ni se poate întâmpla şi nouă, ca lui Petru, să afirmăm cu entuziasm: „Tu eşti Cristosul”. Însă când Isus ne spune clar ceea ce le-a spus discipolilor, adică faptul că misiunea sa se împlineşte nu pe strada largă a succesului, ci pe cărarea dificilă a Slujitorului suferind, umilit, refuzat şi răstignit, atunci ni se poate întâmpla şi nou, ca lui Petru, să protestăm şi să ne răzvrătim pentru că asta contrastează cu aşteptările noastre, cu aşteptările lumeşti. În acele momente, şi noi merităm reproşul salutar al lui Isus: „Mergi în urma mea, Satană, căci tu nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor” (v. 33).

Fraţi şi surori, mărturisirea de credinţă în Isus Cristos nu se poate opri la cuvinte, ci cere să fie autentificată de alegeri şi gesturi concrete, de o viaţă marcată de iubirea lui Dumnezeu, a unei vieţi mari, a unei vieţi cu multă iubire faţă de aproapele. Isus ne spune că pentru a-l urma pe el, pentru a fi discipolii săi, trebuie să renunţăm la noi înşine (cf. v. 34), adică la pretenţiile propriului orgoliu egoist, şi să luăm propria cruce. Apoi le dă tuturor o regulă fundamentală. Şi care este această regulă? „Cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde”. Adesea în viaţă, pentru atâtea motive, greşim drumul, căutând fericirea numai în lucruri sau în persoanele pe care le tratăm ca lucruri. Însă fericirea o găsim numai atunci când iubirea, cea adevărată, ne întâlneşte, ne surprinde, ne schimbă. Iubirea schimbă totul! Şi iubirea ne poate schimba şi pe noi, pe fiecare dintre noi. Demonstrează asta mărturiile sfinţilor.

Fecioara Maria, care a trăit credinţa sa urmându-l cu fidelitate pe Fiul său Isus, să ne ajute şi pe noi să mergem pe drumul său, dăruind cu generozitate viaţa noastră pentru el şi pentru fraţi.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Ieri am fost în vizită apostolică la Piazza Armerina şi la Palermo, în Sicilia, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a morţii fericitului Pino Puglisi [aplaudă]. Aplauze pentru părintele Pino! Mulţumesc din inimă autorităţilor civile şi ecleziastice şi tuturor persoanelor care au contribuit să facă posibilă această călătorie. Le mulţumesc bunilor piloţi ai avionului şi elicopterului. Mulţumesc îndeosebi iubiţilor episcopi Rosario Gisana şi Corrado Lorefice pentru slujirea lor pastorală excelentă. Le mulţumesc tinerilor, familiilor şi întregului popor minunat din acest ţinut foarte frumos al Siciliei, pentru primirea lor călduroasă. Exemplul şi mărturia părintelui Puglisi să continue să ne lumineze pe noi toţi şi să ne dea confirmare că binele este mai puternic decât răul, iubirea este mai puternică decât ura. Domnul să vă binecuvânteze pe voi sicilienii şi ţinutul vostru! Aplauze pentru sicilieni!

Iubiţi fraţi şi surori, vă salut cu afect pe voi toţi, romani şi pelerini care provin din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii.

Salut participanţii la adunarea „Missio Tineri” a Operelor Pontificale Misionare şi îi încurajez să fie martori ai iubirii milostive a lui Isus.

Salut profesorii şi studenţii de limba latină de la „Corderius College” din Amersfoort: Valete dilectissimi!

Salut pe cei miruiţi din Marsan (Vicenza) şi pe muzicienii elveţieni din Oron-la-Ville. Văd şi un frumos grup din Nicaragua. Vă salut cu drag!

Astăzi, la două zile după sărbătoarea Sfintei Cruci, m-am gândit să vă dăruiesc vouă care sunteţi aici în piaţă un crucifix. Iată-l aici [îl arată]. Crucifixul este semnul iubirii lui Dumnezeu, care în Isus şi-a dat viaţa pentru noi. Vă invit să primiţi acest dar şi să-l duceţi în casele voastre, în camera copiilor voştri, sau a bunicilor…, în orice parte, dar ca să se vadă în casă. Nu este un obiect ornamental, ci un semn religios pentru a contempla şi a ne ruga. Privindu-l pe Isus răstignit, privim mântuirea noastră. Nu se plăteşte nimic. Dacă vă spune cineva că trebuie să plătiţi este un hoţ! Nu, nimic! Acesta este un cadou al papei. Le mulţumesc surorilor, săracilor şi refugiaţilor care acum vor distribui acest dar, mic, dar preţios! Ca întotdeauna, credinţa vine de la cei mici, de la cei umili.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 24.