Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Oțeleni: Pr. Ioan Beșleagă la cei 50 de ani de Preoție

Duminică, 26 august 2018, la Oțeleni, în cadrul Liturghiei de la ora 11.00, pr. Ioan Beșleagă a sărbătorit cei 50 de ani de Preoție, din care 22 de ani a fost paroh al acestei comunități.

I-au fost alături preoții care provin din Oțeleni, fratele său, pr. Petru Beșleagă, precum și diverși preoți invitați. De departe însă, cei mai apropiați de inima sa, au fost credincioșii pe care i-a păstorit și care l-au înconjurat și de data aceasta cu multă căldură și respect.

Cu mult înainte de sfânta Liturghie oamenii s-au adunat în curtea bisericii pentru a-l revedea pe "pr. Beșleagă", așa cum l-au cunoscut cei mai mulți, pe "fostul paroh", pe "părintele care ne-a cununat", pe "părintele care m-a botezat", pe "părintele care ne-a pregătit la Mir".

Fanfara prezentă a contribuit și ea la fastul zilei, atât înainte, cât și după Liturghie, intonând cântece religioase, dar și de voie bună, atunci când le-a venit rândul.

Vădit emoționat și ajutat de un prieten, pr. Ioan Beșleagă a pornit cu multă credință și siguranță spre sfântul altar, chiar dacă unul improvizat din cauza condițiilor sale fizice, unde, fără nicio ezitare și cu aceeași voce pe care o ascultasem timp de 22 de ani, a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 50 de ani de Preoție.

La predică, pr. Felician Tiba, "crescut" ca seminarist în perioada cât părintele Ioan a stat la noi, a subliniat ceea ce ne așteptam cu toții, și anume, că "suferința este aceea care maturizează", iar părintele Beșleagă, pentru cine îl cunoaște, a avut-o din plin. Cu un singur picior și "pironit" de cârje, a renovat biserica din Oțeleni, făcând-o una dintre cele mai frumoase din Dieceza de Iași. Așa ne-a vestit evanghelia, a celebrat sacramentele, a catehizat, ne-a îndemnat la bine, ne-a înmormântat morții, ne-a binecuvântat casele, iar acum s-a întors încă o dată să ne onoreze cu prezența sa.

La finalul Liturghiei a fost rândul Primăriei să-l onoreze. Domnul primar, în numele Consiliului local, l-a declarat pe pr. Ioan Beșleagă "cetățean de onoare" al comunei Oțeleni, prima distincție de acest tip din istoria comunei. Conform regulamentului, după ce i s-a înmânat diploma, a trebuit să planteze un copac, să i se pună o imagine în Primărie și să semneze în cartea de onoare.

Au urmat cântecele și poeziile copiilor, florile comunității, mai ales cele 22 de flori oferite de către 22 de persoane în onoarea celor 22 de ani petrecuți la Oțeleni, cuvintele de mulțumire ale Surorilor Maestre ale Sfintei Doroteea "Fiicele Sfintelor Inimi", comunitatea din Oțeleni, precum și cuvântul de mulțumire al părintelui paroh actual, Isidor Gheorghieș.

Sărbătoarea s-a încheiat cu mulțumirile preotului jubilant pentru toți cei care au participat la frumusețea acestei zile, dar și cu felicitările pe care credincioșii din Oțeleni i le-au făcut, ca și cu schimbul de promisiuni că ne vom ruga reciproc unii pentru alții.

Comunitatea din Oțeleni este recunoscătoare darului lui Dumnezeu pe care i l-a făcut în pr. Ioan Beșleagă, pentru toți preoții care au slujit în această parohie, aducând astfel prinos de mulțumire și de recunoștință pentru toate sacrificiile făcute de aceștia.

Dumnezeu să-i răsplătească pe toți pentru binele făcut comunității!

Comunitatea din Oțeleni

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 26 august: Oțeleni: Pr. Ioan Beșleagă la cei 50 de ani de Preoție


 

lecturi: 31.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat