Veronica Antal: Model de credinţă

Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu. Fiecare om este chemat să fie sfânt. Sfânta Scriptură ne învaţă că, prin Botezul primit, suntem chemaţi să trăim cu demnitate ca fii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, temple ale Duhului Sfânt şi moştenitori ai împărăţiei veşnice.

În Centenarul Marii Uniri a României, Biserica Catolică propune românilor un model de viaţă creştină în persoana venerabilei slujitoare a lui Dumnezeu Veronica Antal care, încă din fragedă copilărie, a înţeles că a trăi cu demnitate ca fiică a lui Dumnezeu este o prioritate, o realitate valabilă până la sfârşitul vieţii sale.

Încă din timpul adolescenţei şi-a maturizat germenele credinţei, dând mărturie, prin felul ei tineresc, că trupul este templul Duhului Sfânt, trăind în curăţie, pentru împărăţia lui Dumnezeu. Drept mărturie stă şi faptul că a simţit în profunzimea sufletului ei că Dumnezeu o cheamă să-şi consacre viaţa, trăind în mănăstire. Din cauza unor situaţii neplăcute, cauzate de regimul comunist, tânăra Veronica nu va mai ajunge să trăiască în mănăstire, însă a ştiut să-şi consolideze legătura ei cu Mirele divin, practicând virtuţile în mod eroic, imitând astfel Răstignitul pe care Francisc din Assisi îl iubise atât de mult. În acest sens, face un pas important în drumul său vocaţional şi se înscrie în Ordinul Franciscan Secular, trăind exemplar în ascultare, curăţie si sărăcie.

Pe lângă casa părintească, şi-a construit o cămăruţă unde îşi înălţa rugăciuni insistente la Dumnezeu, mai ales pentru episcopii, preoţii şi credincioşii arestaţi şi aruncaţi în puşcăriile regimului ateu. Mai evidenţiem două virtuţi fundamentale din viaţa ei: Veronica socotea că timpul este preţios şi că a pierde timpul cu lucruri inutile este o neglijare a bunătăţii lui Dumnezeu. Prin urmare, ea se angaja şi în vizitarea bolnavilor şi a celor în vârstă din satul natal Nisiporeşti, ajutându-i, mângâindu-i şi îndemnându-i la convertire şi, totodată, să aibă încredere totală în Dumnezeu. O a doua virtute constă în faptul că ea se ruga pentru toţi oamenii, fără a face niciodată deosebire dacă sunt credincioşi ce aparţin Bisericii Catolice sau celei Ortodoxe. În simplitatea exterioară şi intimitatea spirituală, ea s-a dovedit a fi o credincioasă ecumenică, pe care o propunem drept model de bună înţelegere între oameni de confesiuni diferite.

În floarea tinereţii, în timp ce se reîntorcea de la sfânta Liturghie din localitatea Hălăuceşti (Iaşi), Veronica este ucisă fără milă de un tânăr din satul ei natal. Totul s-a întâmplat, aşa cum descria pr. Damian Pătraşcu, postulatorul cauzei ei de beatificare: Veronica Antal, declarată martiră pentru credinţă: "ca pe arenele de luptă de odinioară, un tânăr şi o tânără, se vor înfrunta, fiecare cu o armă în mână: agresorul cu un cuţit, Veronica cu coroana Rozariului".

În cinstea slujitoarei a lui Dumnezeu Veronica Antal s-a pictat o icoană în care să ilustreze cele mai importante virtuţi trăite de ea. În această icoană, Veronica este reprezentată în tunică de culoare albastră şi mantie albă. Se ştie că tot timpul, se îmbrăca asemenea unei măicuţe, în veşminte foarte simple. În icoană, tunica de culoare albastră vrea să pună în evidenţă dimensiunea cerească la care aspira, trăirea ei spirituală şi, aşa cum se ştie, Veronica avea ca prioritate meditarea şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, această culoare vrea să evidenţieze sinceritatea cu care se angaja în ajutorarea semenilor ei.

Prin mantia albă, asemenea picturilor medievale, vrea să se indice credinţa ei în Cristos cel înviat, adevărul pe care l-a vestit prin cuvânt şi faptă, curăţia inimii şi a sufletului; această culoare indică totodată înţelepciunea divină. Dovada simbolismului veşmântului alb a arătat-o şi Raffaello când a pictat în Vatican virtutea credinţei şi înţelepciunii, înfăţişându-le în alb. Mantia albă vrea să reprezinte şi starea de fericire veşnică. Albul scoate în evidenţă chemarea ei prin rugăciune, la unitatea în credinţă a tuturor oamenilor, aşa cum găsim şi în evanghelia după Ioan, "Mă rog ca toţi să fie una, cum tu, Tată, eşti în mine şi eu, în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

Se mai observă în icoană că Veronica strânge la piept patru dintre cele mai de preţ lucruri: Tau-ul franciscan, rozariul, crinul şi ramura de palmier. Litera Tau constituie semnul mântuirii şi semnul exterior al noutăţii vieţii însemnate interior de sigiliul Duhului Sfânt, sigiliu dat nouă în dar în ziua botezului (Ef 1,13); Tau-ul este şi semnul de recunoaştere al creştinului, adică al fiului lui Dumnezeu, al fiului scăpat din primejdie, al celui mântuit. În cartea Ecleziasticului, este semnul ocrotirii puternice împotriva răului (cf. Ez 9,6). Datorită asemănării literei tau cu crucea, sfântului Francisc din Assisi atât de mult i-a plăcut acest semn încât a ocupat un loc important în viaţa şi gesturile sale. În slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal, acest vechi semn profetic capătă actualitate, primeşte o nouă conotaţie, îşi redobândeşte forţa mântuitoare, dând glas trăirii în sărăcie, unul dintre elementele fundamentale al vieţii franciscane. Rozariul pe care îl ţine în mâna stângă indică rodnica devoţiune către Maica Domnului. Zilnic se ruga şi îndemna pe cei din jur la rugăciune, înălţa rugi pentru cler şi pentru popor, iar în felul acesta, se simţea mădular viu al Bisericii.

Mai vedem în icoană cum Veronica ţine în mâna dreaptă crini albi, simbolul castităţii. Crinul simbolizează uitarea de sine şi îmbrăţişarea totală a voinţei lui Dumnezeu, aşa cum spune Evanghelia după Matei: "Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc; nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia" (Mt 6,28-29). Îmbrăcată în veşmântul curăţiei, Veronica îmbrăţişează ramura de palmier, simbolul martiriului, al sacrificiului suprem. Data de 24 august, ziua martiriului său, reprezintă momentul culminant al vieţii sale de credinţă, iar ramura de palmier din icoană este tocmai simbolul renaşterii la viaţa nouă în Cristos, al iubirii totale, al victoriei, al vieţii veşnice, al regăsirii păcii în Cristos. Ucisă din ură faţă de credinţă, Veronica îndeplineşte porunca Mântuitorului care spune: "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc" (In 15,13-14).

Având la bază cuvântul evangheliei, îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute pe toţi, pentru ca exemplul de credinţă al în curând fericitei Veronica Antal să ne facă să trăim viaţa creştină cu demnitate, fidelitate şi curaj!

Fr. Eugen Răchiteanu

(Articol preluat de pe www.ofmconv.ro)

*

Secţiunea specială "Veronica Antal" pe www.ercis.ro

lecturi: 72.