Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Viața Micilor frați ai lui Charles de Foucauld

A pune în acord pe Marta și Maria

De Gabriele Faraghini

Publicăm fragmente din reflecțiile pe care rectorul Seminarului Pontifical Roman Mare le-a adunat în volumul Micii frați ai lui Jesus caritas. Pentru cauza lui Isus și a Evangheliei. Între contemplație și viața concretă (Roma, Ave, 2018, 164 de pagini).

"Pentru cauza lui Isus și a Evangheliei, ca răspuns la chemarea sa, micul frate din Comunitatea Jesus Caritas își consacră viața iubirii lui Dumnezeu și iubirii tuturor oamenilor, frații săi și surorile sale". Cu aceste cuvinte încep Constituțiile noastre care "doresc" pe micul frate al lui Jesus Caritas ca Charles de Foucauld, sedus de Isus în misterul din Nazaret, chemat la o continuă căutare pentru a trăi absolutul lui Dumnezeu și fraternitatea universală.

Nu numai în virtutea acestor cuvinte, ci deja din simțirea comună a oamenilor, călugărul este identificat ca "prieten al lui Dumnezeu". Vara trecută chiar și un copil de la oratoriu, care-mi povestea că a văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria în timp ce era internat la Spitalul "Bambino Gesù" din Roma pentru o serie de intervenții chirurgicale foarte delicate (și acest fapt mă face să mă gândesc că este adevărat ceea ce mi-a spus, în timp ce de obicei sunt foarte neîncrezător cu privire la aceste lucruri), se uimea de faptul că eu n-am văzut-o niciodată: "Dar cum așa, ești preot și n-ai văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria?".

În simțirea comună noi ar trebui să fim niște mistici și acest lucru este frumos în sine, dar ar trebui clarificată semnificația termenului. Adesea cuvinte precum "contemplativ", "călugăr", "mistic", sunt identificate cu experiențe excepționale și rezervate câtorva "intimi". În schimb, în lumina întrupării, conform cuvintelor din Evanghelie, ar trebui să fie "fenomene răspândite". Mica soră Magdeleine a lui Isus scria în această privință micilor surori: "Aceste cuvinte, «vocație contemplativă», «contemplație», să nu te înspăimânte. Nu trebuie să evoce în ochii tăi ideea unei vocații excepționale, a ceva înălțat la care cea mai mare parte a oamenilor nu au acces. În lumina lui frère Charles al lui Isus, aceste cuvinte să evoce în tine dispoziția foarte simplă, încrezătoare, iubitoare a unui suflet în conversație intimă cu Isus, duioșiile unui prunc față de tatăl său, gesturile unui prieten față de prieten". Așadar, contemplația este ceva foarte simplu, la care au acces deosebit de facilitat cei mici și mai puțin potrivită să fie predată într-o școală. Contemplația este privire de credință, înseamnă a petrece timp în fața lui Isus, înseamnă a încerca să vedem cu ochii lui Cristos, a încerca să aliniem gândurile noastre cu ale sale chiar dacă știm că distanța dintre ele este mare (cf. Is 55,9).

Așadar, cuvântul "contemplație" nu trebuie să ne înspăimânte, așa cum ne spune mica soră Magdeleine, ci trebuie să ne spună că aceasta ar trebui să fie starea fiecărui botezat, căutarea fiecărui creștin, dorința fiecărei inimi. Desigur, probabil că trebuie schimbat modul nostru de a o înțelege legată de claustrarea dintr-o mănăstire sau de anumite experiențe speciale precum apariții, extaze, stigmate, care ar limita-o la ceva "rezervat câtorva aleși". Și totuși, citind și experiențele misticilor, ca de exemplu cele ale sfintei Tereza a lui Isus (care cu sfântul Ioan al Crucii era printre lecturile preferate ale fericitului nostru Charles), dacă inițial pot să descumpănească, după aceea ne conduc pe un teren foarte concret și "familial".

De puțin timp am decis în sfârșit să citesc Castelul interior de Tereza de Avila; întotdeauna m-am lăsat descurajat de titlu și mai ales de lenea mea, și când am auzit descrierea drumului de întâlnire cu Domnul din ce în ce mai intimă, trebuie să spun că am zâmbit în sinea mea, probabil cam ca Sara când a auzit că va rămâne însărcinată fiind bătrână. Însă, în timp ce zâmbeam, iată lovitura: "Să începem de la greutatea chinuitoare de a da de un duhovnic așa de circumspect și puțin experimentat care nu găsește niciodată un lucru vrednic să fie considerat sigur. Imediat ce vede vreun fenomen un pic neobișnuit, se teme de toate, pune la îndoială totul". Trebuie să spun că am găsit în aceste cuvinte descrierea mea, portretul neîncrederii mele de cititor. Desigur - mi-am spus eu - nu pot eticheta toate aceste experiențe pur și simplu ca "sugestii" sau lucruri asemănătoare. Atunci am mers înainte. "Revanșa" a venit pe la sfârșitul celor "șapte încăperi", chiar dacă deja dinainte sfânta Tereza spusese de mai multe ori că criteriul de adevăr al oricărei experiențe mistice era iubirea fraternă. De fapt, în acel moment, marea călugăriță carmelită afirmă: "Iată acum, surorile mele, cât de mult doresc ca să încercăm să ajungem acolo, și nu pentru a ne bucura, ci pentru a lua de acolo forța de a-l sluji pe Domnul: să dorim și să practicăm rugăciunea, dar să nu pretindem să o luăm pe un drum nebătătorit, de vreme ce ne vom pierde pe cel mai frumos. Până la urmă, ar fi pentru noi cu adevărat singular să credem că obținem de la Dumnezeu aceste haruri parcurgând o cale diferită de cea urmată de El și de toți sfinții săi: nici măcar să nu ne treacă prin minte. Credeți-mă: Marta și Maria trebuie să fie în acord pentru a-l găzdui pe Domnul, pentru a-l ține mereu cu ele și a nu-i face afrontul de a refuza să-i dăm de mâncare. Cum ar fi putut să-i ofere mâncare Maria, mereu așezată la picioarele sale, dacă sora ei n-ar fi ajutat-o?".

Așadar, dacă n-am înțeles greșit, experiența de întâlnire cu Domnul trebuie să aibă cele două dimensiuni ale Martei și Mariei (cf. Lc 10,38-42). Este un adevărat contemplativ cel care îl iubește pe aproapele său. Dar astfel ne întoarcem la calea, la afirmația de plecare a regulii noastre. Cred că pentru aceasta contemplația este starea posibilă pentru orice creștin, pentru că este substanța poruncilor lui Dumnezeu: iubește-l pe Domnul și iubește-l pe aproapele.

La sfârșit, maica de la Carmel spune că contemplarea lui Dumnezeu și explorarea castelului interior nu sunt un exercițiu, ci un dar, și pentru a ști dacă l-ai obținut trebuie să verifici dacă, în afară de a fi Maria, ești și Marta. Însă acest lucru îl spusese deja Iacob cu mult timp înainte (cf. Iac 2,14-17).

Însă aceste afirmații riscă să ne mute acolo unde vrea cultura dominantă să ne conducă: a ne ruga nu folosește la nimic, mai bine a acționa. Este obiecția care se aude adesea, mai ales în fața vieții monastice de claustrare, dar și cu privire la timpul petrecut în biserică pentru a ne ruga în timpul zilei. Termenii sunt doi: Marta și Maria; și nu trebuie să se creadă că pot să fie distincte, "să nu se îndrăznească omul să despartă ceea ce Dumnezeu a unit". Dimpotrivă, trebuie restituită lumii adorația, contemplația, pentru că altminteri se "va sinucide" în acțiune.

La 1 decembrie 1966, papa Paul al VI-lea spunea familiei spirituale "Charles de Foucauld": "Fiți fideli în a fi ca el - ca părintele de Foucauld - mai ales adoratori într-o lume în care simțul acestei datorii tinde să se întunece".

Trebuie să pariem pe rugăciune, să ne decidem să dedicăm timp Domnului în gratuitate, nu pentru ca să intrăm în extaz de fiecare dată, ci cu conștiința celui care iubește. De atâtea ori în timpul rugăciunii nu vom simți nimic, vom adormi, ca apostolii în timpul schimbării la față și după aceea din nou în Ghetsemani (cf. Mt 26,36 șu), vom avea aceeași senzație care se simte când "se suge un cui" (așa spunea Carlo Carretto), același gust de a vorbi cu bunica mea "ramolită" care nu înțelege ceea ce spun - dar este la fel de important a merge ca s-o vizitez - și cine are mai mult să pună mai mult. A decide să ne rugăm înseamnă a avea încredere în Dumnezeu care ne cere asta, este conștiința că suntem în mâinile lui Dumnezeu în orice situație, înseamnă a ne simți un copil în brațele mamei (cf. Ps 131), înseamnă să știm că suntem desenați pe palma mâinii lui Dumnezeu (cf. Is 49,16). A ne ruga nu depinde de rezultatele care se obțin în termeni de exaltare interioară sau de senzații de bunăstare. Întrebați-l pe Iacob ce a simțit după rugăciune (cf. Gen 32,23-33).

(După L'Osservatore Romano, 12 august 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat