Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Nisiporești (NT): Întâlnirea Diecezană a Familiilor

Sâmbătă, 4 august 2018, în Parohia Nisiporești, Decanatul de Piatra, a avut loc cea de-a șasea Întâlnire Diecezană a Familiilor. Sfânta Liturghie a fost prezidată de către PS Petru Gherghel, alături de care au concelebrat preoții care au însoțit familiile prezente, care au provenit din aproape toate parohiile diecezei. Invitați speciali au fost domnișoara Oana-Maria Goția, doamna Anuța Săgneanca, domnișoara Larisa Oprea și Fanfara de la Zece Prăjini.

Primele grupuri din parohii au început să sosească în jurul orei 8.30. Și pentru că mai era timp au profitat trecând pe la mormântul Veronicăi Antal, tânăra martiră a curăției, originară din Nisiporești, care va fi beatificată în ziua de 22 septembrie 2018.

La ora 9.30, cu o rugăciune solemnă, pr. Felician Tiba a dat startul unei zile care se anunța încă de dimineață interesantă și captivantă. A urmat PS Petru Gherghel care și-a arătat bucuria pentru un astfel de eveniment, felicitându-le pe familiile prezente pentru că au ales să participe.

După o prezentare succintă din partea doamnei Eugenia Dămătăr, a profesoarei Oana-Maria Goția. Aceasta din urmă, a prezentat ceea ce în program s-a numit ”cateheza zilei”, o magistrală lecție de antropologie teologică, o ”plimbare” de la Cartea Genezei până în zilele noastre, de la enciclica Humanae vitae, a fericitului papă Paul al VI-lea, la exortația apostolică Amoris laetitia, a papei Francisc.

”"Cum putem să mai păstrăm astăzi curăția?- spunea domnișoara Goția, profesor la Institutul despre Căsătorie și Familie din Roma. Într-o lume în care familia este lovită din toate părțile, actul conjugal nu mai este neapărat o valoare, curăția este doar pentru preoți și persoane consacrate, mass-media vine cu atâtea provocări, pornografia este prezentă peste tot, de la banalele reclame până la filmele provocatoare, la magazine specializate în jucării erotice, la emanciparea femeii și la umilirea bărbatului, cum să mai vorbești astăzi despre această virtute atât de necesară?”

Într-o astfel de lume, cuvintele lui Isus: „N-ați citit că la început Creatorul i-a creat bărbat și femeie?” (Mt 19, 4), au constituit de fapt nucleul catehezei. Nu trebuie să ne lăsăm ispitiți de ceea ce este astăzi. Indiferent de ce oferă piața, Isus ne trimite mereu la acel început, atunci când ”omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu soția sa, și amândoi vor fi un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” (Mt 19, 5-6). A iubi asemenea lui Isus, a-l privi pe celălalt așa cum l-a privit el, aici se află secretul păstrării curăției. Celălalt, care poate fi soțul sau soția, nu este o marfă de consumat, ci este cel sau cea care mă motivează, care dă sens existenței mele, este darul pe care Dumnezeu mi-l face.

„O neînțelegere a actului conjugal ca dăruire reciprocă plină de respect și iubire și deschis spre viață, inevitabil va conduce familia la eșec. În Cristos și doar în el, omul își găsește adevărata fericire, adevăratul scop pentru care se merită să facă efortul de a iubi și de a accepta să fie iubit, după voința lui Dumnezeu”.

La rândul său, în cadrul predicii, pornind de la o afirmație a papei Francisc, PS Petru a subliniat noblețea familiei care este imagine a Sfintei Treimi: „Totul pleacă de la iubire, se învârte în jurul iubirii și se întoarce la iubire. În afara iubirii de fapt se trăiește în afara lui Dumnezeu, familia nefiind altceva decât acel loc unde Creatorul a vrut să fie sigur că iubirea primește un nume, că primește un trup și prin dăruirea celor doi soți, devine dinamică”.

La finalul Liturghiei Preasfințitul a acordat o binecuvântare specială tuturor soților care au sărbătorit 25, precum și 50 de ani de căsătorie, felicitându-i și cântându-le alături de credincioși și copii ”La mulți ani!”.

Imediat după Liturghie toți cei prezenți au participat la o agapă frățească oferită cu generozitate de către comunitatea din Nisiporești, după care a început programul artistico-religios de după amiază.

A fost rândul doamnei Anuța Săgneanca, acompaniată de fanfara de la Zece Prăjini, să încânte pe cei prezenți prin cântec, poezie și mărturie. Ei i s-a alăturat tânăra interpretă de folclor Larisa Oprea, originară din Nisiporești.

Oarecum pe finalul întâlnirii, pe fundalul imnului de la Fatima, în prezența PS Petru Gherghel, a fost înălțat către cer un rozariu din baloane umflate cu heliu. Momentul a fost foarte emoționant, mai ales că a fost acompaniat de către un cântec marian, precum este imnul de la Fatima, un imn atât de drag credincioșilor noștri din Moldova.

Totul s-a încheiat în jurul orei 15.00, în cânt de fanfară, cu promisiunea că cei prezenți vor reveni și pe 22 septembrie pentru beatificarea Veronicăi Antal.

Cea de-a șasea Întâlnire Diecezană a Familiilor le-a regăsit din nou pe familii alături de păstorul diecezei, în jurul altarului, cu oaspeți de seamă, cu pregătire intensă făcută cu generozitate de către credincioșii comunității împreună cu preoții din parohie, corul copiilor, corul ”Lord?s singers”, din Iași, precum și o mare mulțime de oameni generoși și disponibili care au oferit din timpul și priceperea lor, dar pe care poate nu o să-i știm niciodată.

Tuturor, o sinceră mulțumire, iar sfânta familie de la Nazaret să continue să binecuvânteze familiile diecezei. Anul viitor ne întâlnim în comunitatea din Faraoani-Bacău.

Comunitatea din Nisiporești

* * *

Reportaj despre eveniment, transmis de Jurnalul Regional TVR IAȘI

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4 august: Nisiporești (NT): Întâlnirea Diecezană a Familiilor


 

lecturi: 33.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat