Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel, pelerin pe urmele sfântului Ioan Paul al II-lea

Împreună cu un grup de 42 de pelerini, surori din cadrul Institutului "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot" și laici, păstorul Diecezei de Iași - ep. Petru Gherghel - desfășoară un pelerinaj la locurile natale ale sfântului Ioan Paul al II-lea și la marile sanctuarele mariane din Polonia, sub coordonarea pr. Iosif Dorcu, în perioada 9-17 iulie 2018.

Este bine cunoscut faptul că Polonia secolului 20 este țara care a dăruit Bisericii Catolice și implicit lumii sfinți de anvergură universală: sfânta Faustina, "crainica" milostivirii divine, sfântul Maximilian Maria Kolbe, martirul carității, și sfântul Ioan Paul al II-lea, figura cea mai pregnantă a Bisericii din istoria recentă, a cărei personalitate umană, eclezială și spirituală a impresionat o lume întreagă.

Sfântul Ioan Paul al II-lea nu poate fi înțeles dacă este disociat de Fecioara Maria, de cea care i-a fost mamă spirituală, călăuză și inspirație în toate etapele vieții sale. Doar ei, după Dumnezeu, i-a putut exprima solemn, în puține cuvinte, tot devotamentul și dăruirea de care era în stare: "Totus tuus" ("Cu totul al tău"). Ioan Paul al II-lea - aveau toți să înțeleagă - era al Mariei, ca un fiu predilect al ei, pentru care puternica Doamnă cerească a intervenit ca să-l păstreze viu, să-l vindece și să-l ocrotească în orice împrejurare.

PS Petru Gherghel a ales să se roage împreună cu pelerinii în sanctuarele și bisericile unde Ioan Paul al II-lea a fost prezent în condiția de copil (Wadowice), ministrant, tânăr (Kalwaria) preot, episcop (Cracovia) sau papă (Czestochowa, Zakopane, Lichen etc.), rememorând astfel prețioase clipe de întâlnire personală cu acest papă sfânt.

Punctul cel mai înalt al pelerinajului a fost sfânta Liturghie celebrată în fața icoanei miraculoase a Maicii Domnului (Madona Neagră) de la Czestochowa. În tot pontificatul său, sf. Ioan Paul al II-lea a fost nu mai puțin de șase ori la acest sanctuar marian, cel mai mare pentru poporul polonez. Cu emoție în glas, PS Petru Gherghel a ținut să evidențieze în cadrul scurtei omilii legătura strânsă dintre Czestochowa și Cacica. La Cacica se află o copie a icoanei miraculoase, venerată de credincioșii diecezei noastre îndeosebi la 15 august. "Stăm în fața mamei noastre cerești, de care sfântul papă polonez a fost legat întru totul. El a găsit în Maria adevărata lui mamă" și noi suntem chemați "să vedem aici în Maica Domnului acea imagine pe care o avem noi acasă."

Urmează să vizităm Kalwaria, locul în care tatăl Karol i-a "dăruit" fiului Karol, nu mult după pierderea mamei sale, o icoană a Maicii Domnului de la acest sanctuar, adresându-i cuvintele: "De acum înainte, ea va fi mama ta". În program se află și vizitarea catedralei de la Cracovia, dedicată tot Maicii Domnului, apoi Sanctuarul Divinei Milostiviri, precum și alte locuri, împletind orele, zilele cu multe momente de rugăciune și de trăiri sacre.

PS Petru Gherghel a spus celor prezenți la pelerinaj că fiecare a plecat de acasă cu intenții speciale. Rugăciunile care se ridică spre cer prin mijlocirea Maicii cerești au puterea și trebuie să-i includă pe toți cei de acasă. Pe toți îi purtăm înaintea Mariei. Ea este bucuria noastră în aceste zile.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9-17 iulie: PS Petru Gherghel, pelerin pe urmele sfântului Ioan Paul al II-lea


 

lecturi: 15.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat