Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală

La începutul verii, la începutul vacanței
Veniți și odihniți-vă puțin! (Mc 6,31)

În cartea lui Qohelet întâlnim una dintre paginile cele mai realiste și impresionante despre realitatea vieții omului pe pământ: Dumnezeu a fixat un timp pentru toate (cf. Qoh 3,1-8), iar el ne cere, spre sănătatea noastră trupească și spirituală, să știm să alternăm și să folosim activitățile intense ale muncii cu momentele de odihnă și de refacere a puterilor. În Sfânta Scriptură nu citim nicăieri că timpul ar fi fost fixat în întregime doar pentru muncă, trudă și sudoare până la extenuare. Dumnezeu însuși, cu repausul pe care și l-a luat după cele șase zile ale creației (cf. Ex 31,13-17), ne dă un exemplu clar pentru a înțelege că nu trebuie să uităm să ne programăm un timp și pentru odihnă.

Este semnificativ faptul că despre lene nu găsim cuvinte de laudă nici în Sfânta Scriptură, nici în normele dintre oameni. Ei nu i-a fost fixat niciun timp. La fel de adevărat este că nici muncii fără măsură ori activismului exagerat nu i se poate aduce vreun elogiu, căci, e bine știut, munca e menită să-i confere omului demnitate și libertate, să-l îmbucure și să-l facă fericit, nu să-l conducă la înrobire sau înstrăinare de el însuși.

În această logică, trebuie să existe spațiu destinat vacanțelor și concediilor. Munca prestată pe parcursul celorlalte luni ale anului - fie în plan intelectual, fie în cel fizic, în mediul școlar sau în cel al diverselor întreprinderi și fabrici - își merită răsplata, care constă nu atât într-o suplimentară remunerare, cât mai ales într-un binemeritat repaus. Găsim în cuvintele lui Isus o declarație îmbucurătoare îndreptată către harnicii săi ucenici, proaspăt întorși din misiunea de evanghelizare: "Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!" (Mc 6,31).

Această invitație cordială ne este adresată și nouă, cei care credem în el: "Veniți deoparte, într-un loc retras, la un timp personal, în care să vă deconectați de muncile cotidiene, de rutina apăsătoare și istovitoare a activităților proprii!" Ea vine din partea lui Isus, maestrul divin care singur ne poate învăța arta de a trăi sănătos, în îmbinarea armonioasă a muncii cu repausul. Ne luăm timp pentru revederi frumoase, pe care, departe fiind de familie și de cei dragi, le așteptăm luni în șir cu nerăbdare.

Ne propunem să "evadăm" în natură pentru a descoperi frumusețea creației, așa cum a conceput-o și a lăsat-o Dumnezeu. Sau ne găsim timp pentru vizitarea unor locuri înălțătoare, de pelerinaj, spre edificarea noastră lăuntrică și refacerea energiilor noastre spirituale. Ne detașăm de ritmul vieții noastre obișnuite, fără însă a ne detașa de cel care ne face invitația caldă și îmbucurătoare: "Veniți deoparte să vă odihniți puțin!" Când Isus le-a adresat ucenicilor aceste cuvinte, el i-a invitat să experimenteze o altă formă de întâlnire cu el; le-a dat șansa unui alt tip de familiaritate cu persoana lui.

"Vacanță" este un cuvânt atât de mult iubit și folosit de toți: copii, tineri, adulți; iar odihna, o fericită ocazie de refacere a forțelor trupești și spirituale. Deseori se uită însă că această ocazie este mai ales o formă de reîntâlnire cu Domnul, cu Dumnezeu, cu cel care a "inițiat" și a intercalat în succesiunea zilelor ziua Domnului ca pe o zi de libertate și de odihnă în favoarea omului. Se ignoră, așadar, faptul că vacanța/concediul poate fi un prilej de a sta deoparte cu cel care binecuvântează munca mâinilor harnice și clipele de relaxare sufletească. Se pierde din vedere că suprapunerea vacanței cu concediul poate fi valorificată ca un timp de comuniune intensă a părinților cu copiii, în vederea simțirii unității familiei.

Oamenii timpului nostru, tot mai absorbiți de problemele muncii, resimt necesitatea și dreptul de a ieși din acest angrenaj pentru a-și reface forțele. Fiecare în particular are nevoie să simtă că Dumnezeu l-a creat nu numai pentru muncă, ci și pentru mângâierea pe care o oferă clipele de odihnă, în ele însele, și în același timp ca precursoare ale acelei odihne care ne este rezervată în viața de după moarte.

Sfânta Scriptură, locul și sursa adevăratei noastre înțelepciuni, ne lasă să descoperim în mai multe locuri legătura strânsă dintre odihnă și Dumnezeu. Această asociere vine să întărească în noi convingerea că timpul dedicat odihnei își găsește finalitatea deplină abia atunci când acesta îl implică și pe Dumnezeu. Astfel, citim: "Numai în Dumnezeu își află odihna sufletul meu, de la el îmi vine mântuirea" (Ps 62,2); sau: "Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, fiindcă Domnul ți-a făcut bine" (Ps 116,7). Autorul Scrisorii către Evrei vrea să ne asigure că "cine intră în odihna lui (a lui Dumnezeu!), se odihnește de lucrările lui, ca și Dumnezeu, de ale sale" (Evr 4,10).

Mai mult decât toate aceste referințe ne răsună în inimi invitația pe care însuși Isus ne-o face în evanghelie: "Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă!" (Mt 11,28). E același Isus: cel care ne cere să ne arătăm lucrători harnici în via lui, dornici de a aduce roade, cu cel care vrea să nu uităm să ne rezervăm timp pentru odihnă. Din partea noastră, așa cum îi cerem să fie alături de noi și să sfințească toate eforturile noastre, tot așa îl rugăm să ne însoțească prin zilele noastre libere și să ne binecuvânteze odihna.

Pentru mulți, timpul liber al verii înseamnă deconectare nu numai de la obligațiile ce derivă din serviciul sau profesia exercitată, ci și de la participarea duminicală la sfânta Liturghie, de la rugăciune sau de la acele practici creștine care definesc și înfrumusețează viața sufletească. Vacanța/concediul înseamnă ruperea unui ritm, întreruperea anumitor activități, nu însă și întreruperea legăturii cu Dumnezeu. Mi-a plăcut să aud o afirmație înțeleaptă: "Sufletul nu are și nu trebuie să aibă vacanță!" Liniștea pe care o aduc odihna și vacanța reprezintă un climat fericit pentru a descoperi minunățiile ce înalță sufletul omului la Dumnezeu.

Având bucuria de a admira frumusețile ce ne înconjoară, putem și mai mult primi aripi pentru a ne înălța privirea spre cel care le-a creat și ni le-a oferit nouă. Dumnezeu vrea să ne îngrijim să căutăm prezența lui, fie prin intermediul cuvintelor, fie prin cel al tăcerilor, în singurătate sau în comuniune cu ceilalți, ca să simțim adevărata odihnă care ne reface și ne împrospătează pentru un nou ciclu de muncă și de angajare.

Se cuvine să îndreptăm spre Dumnezeu o rugăciune fierbinte, ca să ne însoțească în toate zilele vieții noastre și, desigur, în frumoasele zile de vacanță și odihnă ale acestui an. Îi cerem să ne dea bucuria muncii pe care am prestat-o până acum, spre binele nostru și spre slava sa, și să ne binecuvânteze cu harul eliberării de tot ceea ce este apăsător și stresant în ocupațiile noastre, ca să simțim că acolo unde ne petrecem timpul liber, acasă ori în locuri străine, el este prezent cu noi și vrea să ne îmbucure inimile.

Tuturor, vacanță plăcută și timp fericit de odihnă!

Iași, 1 iulie 2018

+ Petru Gherghel, episcop de Iași

* * *

Alte scrisori pastorale ale PS Petru Gherghel sunt publicate în secțiunea: "Bibliotecă" la pagina Documente episcopale.
 


lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat