Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Eroii din Primul Război Mondial (XXXIX): Adjudeni
Adjudeni
Adjudeni

În Primul Război Mondial au fost chemați la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iași; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localitățile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinții parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Așteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor și fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial și din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil și în Registrul decedaților); de la primărie; de la credincioșii din localitate (mai toți știu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Adjudeni

În Adjudeni există două monumente dedicate eroilor. Cel mai vechi este în cimitir, aproape de cavoul preoților. Acesta a fost construit în 1918 (sfințit la 19 august 1918), fiind primul monument ridicat în satele catolice.

Intrând în cimitirul vechi, îți atrage atenția un monument mare din ciment, așezat în apropierea gardului cimitirului. Este monumentul eroilor sfințit de pr. Ulderic Cipolloni în 1918. Pe un soclu în trei trepte este așezată un bloc mare de ciment, având pe cele patru laturi gravați 22 de eroi ai satului și diferite texte. Deasupra se ridică o cruce mare din ciment pe care sunt gravate flori și o cruce în centru. Pe latura din fața a soclului de sub cruce încă se mai poate descifra: "În amintirea / vitejilor din acest sat / morți pentru patrie / în războiul din 1916-1918 / parohul Anton Bișoc O.M.C. / și poporul / 19 august 1918". Pe latura din spate este gravat: "Cu mare pompă a sfințit / P.S.S.P. Ulderic Cipolloni / O.M.C. / administrator apostolic / la 19 august 1918". Pe latura dinspre gard sunt trecut numele: "Ghiuzan Mihai / Băcăouanu Petru / Dumea Mărtin / Ciuchi Petru / Fărăoanu Iojă / Mihoc Mihai / Giurgila Iojă / Dancă Mihai / Băcăouanu Mihai / Iancu Petru / Dumea Mihai". Pe latura dinspre cavou sunt scrise numele: "Dancă Petru / Giurgilă Giurgi / Dancă Anton / Băcăouanu Iojă / Mihoc Petru / Dancă Ioan / Meluț Petru / Fărăoanu Vasile / Roca Mihai / Mihoc Ștefan / Iacob Frenț".

Monumentul a fost curățat și reînnoit sub coordonarea părintelui paroh în luna mai 2018. Inscripțiile au fost scoase în evidență, iar în jurul monumentului s-au pus pavele. Fotografiile arată monumentul cum era înainte și cum este acum.

La 20 mai 1918, pr. Ulderic Cipolloni, administrator apostolic, a dispus celebrarea unui requiem solemn în toate bisericile din dieceză, pentru soldații catolici căzuți pe front. El i-a îndemnat în același timp pe credincioși să se împărtășească în număr tot mai mare. În pastorala trimisă tuturor parohiilor, pr. Ulderic Cipolloni îi aprecia pe acei preoți care hotărâseră să ridice în unele sate câte o "cruce mare" din piatră în memoria eroilor căzuți în război: "Pentru ca apoi amintirea scumpilor noștri catolici să fie veșnică și să rămână neștearsă în mijlocul nostru, propun Cucerniciilor Voastre inițiativa foarte lăudabilă ai unor confrați din județul Roman, de a ridica adică în curtea Bisericii parohiale o cruce mare de piatră sau de altă materie în formă de monument. Acest monument ar fi o dovadă strălucită a scumpei amintiri, ce-am avea-o către cei dispăruți și din care ei ar avea un veșnic folos, deoarece rugăciunea pentru sufletele lor ar fi constantă din partea credincioșilor, cari ar merge la Biserică. Nici nu mă îndoiesc, că tot poporul din parohiile noastre ar concura cu mare avânt, căci îl știu pătruns de o mare evlavie pentru cei răposați. Realizarea acestei propuneri o las în seama zelului bine cunoscut a Cucerniciilor Voastre"[1].

Calendarul catolic pe anul 1919 descrie momentul sfințirii monumentului din Adjudeni:

Sfințirea monumentelor din Adjudeni și Răchiteni s-a făcut în ziua de 19 august 1918. Însuși PS Sa Ulderic Cipolloni a ținut să sfințească în persoană aceste monumente. După slujba solemnă, în timpul căreia foarte mulți credincioși primiră sf. Împărtășanie, au ieșit cu toții în procesiune și s-au așezat împrejurul monumentului împodobit frumos. Pr. Anton Bișoc, paroh de Adjudeni, adresându-se către PS Sa, proslăvi printr-o cuvântare patriotică amintirea eroilor din Adjudeni căzuți în răsboiu. PS Sa răspunse printr-o cuvântare și mai înflăcărată, arătând însemnătatea acestei ceremonii și îndemnând pe credincioși la rugăciune pentru dânșii. Pe piedestalul monumentului se vede inscripția: "În amintirea vitejilor din acest sat morți pentru patrie în răsboiul din 1916-1918; parohul Anton Bișoc și poporul. 19 august 1918". S-a adaos apoi că a fost sfințit de către PS Sa Ulderic Cipolloni. Tot pe piedestal s-a sculptat numele eroilor căzuți[2].

Acest monument din Adjudeni a fost primul dintr-o serie de monumente ridicate în satele catolice în 1918 și în anii următori: Răchiteni, Rotunda, Tămășeni, Butea, Șcheia, Hălăucești etc. "Istoriografia marxistă, notează coordonatorul monografiei Adjudeni, a trecut sub tăcere acest aspect"[3].

Al doilea monument se află în centrul satului (în median), aproape de biserică, fiind construit după anul 2000. Pe o platformă în două trepte se ridică un soclu în două trepte și apoi un obelisc cu două coloane având crucea în vârf. În jurul crucii e reprezentat un om stilizat ca și cum îmbrățișează crucea. La mijlocul celor două coloane placate cu marmură albă se află o placă din bronz cu un basorelief reprezentând trei soldați cu baionetele la armele pe care le țin în mână în poziție de luptă. Pe două plăci de marmură ridicate în lateralul celor două coloane sunt notați 61 de eroi. Sub inscripția: "Glorie eternă / eroilor noștri", sunt scriși în ordinea alfabetică aceeași eroi din 1916 de pe primul monument, cu singura diferență că Dumea Mihai mai este trecut o dată la finalul listei și lipsește Dumea Mărtin. Din al Doilea Război Mondial (1941-1945) sunt notați eroi de la nr. 23 la nr. 55, iar eroii morți în sat la 23 august 1944, între numele 24 și 61.

În cimitirul vechi din Adjudeni se află și o cruce ridicată în memoria celor nouă săteni uciși la bombardamentul din ziua de 23 august 1944.

Preoții care slujesc în Adjudeni: Toma Encuță, paroh, și Mihai Galațanu, vicar, au trimis lista eroilor din Adjudeni și fotografii ale monumentelor. Unele dintre fotografiile primului monument au fost făcute în 2013, într-o cercetare a preoților înmormântați în cimitirele din Moldova. Lista trimisă cuprinde, preluată din lucrarea Adjudeni - șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului[4], cuprinde 63 de eroi căzuți în Primul Război Mondial. La cei 22 de pe monumente se adaugă alții despre care nu se știa în august 1918, precum și cei căzuți în campania din Ungaria din 1919.

  1. Benchea M. Iosif
  2. Dumea I. Iosif
  3. Medveș M. Ioan
  4. Dancă I. Ioan
  5. Roca P. Mihai
  6. Dancă C. Francisc
  7. Pârțac M. Martin
  8. Mihoc P. Petru
  9. Meluț P. Petru
  10. Mihoc I. Vasile
  11. Mihoc I. Mihai
  12. Burlacu A. Mihai
  13. Butnaru M. Mihai
  14. Moșneguțu G. Petru
  15. Băcăoanu I. Anton
  16. Mihoc I. Giurgi
  17. Mihoc I. Iosif
  18. Ciuchi P. Petru
  19. Benchea M. Vasile
  20. Medveș M. Vasile
  21. Medveș M. Petru
  22. Pârțac M. Giurgi
  23. Mihoc G. Mihai
  24. Dancă G. Petru
  25. Ghiuzan I. Mihai
  26. Dumea V. Petru
  27. Dancă A. Petru
  28. Iancu I. Petru
  29. Petrișor M. Mihai
  30. Dumea V. Martin
  31. Ghiuzan C. Ianuș
  32. Petrișor P. Giurgi
  33. Dancă V. Iosif
  34. Moșneguțu V. Ștefan
  35. Ghiuzan I. Giurgi
  36. Balașcă P. Mihai
  37. Petrișor A. Ioan
  38. Iacob M. Francisc
  39. Mărtinaș I. Anton
  40. Stote A. Anton
  41. Petrișor P. Iojă
  42. Băcăoanu M. Vasile
  43. Fărăoanu P. Iojă
  44. Băcăoanu A. Iojă
  45. Meluț M. Francisc
  46. Ghiuzan F. Petru
  47. Ghiuzan F. Ioan
  48. Fechetă P. Anton
  49. Butnaru M. Mihai
  50. Băcăoanu G. Petru
  51. Butnaru M. Ioan
  52. Ghiuzan P. Giurgi
  53. Dumea I. Mihai
  54. Băcăoanu M. Petru
  55. Ghiuzan I. Giurgi
  56. Iacob M. Anton
  57. Mărtinaș M. Iosif
  58. Donea A. Vasile
  59. Cadar I. Vasile
  60. Moșneguțu I. Petru
  61. Fărăoanu P. Vasile
  62. Dancă S. Petru
  63. Cernica P. Ioan

După cum se poate observa, pentru a fi mai ușor de identificat, eroii din această lisă au și inițiala tatălui. Din 12 familii sunt doi, trei sau patru tineri care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial (Băcăoanu M., Butnaru M., Dumea I., Dumea V., Fărăoanu P., Ghiuzan F., Ghiuzan I., Iacob M., Medveș M., Mihoc I., Pârțac M., Petrișor P.).

Pr. Cornel Cadar

Note:
[1] AERCIS Iași, dosar 15/1877-1959, f. 120 v., citat în "Calendarul catolic pe anul 1919", Editura Societății Catolice "Presa Bună", Iași, p. 43-44 și în Dănuț Doboș (coord.), Adjudeni - șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului, Editura "Sapientia", Iași, 2005, p. 350.
[2]"Calendarul catolic pe anul 1919", Editura Societății Catolice "Presa Bună", Iași, p. 43. Monumentul este amintit și de revista "Viața", anul IV, nr. 11, noiembrie 1918, p. 176.
[3]Dănuț Doboș (coord.), Adjudeni - șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului, Editura "Sapientia", Iași, 2005, p. 350, nota 31.
[4]Dănuț Doboș (coord.), Adjudeni - șase veacuri de prezență catolică pe valea Siretului, Editura "Sapientia", Iași, 2005, p. 348-349, citează ARPC Adjudeni, dosar 1/1976, f. 174.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: Eroii din Primul Război Mondial (XXXIX): Adjudeni

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoștința și amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma și alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunți, (CVII): Botoșani, (CVI): Mircești, (CV): Belcești, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporești, (CII): Gheorghe Doja (Gâșteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad și Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamț, (XCVII): Onești, (XCVI): Tămășeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Tețcani, (XCII): Iași, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmănești, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuș, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ștefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărășești, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Pașcani, (LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruienești, (LXXVI): Horlești, (LXXV): Buhuși, (LXXIV): Bălușești, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca și Arbore (Parohia Solonețu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani și Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oțeleni, (LIII): Valea Seacă și Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoșești-Siret, (XLVIII): Fărcășeni, (XLVII): Huși, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorțeni - Florești, (XLIV): Moinești, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focșani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Șcheia, (XXXVII): Târgu Neamț, (XXXVI): Hălăucești, (XXXV): Pildești, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuți, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni și Berindești, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galați, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuțeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticești, (XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică, (XXI): Ciugheș, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriș, Tamași, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri și Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjești, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa și Cuchiniș, (XI): Comănești, (X): Frumoasa, (IX): Gherăești, (VIII): Coman, (VII): Luncași, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani și Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgești, (I): Butea.


 

lecturi: 125.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat