Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (3 iunie 2018)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi în multe țări, între care Italia, se celebrează solemnitatea Preasfântului Trup și Sânge al lui Cristos, sau, conform expresiei latine mai cunoscute, solemnitatea Corpus Domini. Evanghelia ne prezintă cuvintele lui Isus, rostite la Ultima Cină cu discipolii: "Luați, acesta este trupul meu". După aceea: "Aceste este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți" (Mc 14,22.24). Tocmai în virtutea acestui testament de iubire, comunitatea creștină se adună în fiecare duminică, și în fiecare zi, în jurul Euharistiei, sacrament la Jertfei răscumpărătoare a lui Cristos. Și atrași de prezența sa reală, creștinii îl adoră și îl contemplă prin semnul umil al pâinii devenite Trupul său.

De fiecare dată când celebrăm Euharistia, prin acest sacrament așa de sobru și în același timp așa de solemn, noi trăim experiența Noii Alianțe, care realizează în plinătate comuniunea dintre Dumnezeu și noi. Și deoarece suntem părtași de această Alianță, noi, deși mici și săraci, colaborăm la edificarea istoriei așa cum vrea Dumnezeu. Pentru aceasta, fiecare celebrare euharistică, în timp ce constituie un act de cult public adus lui Dumnezeu, face trimitere la viața și la evenimentele concrete ale existenței noastre. În timp ce ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Cristos, suntem asimilați Lui, primim în noi iubirea sa, nu pentru a o ține cu gelozie, ci pentru a o împărtăși cu alții. Aceasta este logica euharistică. De fapt, în ea îl contemplăm pe Isus pâine frântă și dăruită, sânge vărsat pentru mântuirea noastră. Este o prezență care ca un foc arde în noi atitudinile egoiste, ne purifică de tendința de a da numai atunci când am primit, și aprinde dorința de a ne face și pe noi, în unire cu Isus, pâine frântă și sânge vărsat pentru frați.

De aceea, sărbătoarea Corpus Domini este un mister de atracție la Cristos și de transformare în El. Și este școală de iubire concretă, răbdătoare și jertfită, ca Isus pe cruce. Ne învață să devenim mai primitori și disponibili față de cei care sunt în căutare de înțelegere, de ajutor, de încurajare, și sunt marginalizați și singuri. Prezența lui Isus viu în Euharistie este ca o poartă, o poartă deschisă între templu și stradă, între credință și istorie, între cetatea lui Dumnezeu și cetatea omului.

Exprimare a evlaviei euharistice populare sunt procesiunile cu Preasfântul Sacrament, care în solemnitatea de astăzi se desfășoară în atâtea țări. Și eu în această seară, la Ostia - așa cum a făcut fericitul Paul al VI-lea în urmă cu 50 de ani - voi celebra Liturghia, după care va urma procesiunea cu Preasfântul Sacrament. Îi invit pe toți să participe, și spiritual, prin radio și televiziune. Fie ca Sfânta Fecioară Maria să ne însoțească în această zi.

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Ieri, la Napoli, a fost proclamată fericită sora Maria Răstignită a Iubirii Divine, înainte de consacrare Maria Gargani, fondatoare a Surorilor Apostole ale Preasfintei Inimi a lui Isus. Fiică spirituală a lui Padre Pio, a fost o adevărată apostolă în domeniul școlar și parohial. Exemplul său și mijlocirea sa să le susțină pe fiicele sale spirituale și pe toți educatorii. Aplauze pentru noua fericită, toți: o salutăm!

Mă unesc cu frații mei episcopi din Nicaragua în a exprima durere pentru violențele grave, cu morți și răniți, făcute de grupuri armate pentru a reprima proteste sociale. Mă rog pentru victime și pentru rudele lor. Biserica este mereu pentru dialog, dar asta cere angajare concretă de a respecta libertatea și înainte de toate viața. Mă rog și pentru ca să înceteze orice violență și să se asigure condițiile pentru reluarea dialogului cât mai repede.

Vă salut pe voi toți, pelerini care provin din Italia și din diferite țări. Îndeosebi, pe cei din Helsinki, Huelva (Spania), Peuerbach (Austria) și din Croația. Salut credincioșii din Caturano și Palermo, precum și societatea "Siderinox" din Abbiategrasso și pe candidații la Mir din Corridonia.

Un salut special îl adresez credincioșilor reuniți astăzi la Sotto il Monte, cu episcopul de Bergamo, la aniversarea morții sfântului Ioan al XXIII-lea. Peregrinatio în ținutul bergamasc a rămășițelor pământești ale acestui pontif, atât de iubit de popor, să poată trezi în toți propuneri generoase de bine.

Și vouă tuturor vă urez o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat