Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: "Până la marginile pământului". Exerciții spirituale pentru preoți

La mănăstirea carmelită din Luncani s-au desfășurat exercițiile spirituale pentru o serie dintre preoții Diecezei de Iași, în perioada 21-25 mai 2018, conduse de pr. Marius Taloș, SJ. Tema exercițiilor a fost "Până la marginile pământului".

Firul roșu al meditațiilor propuse a fost expunerea diferitelor fragmente din Faptele Apostolilor, o carte a Noului Testament care relatează evenimente din faza germinală a Bisericii creștine. Experiențele pastorale, trăirile apostolilor, răspândirea Evangheliei sunt țesătura din care se compune această carte-document a Bisericii. Trăirile Bisericii de astăzi, cu confruntările pe care le resimte în întâlnirea cu mentalitățile favorabile și adverse ei, cu harul celui care i-a dat ființă, sunt în esență aceleași cu cele experimentate de Biserica primară: faptele celor de atunci sunt mutatis mutandis faptele celor de acum.

Referințele la realitățile pastorale cu care se confruntă preoții, subtilele observații de natură semantică și etimologică, analogiile cu diferitele trăiri spirituale au scăpat prezentarea pasajelor din Faptele Apostolilor de pericolul de a fi prelegeri exegetice. Ele se deschideau ca niște galerii care pretindeau raportare personală, transpunere a lor în actualitate, cu convingerea că același Duh care "exorcizează orice frică" la Rusalii, este în stare să umple cu virtutea curajului (paresia) orice vestitor al Evangheliei din timpul nostru.

Interpretată Biblia în această cheie, ea se prezintă ca o carte în căutarea unui cititor și, mai mult decât atât, ca un personaj în căutarea unui chip care să-l întrupeze. Cartea propriei vieți își găsește forma sublimă și desăvârșită abia atunci când se confruntă și se reformează după Cartea Vieții. Atingerea acestui scop depinde mult de maniera în care se face lectura cărților Bibliei. Unii citesc din Biblie în felul în care citesc poveștile pentru copii, alții citesc Biblia ca pe o carte cu răspunsuri și soluții, iarăși alții cu spirit critic și sceptic. Este și categoria acelor oameni care deschid Biblia și în ea văd un vitraliu prin care le parvine multă lumină spirituală, cerească.

Un om "plimbat" prin Faptele Apostolilor știe că e o naivitate să crezi că Dumnezeu, în schimbul credinței tale, te va scuti de dificultăți. Tocmai dificultățile sunt refrenul însoțitor al activității apostolilor care în numele lui Isus își asumă încercările, suferințele și adversitățile. Ei sunt cei care acordă primat previziunilor Providenței și nu propriilor planificări. Căci creștinul și Biserica "cunosc Providența, nu și răsfățul lui Dumnezeu".

Ceea ce se învață din Fapte este tocmai gestionarea conflictelor, nu iluzia că ele ar fi absente, obediența față de Duhul Sfânt care nu este obligat să confirme nici cele mai bune strategii pastorale gândite, el fiind tocmai cel care dă peste cap, răstoarnă, permite întorsături neașteptate și neînțelese.

Dispoziție de a accepta din partea Duhului divin și ceea ce contravine voinței noastre se formează în timp în noi, la umbra unei practici constante a ceea ce astăzi este tot mai cunoscut ca lectio divina. Câștigul, nu mic, al contactului permanent cu Sfânta Scriptură este cunoașterea integrală, nu trunchiată a lui Isus. Trunchierea cunoașterii lui Isus vine în urma fixării minții pe anumite aspecte, pe anumite idei din ceea ce ne învață Scriptura, lucru care dă naștere ereziilor sau gândirii pseudo-teologice sectare. Căci erezia nu este altceva decât fixarea sau opțiunea pentru o parte de adevăr, nu însă pentru tot adevărul.

Figurile mărețe care regizează cursul evenimentelor în Fapte sunt Petru și Paul, două firi cât se poate de contrastante, pe care Dumnezeu le unește în vederea unui proiect comun. Ambele sunt dislocate de Isus Cristos din stilul lor de viață și câștigate irevocabil pentru marele proiect divin al răspândirii Evangheliei. Dacă Petru este omul care mai degrabă unește, Paul este cel care urnește. Diferențele lor sunt asumate într-o activitate unitară și complementară. Asemenea lor, orice preot și slujitor se pune pe drum (nu pe drumuri!) pentru a-l face cunoscut pe același unic Isus, în afară de care nu există mântuire.

"Până la marginile pământului" este un proiect cvasi-împlinit pentru lumea de atunci: nucleul mic, din cenaclu, "inflamat" de Duhul Sfânt, a tot crescut în timp și spațiu, iar cei doi mari, Petru și Paul, ajung în inima imperiului roman, în cetatea Romei, cu aceeași veste a mântuirii în Cristos. Este dezideratul lui Isus care se împlinește și astăzi, fără a fi ajuns la împlinire definitivă, prin munca oricărui preot, prin cel mai neînsemnat sau mai puțin eclatant act pastoral.

Fiecare zi de exerciții a oferit tuturor posibilitatea de a "evada" în natură, de a asculta concertul gratuit al păsărilor, de a intra în intimitatea propriei conștiințe, de a sta de vorbă cu Dumnezeu, de-ai asculta așteptările și încurajările. În fiecare zi, în biserică, s-a luat cea mai importantă masă a zilei, cea euharistică, și tot aici i-au fost adresate Maicii Domnului cântări alese și litanii. Aici s-au consumat momente de tăcere sacră și de contemplare a Ostiei preasfinte, totul încheindu-se cu binecuvântarea finală cu sfântul sacrament, din ziua de vineri, 25 mai.

Mulțumiri alese părintelui Marius Taloș SJ pentru bogata ofertă spirituală, părintelui Augustin Folner OCarm., pentru ospitalitate și găzduire. Mulțumiri cum nu se poate mai speciale Domnului nostru, Isus Cristos, care ne-a unit, ne-a vorbit și ne-a făcut să ne simțim atât de bine în intimitatea prezenței lui.

Pr. Cristian Diac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 21-25 mai: Luncani: "Până la marginile pământului". Exerciții spirituale pentru preoți


 

lecturi: 46.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat