Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Eroii din Primul Război Mondial (XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică

În Primul Război Mondial au fost chemați la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iași; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localitățile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinții parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Așteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor și fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial și din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil și în Registrul decedaților); de la primărie; de la credincioșii din localitate (mai toți știu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
 

Din punct de vedere al organizării administrativ-teritoriale, comuna Cleja[1] cuprinde astăzi satele: Cleja, Somușca și Valea Mică.

Din punct de vedere al organizării eclesiastice, comuna Cleja este împărțită în patru parohii catolice: Cleja I (înființată în anul 1793); Somușca (înființată în anul 1968); Valea Mică (înființată în anul 2004) și Cleja II (înființată în anul 2006).

De-a lungul istoriei, locuitorii catolici din satele comunei Cleja și-au dovedit atașamentul pentru valorile naționale românești, patriotismul lor fiind dovedit (printre altele) și de numărul foarte mare de eroi localnici care și-au jertfit viața pentru neam și țară.

În satele comunei Cleja au fost ridicate, de-a lungul timpului, de către localnici, și câteva monumente dedicate eroilor.

Foto 1 - Crucea comemorativă
a eroului Anton D. Gherguț
din cimitirul Parohiei Cleja I
În Parohia Cleja I există doar o singură cruce comemorativă (în cimitirul parohial) ridicată în memoria eroului seminarist Anton D. Gherguț (căzut în al Doilea Război Mondial), scoasă din uitare (relativ recent) printr-o binecuvântată întâmplare. Astfel, în primăvara anului 2014, trecând prin acest cimitir (aparținând Parohiei "Sfântul Francisc") împreună cu băiatul nostru cel mare (Luca), atenția i-a fost atrasă de niște "semne" (care abia se mai deslușeau) încrustate pe o cruce de piatră. Am descoperit împreună (cu grijă și, în același timp, cu firească emoție) fiecare literă, fiecare cuvânt încrustat odinioară pe cruce, până când am putut citi întreaga inscripție: "În amintirea teologului erou Gherguț Dr. Anton de ani 23 elev adjut. bat. 113 vân. munte comp. I a plut. 10 căzut pe câmpul de bătălie în satul Răucești jud. Baia în ziua de 23 aprilie 1944. Să ne rugăm pentru el". [foto 1]

Eroul Anton Dumitru Gherguț era fratele mai mic al celui care a condus Dieceza de Iași înaintea actualului episcop, PS Petru Gherghel. Este vorba de pr. Andrei Gherguț, ordinarius substitutus între 19 martie 1977 și 21 februarie 1978. Cu privire la această cruce comemorativă, am publicat un text (intitulat Figuri ilustre. Anton Dumitru Gherguț) în revista "Lumina creștinului" (numărul din decembrie 2014)[2].

Foto 2 - Monumentul Eroilor
din cimitirul Parohiei Somușca
În Parohia Somușca[3] a fost ridicat în anul 1987 un monument al eroilor, la intrarea în cimitirul parohial, având încrustate (în partea inferioară, pe o placă de marmură) cuvintele: "În amintirea eroilor din Somușca căzuți pentru patrie". Pe monument nu este inscripționat niciun nume de erou. [foto 2]

În Parohia Valea Mică, prin grija unui localnic (Gondoș Mihai, trecut la cele veșnice în 2016 la 90 de ani), a fost ridicat în anul 2000, în apropierea bisericii, un monument al eroilor pe care apar încrustate câteva nume de eroi din 1913-1914, 1916-1918 și 1941-1945 (11 eroi). Pe monument apare doar numele unui singur erou căzut în Primul Război Mondial: Ianău Gheorghe. [foto 3] și patru din 1913-1914: Gondoș Iojă, Sabău Mihai, Ion Gheorghe, Gondoș Ianoș, Onode Martin. Părintele paroh Laurențiu Cucuteanu a mai descoperit numele altor 17 eroi din cel de-al Doilea Război Mondial, găsiți în arhiva Primăriei Cleja de care aparține actualmente satul Valea Mică.

Foto 3 - Monumentul Eroilor
din Parohia Valea Mică
În Parohia Cleja II[4] a fost ridicat în anul 2003 un monument al eroilor, amplasat în apropierea Școlii Generale nr. 2 și a bisericii "Sfântul Marcu". [foto 4] Apar aici, pe câteva plăci de marmură, doar câteva nume de eroi (din Primul și al Doilea Război Mondial), originari din satele Cleja și Somușca.

În partea din față a monumentului, sub un basorelief reprezentând imaginea unui ostaș român cu mâna la piept, sunt notate, pe o placă de marmură, înălțătoarele cuvinte: "Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria".

Dedesubtul acesteia, pe o altă placă, putem citi, printre altele: "Glorie eroilor căzuți în lupta pentru apărarea patriei străbune / comuna Cleja - județul Bacău / pentru eroii din 1916-1919: Bejan Ianoș, Baciu Ștefan, Demșa Martin".

În părțile laterale ale monumentului sunt amplasate alte două plăci, de marmură, cu numele câtorva ostași căzuți și dispăruți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Foto 4 - Monumentul eroilor
din Parohia Cleja II
(înainte de profanare)

În mod surprinzător, după exact un deceniu, în vara anului 2013, pe monument a fost adăugată (de către autoritățile locale) o nouă placă inscripționată cu... numele unui sportiv-aviator! Nu știm care au fost motivele care au determinat acest fapt, însă decizia a fost una cel puțin neinspirată, dezonorându-i în mod evident pe eroii care și-au jertfit viața pentru patrie.

Regretabila "acțiune", menționată mai sus, a avut loc în condițiile în care lista eroilor trecuți pe monument nu este, nici pe departe, una completă. De exemplu, din Primul Război Mondial sunt inscripționate (cum am precizat mai sus) doar numele a trei eroi (!), nefiind pomenit niciunul dintre eroii din Războiul de Independență!

În calitatea noastră de istoric, am atras atenția celor în drept cu privire la nevoia adăugării pe monument a numelor eroilor care lipsesc. Am făcut acest lucru și înainte și după acțiunea de profanare. De asemenea, am prezentat câteva comunicări științifice pe marginea eroilor din zonă, am publicat (în anul 2014)[5] numele tuturor eroilor din comuna Cleja pe care i-am putut descoperi în urma cercetării documentelor de arhivă.

Din păcate, iată, demersurile noastre au rămas până anul acesta (anul Centenarului Marii Uniri) fără ecou, ceea ce spune foarte mult în privința modului în care unele dintre autoritățile locale înțeleg nu doar rostul și rolul istoricilor într-o societate normală, ci și modul cum îi respectă pe cei care odinioară și-au jertfit viețile pe altarul patriei. De multe ori se uită faptul că înfăptuirea României Mari în anul 1918 nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul suprem al ostașilor români din timpul Războiului de Întregire Națională, că acești eroi ai noștri au fost, la rândul lor, făuritori ai Marii Uniri.

În aceste condiții, cooptați fiind în grupul de cercetători care pregătește (în cadrul Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iași) un volum dedicat recuperării memoriei eroilor catolici din Primul Război Mondial, considerăm oportun să-i reamintim aici pe acești eroi și să-i cinstim, astfel, cum se cuvine.

Inserăm în cele ce urmează doar numele eroilor localnici din Primul Război Mondial, pe care am reușit să-i descoperim până acum cercetând documentele de arhivă: Antal Ilieș, Baciu Ștefan, Bejan Ianoș, Benchea Antal, Benchea Ianoș, Benchea Ianoș, Benchea Iojă, Benchea Martin, Biliboc Ianoș, Botezatu Petre, Cochior Ianoș, Demeterca Ștefan, Demșa Ianoș, Demșa Martin, Farcaș Antal, Farcaș Petre, Ghiuri Ferenț, Ghiuri Martin, Ianău Gheorghe, Imbrea Ștefan, Iștoc Ianoș, Jiga Ianoș, Meșterca Ianoș, Rupi Ianoș, Popa Mihai, Pruteanu Martin, Stoleru Petre.

Numărul acestor eroi catolici din Primul Război Mondial este cu siguranță mai mare, fapt care reiese (printre altele) și dintr-un document de arhivă, conform căruia, la 20 iunie 1945, în comuna Cleja erau înregistrate un număr de 38 văduve de război "din campania 1916-1919"[6], fiindu-le notate și numele acestora. Prin urmare, suntem încredințați că cercetarea fondurilor arhivistice va întregi în viitor această listă a eroilor catolici din comuna Cleja căzuți în Războiul de Întregire Națională din urmă cu un secol.

Deocamdată, nouă nu ne rămâne decât să îl rugăm pe Dumnezeu să "îi lumineze" pe cei în drept din comuna Cleja și le dăruiască și înțelepciunea necesară pentru a înțelege că pe un monument comemorativ ridicat în cinstea eroilor nu pot fi adăugați pseudoeroi, că respectul față de eroi nu este opțional, ci obligatoriu, că acești eroi s-au jertfit pentru noi, urmașii lor (care avem datoria să nu le uităm sacrificiul!), că este imperios necesar (după consultarea prealabilă a istoricilor, a celor în măsură să le ofere datele necesare) să readucă monumentul la starea de dinainte de profanare și să-i adauge pe adevărații eroi ale căror nume lipsesc. Doamne-ajută!

Prof. dr. Anton Coșa

Note:
[1] Anton Coșa, Cleja. Monografie etnografică, București, Editura SemnE, 2001.
[2] Anton Coșa, Figuri ilustre. Anton Dumitru Gherguț, în "Lumina Creștinului", XXV, 12 (300), Iași, 2014, p. 11.
[3] Anton Coșa, Monografia satului Somușca, Onești, Editura Magic Print, 2013.
[4] Anton Coșa, Parohia romano-catolică "Sfântul Marcu" din Cleja, Bacău, Docuprint, 2008.
[5] Anton Coșa, Eroii din comuna Cleja, în "Bacăul Eroic". Revistă de cultură, educație patriotică și de cinstire a eroilor, anul V, nr. 8, Bacău, 2014, p. 12-17.
[6] Arhivele Naționale Bacău, Fond Prefectura județului Bacău, dosar nr. 377/1945, filele 287-288.

* * *

PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoștința și amintirea lor

* * *

Eroii din Primul Război Mondial (vor urma și alte episoade): (CX): Sascut, (CIX): Fălticeni, (CVIII): Berzunți, (CVII): Botoșani, (CVI): Mircești, (CV): Belcești, (CIV): Târgu Ocna, (CIII): Nisiporești, (CII): Gheorghe Doja (Gâșteni), (CI): Sagna, (C): Bârlad și Tecuci, (XCIX): Roman, (XCVIII): Piatra-Neamț, (XCVII): Onești, (XCVI): Tămășeni, (XCV): Bacău, (XCIV): Văleni, (XCIII): Tețcani, (XCII): Iași, (XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia, (XC): Focuri (LXXXIX): Dărmănești, (LXXXVIII): Ferăstrău, (LXXXVII): Târgu Trotuș, (LXXXVI): Tuta, (LXXXV): Ștefan cel Mare (Valea Seacă), (LXXXIV): Vizantea, (LXXXIII): Oituz, (LXXXII): Mărășești, (LXXXI): Rotunda, (LXXX): Pașcani, (LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou (LXXVIII): Corhana, (LXXVII): Buruienești, (LXXVI): Horlești, (LXXV): Buhuși, (LXXIV): Bălușești, (LXXIII): Satu Nou - NT, (LXXII): Măgura, (LXXI): Pralea, (LXX): Luizi-Călugăra, (LXIX): Cacica, (LXVIII): Suceava, (LXVII): Mărgineni, (LXVI): Iugani, (LXV): Slobozia, (LXIV): Izvoarele, (LXIII): Gioseni, (LXII): Bârgăuani, (LXI): Dochia, (LX): Solca și Arbore (Parohia Solonețu Nou), (LIX): Gura Humorului, (LVIII): Faraoani și Valea Mare, (LVII): Răducăneni, (LVI): Câmpulung Moldovenesc, (LV): Siret, (LIV): Oțeleni, (LIII): Valea Seacă și Nicolae Bălcescu, (LII): Cotnari, (LI): Galbeni, (L): Răchiteni, (XLIX): Mogoșești-Siret, (XLVIII): Fărcășeni, (XLVII): Huși, (XLVI): Pustiana, (XLV): Scorțeni - Florești, (XLIV): Moinești, (XLIII): Ardeoani, (XLII): Arini, (XLI): Răcăciuni, (XL): Focșani, (XXXIX): Adjudeni, (XXXVIII): Șcheia, (XXXVII): Târgu Neamț, (XXXVI): Hălăucești, (XXXV): Pildești, (XXXIV): Sarata, (XXXIII): Rădăuți, (XXXII): Adjud, (XXXI): Ciucani, (XXX): Dumbrăveni și Berindești, (XXIX): Lespezi, (XXVIII): Galați, (XXVII): Vatra Dornei, (XXVI): Ploscuțeni, (XXV): Dofteana, (XXIV): Schineni, (XXIII): Barticești, (XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică, (XXI): Ciugheș, (XX): Lilieci, (XIX): Chetriș, Tamași, Furnicari, (XVIII): Vladnic, (XVII): Poiana Negri și Mâgla, (XVI): Fundu Răcăciuni, (XV): Călugăreni, (XIV): Prăjești, (XIII): Buhoci, (XII): Brusturoasa și Cuchiniș, (XI): Comănești, (X): Frumoasa, (IX): Gherăești, (VIII): Coman, (VII): Luncași, (VI): Bijghir, (V): Buhonca, (IV): Săbăoani și Traian, (III): Traian (BC), (II): Horgești, (I): Butea.


 

lecturi: 115.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat