Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

"Fake Pope", câte știri false despre papa Francisc

De Andrea Tornielli

Unele sunt falsuri evidente fabricate artistic, altele sunt rezultatul incompetenței sau al neglijenței, altele sunt în mod subtil construite pentru a reuși să-l facă să spună ceea ce el n-a spus și nici măcar n-a gândit vreodată: este plină galaxia web-ului de "fake news" despre papa Francisc și cu siguranță pontiful nu este singurul care este în vizorul falsificatorilor, al celor mai naivi și studențești ca aceia dintre cei aflați în slujba minciunii. Se ocupă de asta "Fake Pope" (Editura San Paolo, 272 de pagini), carte interesantă scrisă de doi jurnaliști de clasă, Nello Scavo și Roberto Beretta: primul trimis special pe fronturile cele mai "calde" de pe glob, care a condus o anchetă personală și documentată despre parcursurile lui Bergoglio în timpul anilor întunecați ai dictaturii din Argentina; al doilea, observator atent al vieții ecleziale, capabil de comentarii ironice și înțepătoare. S-a născut un cocktail ușor de citit dar cu valoare documentară obiectivă.

Autorii au adunat 80 dintre principalele acuze aduse papei, în cheie de contra-anchetă punct cu punct: raporturile cu dictaturile din America Latină, masoneria, conclavul manipulat, acuzele de "erezie", numirile greșite, raporturile cu Curia, mediaticitatea, scandalurile precum și gaffes... A distinge minciuna și adevărul este datoria celui care crede în jurnalism și în profesionalismul său.

Un adaos semnificativ și foarte indicativ este reprezentat de colecția fotografică din volum, unde găsesc spațiu câteva fotografii trucate și dovada "minciunii" construite la altele. De exemplu, este fotografia care-l reprezintă pe papa Francisc în momentul primei arătări de la loja centrală la "Sfântul Petru". În umbra pe care corpul pontifului o proiectează pe marmura din spatele său se găsesc două vârfuri care-i conferă capului noului episcop de Roma o aură diabolică.

"Mai mult decât o fotografie - explică autorii cărții - aceasta este o alegorie: așa de mult transpare intenția metaforică (și denigratoare) pe care imaginea ar trebui s-o transmită conform autorului... Este umbra diavolului în alegerea papei Francisc: așa de evident încât «se vede», întocmai, imprimată pe coloana lojei binecuvântărilor de la care noul pontif tocmai s-a arătat. «Retușarea» a fost simplă, așa cum se vede din original: este suficient un semn de a pune coarne și jocul este gata. Cel puțin pentru cel care vrea să-l vadă pe diavol și acolo unde ar trebui să fie numai apă sfințită". De fapt, dacă se merge la imaginea originală, se vede foarte bine că aceea cu cele două vârfuri care ies în evidență din cap a fost trucată.

Printre exemplele de fake news prin imagini, este aceea a "primului selfie al papei Francisc", dată la contrabandă în 2015, care desigur a totalizat mii de like pe Instagram cu un account care face aluzie la Vatican. "Imaginea respectivă - se citește în cartea lui Scavo și Beretta - a fost preluată în schimb dintr-un videochat la care papa a participat cu câțiva tineri din diferite părți ale lumii. Au căzut în capcană și canale jurnalistice oficiale ilustre, precum CNN".

După aceea a circulat mult în rețea o fotografie care l-ar arăta pe Francisc "supus puterii iudaice". Se vede pontiful care sărută mâna câtorva bătrâni care au kippah (teaca ebraică), cu titlul: "Papa sărută în manieră umilitoare mâna unuia dintre conducătorii terorii masonico-iudaice", și dedesubt, mai mare: "Dacă aș fi în locul vostru aș începe să-mi pun niște întrebări...". Foarte adevărat, unele întrebări trebuie puse, pentru a ne întreba cine este falsificatorul calomniator, dat fiind că Francisc, în timpul vizitei la Yad Vashem, Memorialul Shoah-ului, în marea sală unde arde flacăra veșnică în memoria celor șase milioane de evrei exterminați de naziști, e adevărat că a sărutat mâna persoanelor în semn de respect, dar acele persoane erau supraviețuitori Holocaustului, printre puținii supraviețuitori din lagărele de exterminare.

(După Vatican Insider, 21 mai 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 38.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat