Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Summit între Corei, iezuitul Seil Oh: "Sperăm în dezarmare și în reunificare"

De Paolo Affatato

Speranțele sunt multe și concrete: a pune bazele pentru un tratat de pace care se așteaptă de 65 de ani, a demara denuclearizarea peninsulei, a relansa cooperarea socială și culturală. Pentru a relua să se folosească termeni ca "reconciliere" și "reunificare". Este ceea ce afirmă într-un interviu la Vatican Insider iezuitul Seil Oh, director al departamentului de sociologie la Universitatea Sogang din Seul, întemeiată de Societatea lui Isus, schițând teme, comentarii și probleme care se află în centrul întâlnirii istorice inter-coreene din 27 aprilie 2018, când se vor întâlni președintele sud-coreean Moon Jae-in și liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Întâlnirea este un pas important pentru reducerea tensiunii din Coreea?

Este. Mai ales, este o întâlnire foarte semnificativă și simbolică: în loc de atitudini militante și antagoniste, cei doi lideri din Coreea împărțită se arată deschiși la un dialog pașnic. Iată pentru ce această întâlnire istorică poate să fie considerată ca un pas util pentru a îndepărta tensiunile politice și militare din peninsulă.

Care sunt dorințele și speranțele coreenilor?

Cea mai mare parte a sud-coreenilor dorește o schimbare în raportul dintre cele două Corei și a exprimat asta votând președinția lui Moon Jae-in, legat mereu de cei doi președinți coreeni din trecut, Kim Dae-jung (1998-2003) și Roh Moo-hyun (2003-2008). Acești doi foști președinți au vizitat Coreea de Nord pentru întâlnirile cu Kim Jong-il, tatăl actualului lider Kim Jong-un; și au reușit să demareze dialoguri pentru colaborarea între cele două Corei, ducând înainte o idee de reconciliere și pace.

Vedeți o noutate în această întâlnire, față de trecut?

Întâlnirea dintre Moon și Kim va fi al treilea summit între liderii din Coreea și oferă diferite semnale pozitive. Înainte de toate, deschiderea Nordului este destul de neașteptată și diferită de cea arătată în trecut. De exemplu, întâlnirea se va ține la "Casa păcii" în teritoriul Panmujeom și este pentru prima dată în Sud, spre deosebire de întâlnirile precedente care s-au desfășurat la Pyongyang. În al doilea rând, ambii lideri au pregătit acest summit cu multă atenție. Funcționarii din cele două Corei lucrând în strâns contact pentru a crea bazele unei întâlniri cu adevărat rodnice. Ca semn al acestor eforturi, cu o săptămână înainte de summit, vineri 20 aprilie, a fost creată o linie telefonică directă între Moon și Kim. Și se prevede o conversație telefonică înainte de summit.

Summit-ul se desfășoară înainte de întâlnirea istorică dintre Kim și Trump. Va putea să-l influențeze în vreun mod?

Moon a declarat că acest summit este un soi de trambulină de lansare pentru summit-ul dintre Kim și președintele american Trump. De data aceasta, pregătirile întâlnirii dintre cei doi lideri coreeni au fost concordate cu Statele Unite. Miercurea trecută, Trump a declarat că liderii coreeni au binecuvântarea sa pentru a discuta despre sfârșitul războiului din Coreea. Acest comentariu pare să fie un semnal foarte pozitiv al cooperării dintre Sud, Nord și Statele Unite. Există multe alte semnale pozitive cum ar fi sprijinul Chinei, Rusiei și Japoniei dat acestei întâlniri.

Există așteptări de rezultate concrete? Care?

Coreenii așteaptă, în primul rând, dezarmarea nucleară a Coreii de Nord și pași practici de-a lungul drumului de reunificare pașnică a celor două națiuni. Și se pare că intențiile sunt serioase. Moon n-a abandonat niciodată obiectivul unei denuclearizări complete, verificabile și ireversibile a Coreii de Nord. Pe de altă parte, Kim a confirmat că denuclearizarea era deja voință a tatălui său, fostul lider Kim Jong-il. Decizia procesului de denuclearizare nu va putea fi rod imediat al acestui summit, dar depinde de rezultatele întâlnirii dintre Kim și Trump. Totuși, despre ceea ce Moon și Kim vor discuta și vor concorda va putea indica pașii spre o totală denuclearizare a peninsulei.

Se va putea gândi la semnarea unui acord de pace care se așteaptă de 65 de ani?

Este alta din marile speranțe: ca să semneze Coreea de Sud și Coreea de Nord un acord istoric pentru a pune capăt în mod oficial războiului din Coreea, cu un "Tratat de pace" semnat și concordat și de ONU, Statele Unite și China. De fapt, astăzi în peninsula coreeană însă suntem în faza de "încetare a focului", după războiul din Coreea din 1950, din moment ce liderii Coreii de Nord, Chinei și Statelor Unite au semnat numai armistițiul militar la 27 iulie 1953. Tratatul de pace ar putea permite să se facă pași concreți pe calea reconcilierii, deși în mod verosimil va trebui să se aștepte mulți ani pentru a trece de la tratatul de pace la reunificare.

Care ar putea să fie "road map" pentru un viitor de pace?

Aș spune că anul 2018 a început chiar bine: Coreea de Nord și de Sud au început un parcurs de colaborare culturală, evidentă îndeosebi în timpul Olimpiadei de Iarnă de la Pyongchang din iarna trecută. O road map cu pași concreți folosește pentru denuclearizare, incluzând probleme complicate precum cea referitoare la cele două reactoare care nu trebuie să fie în măsură să producă plutoniu pentru uz militar. Și trebuie legată cu mult doritul tratat de pace, instrument eficace pentru a garanta siguranța Coreii de Nord, care acceptă denuclearizarea. Cele două probleme înaintează paralel.

Sunt în vedere mișcări de reapropiere în alte sectoare?

Este de dorit ca să se ia în considerare de a reactiva zona industrială specială la Kaesong, închisă dintr-o dată de fostul președinte Park Geun Hye. Și apoi sperăm să se reia procesul de reunire a familiilor separate, care au membrii dincolo și dincoace de graniță, și alte inițiative de cooperare. Cu pași mici spre pacea dorită.

(După Vatican Insider, 26 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat