Arhiep. Scola: "Încă ne apărăm de deşteptătorul lui Francisc"

De Andrea Tornielli

"Pentru noi, europenii, alegerea papei Francisc a fost ca un pumn în stomac, un deşteptător. Nu ştiu cât ne-am însuşit acest deşteptător reprezentat de pontificat sau cât de mult încă ne apărăm...". Arhiepiscopul emerit ambrozian Angelo Scola participă la prezentarea cărţii lui Massimo Borghesi, Jorge Mario Bergoglio. O biografie intelectuală (ed. Jaca Book) organizată de Centrul Cultural din Milano. Alături de el, în afară de autorul volumului, este locţiitor la vicepreşedinţia Comisiei Pontificale pentru America Latină, Guzman Carriquiry Lecour. Este una dintre primele ieşiri ale cardinalului, după ce a lăsat conducerea diecezei. Şi este şi ocazia, graţie volumului lui Borghesi, pentru a spulbera ceea ce Scola defineşte "legendele metropolitane" despre papa Bergoglio, gândirea sa, formarea sa teologică.

Carriquiry, care a avut un rol fiind mediator între Borghesi şi papa pentru ca autorul să obţină cele patru înregistrări audio în care Bergoglio răspunde la întrebările profesorului, începe amintind "abundenţa de publicaţii" care se referă la actualul pontif, o aşa abundenţă încât adesea este greu să se distingă şi să se "ierarhizeze" diferitele contribuţii. Nu ezită să trimită săgeţi cu privire la "supra-expunerea mediatică" a papei şi "la autoreferenţialitatea" multor contribuţii, care tind "să dezlipească figura sa de poporul lui Dumnezeu", făcând din el aproape un super-erou. Tentative de sens diferit şi uneori opus, care au ca efect acela de a privi la degetul care arată luna în loc de a privi luna, adică la persoana şi la personalitatea pontifului în loc de a privi la mesajul său.

"Cartea lui Borghesi - a continuat el - se dezlipeşte clar de toată această supraabundenţă de titluri şi contribuţii şi ajută să se cunoască mai bine personalitatea sa, nu numai intelectuală". Carriquiry a amintit că "papa Francisc nu are pretenţia de a se defini «teolog»" şi că mesajul său reuşeşte să treacă graţie "gramaticii simplităţii, care nu este niciodată simplism", pentru că "se concentrează pe esenţial". Rădăcinile acestui mod de a pune lucrurile, evident în documentul programatic al pontificatului, exortaţia Evangelii gaudium, trebuie căutate în documentul final de la Aparecida, redactat la sfârşitul întâlnirii episcopatului latinoamerican la sanctuarul marian cel mai important din Brazilia în 2007.

În sfârşit, locţiitorul la vicepreşedinţia Comisiei Pontificale pentru America Latină, de origini uruguayene dar care a petrecut mare parte din viaţa sa lucrând în Curia Romană, a amintit "nesăbuinţa acelor ambiente care-l privesc de sus în jos pe «papa latinoamerican»", cu aceeaşi atitudine a celor care la începutul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea priveau cu suficienţă la "papa polonez".

Luând cuvântul, cardinalul Scola a subliniat înainte de toate importanţa volumului gros al lui Borghesi - deşi plângându-se cu un zâmbet datorită corpului tipografic ales, "un pic prea mic pentru cel care are vârsta mea" - şi l-a definit "o acţiune dificilă şi complexă" cu "un rezultat preţios pentru Biserica universală". Cel al lui Francisc, a explicat arhiepiscopul emerit de Milano, însuşindu-şi imaginea folosită de mai multe ori de pontif, "este un pontificat poliedric, şi magisteriul său este unul poliedric". Scola a spus că lucrarea lui Borghesi ajută "la depăşirea anumitor legende metropolitane" şi a subliniat că gândirea lui Francisc "este o gândire foarte solidă". "Trebuie spulberată o prejudecată - a continuat el - conform căreia un gânditor catolic, mai ales un teolog, trebuie să fie obligatoriu un academician. Ne este aşa".

Papii teologici sunt o excepţie în seria succesorilor apostolului Petru şi în orice caz, a explicat Scola, "nu este necesar ca o gândire puternică să vină de la un academician". După aceea cardinalul s-a oprit asupra noutăţii reprezentate de primul papă latinoamerican care cu modul său de a mărturisi credinţa îi implică şi pe cei de departe cu o deschidere la 360 de grade "care trece mult prin gesturi şi imagini, şi nu numai prin cuvinte, aşa cum în schimb suntem obişnuiţi noi europenii", moştenitori ai viziunilor intelectualiste. Şi aici Scola a pus o întrebare cu privire la primirea pontificatului la cinci ani de la alegerea lui Francisc, care a reprezentat "un pumn în stomac, sau mai bine zis un deşteptător pentru noi". "Nu ştiu cât de mult ne-am însuşit acest deşteptător, sau cât de mult încă ne apărăm de provocarea pe care-o reprezintă". Cu atitudini care în loc să ia în serios mărturia papei, convertirea pastorală pe care a cerut-o întregii Biserici, sunt în schimb de apărare şi uneori încearcă să reducă pontificatul sau să-l încastreze în categoriile comode ale latinoamericanului care nu înţelege Europa, în loc să se lase puşi în discuţie.

Cardinalul a amintit apoi că în anii cincizeci şi şaizeci viitorii membri ai Societăţii lui Isus erau educaţi la studiul aprofundat al unor importanţi gânditori, bine găsiţi în cartea lui Borghesi, precum Erich Przywara, Henri de Lubac, Gaston Fessard şi Romano Guardini. "Formarea papei Francisc - a explicat Scola - este una non-academică, dar pentru asta nu este mai puţin solidă". Arhiepiscopul emerit de Milano a conchis apoi dând câteva exemple ale influenţei acestor autori dintre cei mai citaţi în carte, amintind că tema polarităţii şi a "gândirii tensionante" îndrăgită de Bergoglio, pe care o preia de la Fessard şi de la Guardini, propunând imaginea unei Biserici inclusive, înglobante şi capabile să ţină împreună polii opuşi fără a-i anula. Şi a amintit şi că începând din anii nouăzeci, arhiepiscopul de atunci Bergoglio a cunoscut şi textele părintelui Luigi Giussani.

În mulţumirea sa finală, Borghesi a povestit pe scurt câteva din rezultatele călătoriei sale prin gândirea maeştrilor după care s-a format Bergoglio. Formarea intelectuală a viitorului papă permite "să se înţeleagă privirea complexă şi poliedrică ce conduce actualul pontificat. Format la şcoala iezuiţilor, a celor francezi în mod deosebit, Bergoglio a asimilat mesajul sfântului Ignaţiu prin lectura, «dialectică şi mistică» în acelaşi timp, a unuia dintre cei mai ageri filozofi din secolul al XX-lea: Gaston Fessard. De aici vine ideea catolicismului drept «coincidentia oppositorum» care-l duce la întâlnirea cu antropologia polară a lui Romano Guardini şi cu gândirea celui mai relevant intelectual catolic latinoamerican din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Alberto Methol Ferré".

Printre exemplele citate în volum este cel referitor la "raportul dintre har şi libertate, dintre acţiune divină şi umană", pe care îl "demonstrează că este viu numai ca întrebare şi nu ca o formulă «perfectă»: este vorba despre o convingere care va fi în centrul gândirii lui Bergoglio. Critica sa adusă «doctrinarismului», dogmatismului abstract, pietrificării Revelaţiei, îşi trag originea de aici: din ideea că credinţa, înainte de a fi un răspuns, este o întrebare, o deschidere a inimii spre o Prezenţă de har. Această întrebare trebuie să fie trăită, trebuie să devină experienţă, verificare a unei relaţii reale, între om şi Dumnezeu, în scenariul istoriei".

Din întâlnirea milaneză, în afară de invitaţia clară la citirea cărţii, a reieşit mai ales o modalitate autentic eclezială de a se raporta la papa (la actualul ca şi la toţi ceilalţi), pornind nu de la prejudecată sau de la evaluarea personală despre acest sau acel aspect al pontificatului, ci de la privirea de credinţă, aşadar de la întrebarea cu privire la pasul pe care-l cere Duhul Sfânt fiecăruia să-l facă luând în serios mărturia şi magisteriul succesorului lui Petru.

(După Vatican Insider, 20 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.