Amoris laetitia, scrisoarea episcopilor lombarzi

De Andrea Tornielli

„Ni se cere să fim mai mult păstori şi părinţi, educatori şi fraţi, în împărtăşirea cu bărbaţii şi femeile din timpul nostru a trudei de a fi creştini astăzi”. Aşa scriu episcopii din Lombardia în scrisoarea „Să mergem, familii!”, dedicată receptării exortaţiei Amoris laetitia şi adresată preoţilor, familiilor şi comunităţilor din Biserica lombardă. Un text scurt, care aminteşte că atenţia faţă de căsătorie şi faţă de familie a fost mereu „îndrăgită” de episcopatul din regiune care a dedicat o scrisoare acestei teme în 2001, în care se citea: „Îi cerem Duhului Sfânt ca să ne inspire gesturi şi semne profetice care să arate clar tuturor că nimeni nu este exclus de la milostivirea lui Dumnezeu, că nimeni nu este abandonat de Dumnezeu niciodată, ci numai şi întotdeauna căutat şi iubit. Conştiinţa că suntem iubiţi face posibil imposibilul”.

După ce a sugerat să se primească toată bogăţia documentului papal, care cere să fie citit şi studiat în întregime, fără abordări grăbite, episcopii lombarzi explică demararea unui „intens parcurs de formare a formatorilor, care va culmina în săptămâna de vară programată în iulie”. În scrisoare, episcopii afirmă că „în faţa scăderii numărului de naşteri şi a tuturor problemelor culturale şi sociale care sunt la originea ei, mărturia familiilor creştine care acceptă provocarea de a da naştere ca o oportunitate de creştere este astăzi calea cea mai promiţătoare. De aceea va trebui să perfecţionăm şi mai bine iniţiativele noastre pastorale pentru a-i ajuta pe adolescenţi şi pe tineri să descopere bucuria iubirii, tratând tematici referitoare la afectivitate, sexualitate, vocaţie matrimonială şi de părinţi”. Toate acestea însă „nu vor avea rezultat bun decât cu colaborarea voastră, preoţi şi familii, consacraţi şi consacrate, comunităţi care în teritoriu mărturisiţi direct provocarea conjugării vieţii şi credinţei, punând în contact concreteţea experienţei familiale şi energia care vine din viaţa creştină”.

Cât priveşte capitolul al optulea, despre însoţirea, discernământul şi integrarea familiilor „rănite”, episcopii din Lombardia afirmă că „în mod sigur complexitatea acestor situaţii este astăzi mai accentuată faţă de trecut şi ne impune să nu întârziem în tăceri inactive”, invitând „să se ţină cont de situaţiile reale ale familiilor şi să ne ocupăm de însoţirea fiecărei persoane de a face acei paşi care îi sunt posibili în mod concret”.

„Drumul pe care ca Biserică vrem să continuăm să-l parcurgem – scriu păstorii lombarzi – este cel al frumuseţii iubirii trăite în familie, chiar şi având conştiinţa dificultăţilor şi fragilităţilor prezente astăzi, în faţa cărora numai lumina adevărului şi medicamentul milostivirii pot, împreună, să dea alinare şi forţă. Toate comunităţile creştine trebuie ajutate să crească în această conştiinţă şi capacitate de primire şi însoţire”.

Scrisoarea se opreşte după aceea asupra misiunii grele pe care Amoris laetitia o încredinţează preoţilor, „chemaţi să facă un discernământ spiritual serios, nu grăbit şi nici rigid în presupusa aplicare de norme şi cazuistici”. „Înţelegem – scriu prelaţii lombarzi – unele motive de dificultate şi posibila greutate a unora, dar vream să vă mărturisim seninătatea şi comuniunea pe care o trăim între noi episcopii, şi cu privire la această temă”.

„A perfecţiona arta discernământului – explică ei – având încredere în har şi în Biserică, înseamnă a nu reduce niciodată chestiunea la un «da» sau un «nu» imediate, şi cu atât mai puţin generale, pentru a oferi mai degrabă oportunităţi concrete de creştere în credinţă, de verificare atentă a evenimentului existenţial, de drum spre experienţa deplină a vieţii în Cristos. De fapt, credem că invitaţia de a discerne, a însoţi şi a integra situaţiile de fragilitate, pe de o parte corespunde celei mai bune tradiţii de caritate pastorală a slujitorilor Bisericii, pe de altă parte dezvoltă ulterior intuiţiile fericite din Familiaris consortio şi dă o temă de actualizare şi dialog pentru a şti să se răspundă în mod adecvat la noile provocări care se prezintă, îmbogăţind ceea ce a obţinut progresiv învăţământul teologic şi pastoral în drumul post-conciliar”.

„Nu se schimbă – avertizează episcopii – învăţătura morală a Bisericii cu privire la raportul dintre gravitatea obiectivă a unui rău şi imputabilitatea sa efectivă faţă de conştiinţa persoanei, în concreteţea devenirii sale. Ni se cere să fim mai mult păstori şi părinţi, educatori şi fraţi, în împărtăşirea cu bărbaţii şi femeile din timpul nostru a trudei de a fi creştini astăzi”.

Cât priveşte criteriile de discernământ, episcopii amintesc că Amoris laetitia recomandă „să se analizeze cu atenţie diferitele situaţii, dezvoltarea lor în timp, responsabilităţile faţă de toate persoanele implicate şi acele multe posibile aspecte, care cer aprofundare, în lumina idealului pe care evanghelia îl propune pentru căsătorie şi familie”. Şi citează „interpretarea corectă” pe care însuşi Francisc a atestat-o în mesajul său de aprobare a documentului aplicativ al episcopilor din regiunea pastorală Buenos Aires (Argentina), „asumat de papa însuşi, împreună cu scrisoarea sa de răspuns, ca magisteriu autentic”. În acel document „se aminteşte pe bună dreptate că «nu este oportun să se vorbească despre permisiune de a merge la sacramente, ci despre un proces de discernământ însoţiţi de un păstor», care are mereu misiunea de a evalua şi prezenţa eventualelor condiţionări ale conştiinţei şi alte circumstanţe care atenuează responsabilitatea şi vinovăţia. A pretinde «promptuare» mai determinate şi cazuistice pentru discernământ ar trăda ştafeta înaltă pe care am primit-o, şi pe care o putem onora în schimb cu o înţeleaptă împărtăşire de experienţe”.

Pentru episcopii lombarzi „invitaţia la o pastoraţie a discernământului nu slăbeşte deloc legătura vie a Bisericii cu strălucirea adevărului, care rămâne referinţă obiectivă pentru o corectă judecată a conştiinţei şi că atenţia faţă de circumstanţele subiective concrete este patrimoniu constant al celei mai bune practici penitenţiale, fără a cădea deloc într-un soi de «etică a situaţiei»”.

Episcopii lombarzi reafirmă oportunitatea „ca, în fiecare dieceză, slujirea obişnuită a parohilor şi preoţilor şi slujirea lucrătorilor pastorali să fie însoţită de un serviciu diecezan, subsidiar şi permanent, la care să se poată adresa pentru a avea orientări şi ajutor, în aşa fel încât să se răspundă adecvat şi nu superficial la exigenţele unui discernământ, căruia nu-i sunt străine aspecte umane şi spirituale delicate, sacramentale şi canonice”.

În sfârşit, cât priveşte „eventuala depăşire a «diferitelor forme de excludere practicate actualmente în domeniul liturgic, pastoral, educativ şi instituţional» pentru divorţaţi recăsătoriţi, precizăm că este vorba despre materie reglementată actualmente cu caracter naţional”. De aceea Conferinţa Episcopală Lombardă vrea să contribuie „la formarea de orientări împărtăşite în Biserica italiană”.

(După Vatican Insider, 8 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.