Papa Francisc: Omilia din Duminica Învierii (1 aprilie 2018)

După ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, din acest text al evangheliei, îmi vine să spun trei lucruri.

Primul: vestea. Acolo este o veste: Domnul a înviat. Acea veste care din primele timpuri ale creştinilor mergea din gură în gură; era salutul: Domnul a înviat. Şi femeile, care au mers pentru a unge trupul Domnului, s-au aflat în faţa unei surprize. Surpriza… Veştile lui Dumnezeu sunt întotdeauna surprize, pentru că Dumnezeul nostru este Dumnezeul surprizelor. Aşa este încă de la începutul istoriei mântuirii, de la părintele nostru Abraham, Dumnezeu te surprinde: „Dar, du-te, du-te, lasă, pleacă din ţara ta şi du-te”. Şi mereu este o surpriză în urma alteia. Dumnezeu nu ştie să dea o veste fără să ne surprindă. Şi surpriza este ceea ce îţi înduioşează inima, ceea ce te atinge chiar acolo, unde tu nu te aştepţi. Ca s-o spunem un pic cu limbajul tinerilor: surpriza este o lovitură sub centură; tu nu te aştepţi. Şi el merge şi te înduioşează. Primul: vestea făcută surpriză.

Al doilea: graba. Femeile aleargă, merg în grabă ca să spună: „Dar, am găsit asta!” Surprizele lui Dumnezeu ne pun la drum, imediat, fără a aştepta. Şi astfel aleargă pentru a vedea. Şi Petru şi Ioan aleargă. Păstorii, în acea noapte de Crăciun, aleargă: „Să mergem la Betleem ca să vedem asta ce ne-au spus îngerii”. Şi samariteana aleargă pentru a spune oamenilor: „Aceasta este o noutate: am găsit un om care mi-a spus tot ceea ce eu am făcut”. Şi oamenii ştiau lucrurile pe care aceasta le făcuse. Şi acei oameni aleargă, lasă ceea ce făceau, chiar şi casnica lasă cartofii în cratiţă – le va găsi arse –, dar important este să meargă, să alerge, pentru a vedea acea surpriză, acea veste. Şi astăzi se întâmplă. În cartierele noastre, în sate, când se întâmplă ceva extraordinar, oamenii aleargă ca să vadă. A merge în grabă. Andrei n-a pierdut timp şi în grabă a mers la Petru ca să-i spună: „L-am găsit pe Mesia”. Surprizele, veştile bune, se dau mereu aşa: în grabă. În evanghelie este unul care îşi ia un pic de timp; nu vrea să rişte. Însă Domnul e bun, îl aşteaptă cu iubire, este Toma. „Eu voi crede când voi vedea rănile”, spune el. Şi Domnul are răbdare faţă de cei care nu merg aşa în grabă.

Vestea-surpriză, răspunsul în grabă şi al treilea lucru pe care aş vrea să vi-l spun astăzi este o întrebare: Şi eu? Am inima deschisă la surprizele lui Dumnezeu, sunt capabil să merg în grabă sau mereu cu acea melodie lentă: Dar, mâine voi vedea, mâine, mâine? Ce-mi spune mie surpriza? Ioan şi Petru au alergat la mormânt. Despre Ioan ne spune evanghelia: „A crezut”. Şi Petru: „a crezut”, dar în modul său, cu credinţa un pic amestecată cu remuşcarea că l-a renegat pe Domnul. Vestea făcută surpriză, alergarea / a merge în grabă şi întrebarea: Şi eu, astăzi, la acest Paşte 2018, eu ce fac? Tu, ce faci?

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.