Preoţi cu stilul ţăranului

Arhiepiscopul vicar de Roma la întâlnirea penitenţială cu clerul diecezan

Postul Mare este timpul just pentru ca preoţimea din Dieceza de Roma "să se întrebe cu onestitate cu privire la modul de a face parohie: modelul pe care-l ducem înainte de decenii mai este sănătos?". Este propunerea sugerată de arhiepiscopul vicar Angelo De Donatis, la întâlnirea penitenţială cu clerul diecezan, desfăşurată joi, 15 februarie 2018, în bazilica Laterană, şi încheiată de papa.

"Problema este foarte serioasă" aşa încât, a destăinuit prelatul, "un preot îmi povestea că este constrâns să fie administrator de condominiu când în schimb voia să lucreze mai mult pentru treburile de preot".

"Pomana, rugăciunea şi postul: iată calea Postului Mare" indicată de Monseniorul De Donatis. "Dar totul trebuie făcut în pace şi în ascuns, fără nelinişti şi ostentaţii", a clarificat el. Şi "dacă este necesar să căutăm şi ocazia pentru a ne reconcilia cu vreun frate".

"Postul Mare - a afirmat vicarul de Roma - nu este atât timpul provocărilor, ci al iubirii; nu este numai o sală unde se încearcă să se piardă din greutate, cât mai degrabă o farmacie în care Medicul Divin, expert al slăbiciunii noastre, vrea să vindece rănile noastre pentru a ne readuce la strălucirea originară a botezului". Aşadar, "este nevoie mai mult de umilinţă decât de efort, mai mult de Duh Sfânt decât de propuneri". Pentru că "medicul poate să-l vindece numai pe cel care nu se preface că este sănătos".

Dumnezeu, a amintit arhiepiscopul, "iubeşte ceea ce nu străluceşte în ochii lumii: orfanii au nevoie încontinuu să atragă privirile, însă fiii nu". Aşa încât "discipolul lui Isus posteşte sub privirea Tatălui, nu în piaţă". De altfel, a adăugat el, "cel care ia glorie de la oameni rămâne orb şi pierde conştiinţa stării sale interioare: nu putem trăi o dreptare arătată ostentativ, pentru a ne inspira din adevăr trebuie să încetăm de a cerşi recunoaşteri". Şi astfel "se poate întâmpla un paradox: cerem rezultate pozitive, mângâiem orice dorinţă a altuia, dar nu acceptăm corectarea, totul ajunge să se termine în căldarea mare a aşa-numitelor «critici nedrepte»". Dar "câţi slujitori ai Bisericii ştiu astăzi să trăiască o sfinţenie cu reflectoarele stinse?".

"Precondiţie pentru un Post Mare eficace - a afirmat monseniorul De Donatis - este a acele între admiraţia oamenilor şi privirea paternă a lui Dumnezeu: dacă o alegem pe aceasta din urmă vom deveni sensibili la acţiunea Duhului care are loc în secretul inimii". Iată că "cei trei pilaştri ai Postului Mare - pomana, rugăciunea, postul - sunt trei medicamente care trebuie luate în acelaşi timp pentru că numai împreună dau efecte binefăcătoare: pomana este terapia care vindecă raportul cu ceilalţi; rugăciunea raportul cu Dumnezeu; postul relaţia cu lucrurile create.

În mod deosebit "pomana se naşte din milostivire - a insistat prelatul - şi din interesul autentic, nu potrivit faţă de viaţa celuilalt". Şi a îndemnat la redescoperirea "pomenii ascultării". Adesea "riscăm să fim numai la vânătoarea abilităţilor persoanelor pentru a le angaja în activităţi: când preotul este angajator (dă locuri de muncă), chiar dacă este muncă "sacră", mereu există cineva care pe furiş ia sufletul". După aceea binele, a precizat arhiepiscopul, nu trebuie făcut "pentru a ieşi la ziar, pentru a agonisi vreun compliment: nouă preoţilor ne poate plăcea să facem binele şi pentru a face bine binele trebuie să-l facem în ascuns". Caritate şi ascundere, aşadar, şi "notorietatea s-o lăsăm lumii: pomana mai frumoasă pentru preot este să se aşeze pentru a asculta persoanele: un colocviu deschide inima, poate regenera sufletul".

Rugăciunea, a explicat prelatul, "revelează starea de sănătate a filiaţiei noastre". Dar trebuie găsit timpul "pentru a ne înstrăina pe social media" şi a ne ruga cu stilul "ţăranului care asudă şi adună, nu-şi face iluzii, îşi lipeşte urechile de previziunile vremii". Secretul se află în reaproprierea "unei vieţi spirituale adevărate" a amintit el, avertizând cu privire la "retorica «epuizării» fără încetare, care este altceva faţă de dăruire: când există dezordine mă epuizez dând o iubire obosită, de birou; dar dacă am pacea, mă dăruiesc". Trebuie "reluat contactul cu Cristos care trăieşte în mine; închisă uşa, lăsate preocupările inutile chiar dacă sunt urgente".

A trăi postul în mod "funcţional faţă de ascultarea cuvântului" este, în sfârşit, al treilea punct. "Este important ca noi preoţii - a spus el - ne repunem pe Scriptură crezând în foamea pe care o avem în noi; există riscul de a ne apropia de ea gândindu-ne numai la foamea celorlalţi". În schimb să ne angajăm "să pierdem timp asupra Cuvântului lui Dumnezeu: el este partea cea mai bună care nu se va lua de la noi". Da, a afirmat el, "este foarte frumos şi sfânt să postim cu scopul de a da săracilor ceea ce rămâne, dar să ne amintim că în Scriptură ne abţinem de la mâncare în primul rând pentru a avea timp pentru Cuvânt şi atunci să reluăm invitaţia la postul care este adevărat şi nu mentalizat". Cu siguranţă, a continuat el, este necesar "să facem post de la tv, de la internet, de la bârfe, dar acest lucru ar trebui să fie valabil în fiecare zi din an şi nu foloseşte Postul Mare pentru a ne aminti de asta". În schimb "acest timp ne cere exact un post tangibil, care să implice trupul: dacă postul nu atinge masa riscă să devină o practică gnostică".

(După L'Osservatore Romano, 16 februarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.