Reflecţie la Miercurea Cenuşii - 2018

În Postul Mare Isus şi-a deschis în Biserică o clinică unde se fac analize şi tratamente pe gratis, dar şi un tezaur de unde se pot lua pe gratis seminţele oricărei bucurii.

Astăzi este Miercurea Cenuşii şi prima zi a Postului Mare. În această zi primim cenuşa pe frunte în semn de pocăinţă, dar şi de aducere aminte a originii noastre, "că suntem din ţărână" (cf. Gen 3,19). Deşi Dumnezeu ne-a plămădit din ţărână nişte fiinţe atât de frumoase că se minunau şi îngerii (cf. Ps 139,14), prin păcatul în care ne-a atras diavolul (cf. Gen 3,1-7), am ajuns iarăşi praf şi cenuşă (cf. Gen 18,27).

În această zi fiecăruia dintre noi, fiecăruia personal i se aminteşte, prin impunerea cenuşii, de căderea în păcat care ne-a readus la starea cenuşă, dar reaminteşte şi de chemarea de a deveni o făptură nouă mai de preţ ca prima dată (cf. 2Cor 5,17), prin convertire şi credinţa în Evanghelie (cf. Mc 1,15), Evanghelie care ne vorbeşte de lupta lui Isus cu diavolul, de pătimirile şi moartea lui, de învierea şi înălţarea lui, de glorificarea lui şi a noastră. În toată această lucrare suntem chemaţi să ne unim şi noi cu Isus, pentru ca din praf şi cenuşă să devenim oameni noi după chipul său. În această zi şi în acest timp pe care îl începem Biserica ne cere împreună cu sfântul Paul, să primim harul lui Isus şi să nu-l lăsăm să treacă în zadar, pentru că acum este timpul potrivit, pentru că acum timpul mântuirii (2Cor 6,1).

Ce înseamnă a primi harul lui Dumnezeu? Am să răspund la această întrebare prin două scurte anecdote. Am găsit între scrierile lui Bruno Ferrero (n. 1946), un preot şi scriitor italian contemporan, următoarea povestire care din punctul meu de vedere se potriveşte într-o reflecţie de Miercurea Cenuşii. Iată mărturia unui om: "Am fost la spitalul Domnului să-mi fac un control medical spiritual, unde Isus era medicul şi am aflat că eram bolnav. Când mi s-a măsurat tensiunea, a văzut că aveam un nivel scăzut de blândeţe. Când mi-a s-a măsurat temperatura, termometrul a înregistrat plus 40 de grade de egoism. Mi s-a făcut o electrocardiogramă şi diagnosticul a fost că aveam nevoie de mai multe «by-pass»-uri de dragoste pentru că venele mele erau blocate şi nu pompau sânge din la inima mea goală. Am trecut la ortopedie: nu puteam merge alături de fraţii mei şi nici nu puteam să-i îmbrăţişez pentru că aveam o fractură, după ce mă împiedicaserăm de vanitatea mea. La fel, mi-a găsit miopie, pentru că nu puteam vedea dincolo de aparenţe; când m-au controlat urechile ele erau cuprinse de gravă surzenie, mai ales la cuvintele lui Dumnezeu şi la chemarea aproapelui".

Am mai găsit încă o anecdotă scrisă de Agudelo Corredor Humberto Arturo, un preot născut în 1940 în Columbia şi care acum lucrează la Bogota. El redă visul unui tânăr: Un tânăr a visat că a intrat într-un magazin nou înfiinţat şi, spre surprinderea lui, a descoperit că Domnul Isus Cristos se afla în spatele tejghelei. "Ce vinzi aici", l-a întrebat tânărul? "Tot ce-ţi doreşte inima", a răspuns Domnul Isus Cristos. Tânărul emoţionat s-a hotărât să ceară cel mai bun lucru pe care şi l-ar dori orice om: "Vreau să am dragoste, fericire, înţelepciune, pace în suflet şi să nu-mi fie frică de nimic. Doresc ca în lume să nu mai existe războaie, terorism, trafic de droguri, nedreptăţi sociale, corupţie şi violarea drepturilor oamenilor". Când tânărul a terminat de vorbit, Domnul Isus Cristos i-a zis: "Poftim seminţele fericirilor cerute, cultivă-le şi vei avea roade, căci aici nu vindem fructe, ci doar seminţe".

Acesta este harul pe care nu trebuie să-l lăsăm să treacă în zadar, acum şi totdeauna, să primim mântuirea oferită de Isus şi să conlucrăm cu el la mântuirea noastră şi a lumii întregi. În aşa orbire ne-a adus satana, căci nici nu mai conştientizăm că suntem bolnavi şi săraci, nici că trebuie să mergem la Isus, nici că trebuie să conlucrăm cu harul său, de aceea mergem din rău în mai rău cu o mântuire aşa de mare realizată deja la cruce (cf. Evr 2,3).

Biblia ne vorbeşte spre învăţătura noastră despre nişte oameni care au neglijat fie examenul medical sufletesc în faţa lui Dumnezeu şi tratamentul spiritual prescris, fapt pentru care n-au mai putut aprecia glasurile, distanţele, valorile, realităţile şi intenţiile celor care le vorbeau, şi astfel au avut de pierdut pe toate liniile. Iată câteva exemple de astfel de oameni bolnavi spiritual care nu s-au tratat şi nici nu s-au îmbogăţit din tezaurul divin şi au pierdut mult:

Cândva doi oameni perfect fericiţi, Adam şi Eva, primii noştri părinţi, au cedat o grădină de bogăţii imense în care domnea fericirea, pentru că nu au văzut dincolo de plăcerea unui singur fruct oprit. Altă dată un tânăr fericit, Esau, a cedat o imensitate de binecuvântări pentru că nu a simţit şi nu a văzut dincolo de plăcerea unei ciorbe care încânta ochiul. Altă dată un alt om, Lot, care a avut şansa să iasă dintr-un loc de pierzare şi a primit promisiunea unei ţări binecuvântate, o ţară în care curge lapte şi miere, o ţară în care trebuia să ajungă peste puţină vreme (cf. Gen 12,1-5), dar pe care a cedat-o pentru că a pus plăcerea imediată şi de o clipă a Sodomei înaintea bucuriei veşnice ce urma să vină (cf. Gen 13,12), Iar în Sodoma a avut numai neplăceri, căci locul lui nu era acolo (cf. Gen 14,21; 19,22). Toţi aceştia erau bolnavi şi s-au crezut sănătoşi, erau nechibzuiţi şi s-au crezut înţelepţi.

Versetul de la Evanghelie ne aminteşte că odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat cânta bucuria eliberării. Atunci numai Faraon cel nelegiuit şi-a "împietrit inima" (Ex 8,15.32). Dar mai apoi Israel cel eliberat în chip minunat a făcut la fel la Masa (ispită) (cf. Ex 17,7) şi la Meriba (contestaţie) (cf. Num 11,3.34), iar cei care şi-au împietrit inima n-au mai ajuns în fericirea ţării promise. Aşa că pentru noi sunt cuvintele: "Astăzi, dacă auziţi glasul lui, nu vă împietriţi inimile ca să intraţi în odihna lui" (Evr 3,7)!

Fariseii şi cărturarii şi-au permis să pună tradiţiile lor alături de Scripturi şi au rămas orbi cu privire la Isus şi la mântuirea lui; în evanghelia de astăzi au crezut că pot scoate laude personale din cinstirea lui Dumnezeu şi au rămas fără lauda veşnică (cf. Mt 6,1-6.16-18). Au stat lângă Isus medicul şi nu s-au tratat. Au stat lângă Isus comoara şi nu s-au îmbogăţit.

De multe ori şi noi, creştinii, chiar după luminarea lui Isus de la Botez, dar neglijenţi faţă de păcat, ne-am îmbolnăvit şi am sărăcit iar; de aceea, credem că facem alegeri înţelepte, dar alegem ceea ce este mai rău pentru noi.

Pentru că posibilitatea păcatului şi pericolul alegerilor greşite a rămas şi după Botez, mulţi dintre noi, oamenii, am căpătat portretul unui "laodician", "nici în clocot nici rece, ci căldicel", ceea ce îi stârneşte repulsie lui Dumnezeu. Ne credem înţelepţi, dar suntem nechibzuiţi; ne credem bogaţi sufleteşte, dar suntem săraci; ne credem sănătoşi sufleteşte dar suntem bolnavi. Isus medicul oricărei boli şi suplinitorul oricărei lipse, ne cheamă la el din paginile Scripturilor (Ap 3,15-22).

De aceea, suntem chemaţi să punem la inimă cuvintele sfântului Paul din lectura a doua de astăzi: "Fraţilor, noi suntem împuterniciţi ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de dragul nostru, pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu în el. Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar, căci el spune: La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii" (2Cor 5,20-6,2).

Acesta este mesajul împăcării: "Cristos, singurul fără păcat, a fost făcut la cruce una cu păcatul însuşi, pentru ca noi să primim neprihănirea prin el (cf. 2Cor 5,21). "Purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană" (1Pt 1,17-19). Mântuirea este fără plată pentru noi, dar nu gratuită pentru Isus. Pe noi nu ne-a costat nimic, dar pe Isus l-a costat totul. Cu toate acestea mulţi sunt creştini numai pe jumătate. Credinţa şi curajul lor se evaporă când li se cere un mic sacrificiu.

Isus în Evanghelia de astăzi ne aminteşte de trei fapte vechi prin care putem atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu: milosteniile, rugăciunile şi posturile (cf. Mt 6, 6,1-6.16-18). De aceste fapte s-au slujit toţi înţelepţii Vechiului şi Noului Testament pentru a atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu asupra lor, pentru a acoperi multe păcate, pentru a răscumpăra vremea, pentru a exprima dependenţa faţă de Dumnezeu şi pentru a arăta disponibilitatea de a-i sluji.

De aceste fapte s-au folosit oamenii de pe timpul profetului Ioel şi au fost salvaţi (cf. Ioel 2,12-18). De aceste fapte s-au folosit oamenii din Ninive de pe timpul profetului Iona şi au fost salvaţi (cf. Iona 3,5). De aceste fapte s-a folosit poporul iudeu pe timpul lui Estera şi pe timpul lui Iuditha şi a fost mântuit (cf. Est 4,16; Idt 4,11). De aceste fapte s-a folosit David în psalmul 51 pe care l-am cântat de noi astăzi şi a fost iertat. De aceste fapte s-a slujit Ana din tribul apostat a lui Aşer şi a văzut mântuirea lui Dumnezeu (cf. Lc 2,37). De aceste fapte dacă ne vom folosi, vom ajunge şi noi la iertare şi mântuire.

Biblia ne spune că de aceste fapte s-au folosit şi fariseii şi cărturarii de pe timpul lui Isus, dar nu au fost lăudaţi de el. De ce? Cine pune lauda de sine înaintea laudei divine, aduce ocară lui Dumnezeu, căruia i se cuvine toată cinstea şi mărirea (cf. 1Tim 1,17; Iuda 1,25). Fariseii şi cărturarii nu făceau aceste fapte spre slava veşnică a lui Dumnezeu, ci pentru slava şi lauda lor trecătoare, să fie văzuţi şi lăudaţi de oameni (cf. Mt 6,2.5.16). De aceea şi-au luat răsplata de la oameni, nu de la Dumnezeu (cf. Mt 6,5). Ochii celui pentru care facem faptele, de la acela primim răsplata. Nu putem face fapte bune şi pentru ochii lui Dumnezeu şi pentru ochii oamenilor, este imposibil ca a sluji la doi stăpâni total diferiţi, Dumnezeu şi Mamona (cf. Mt 6,24; Lc 16,12), Dumnezeu şi lui Belial (cf. 2Cor 6,15). Este ca şi cum ai bea apă amestecată cu otravă şi ai vrea să fii sănătos.

Mulţi oamenii fac posturi, rugăciuni şi pomeni, unii în mod sincer, spre slava lui Dumnezeu, iar alţii pentru slava lor. În posturi, rugăciuni şi pomeni este cel mai uşor de ascuns vanitatea proprie. Satana are grijă ca oamenii să amestece în faptele destinate lui Dumnezeu şi multă vanitate personală, adică multă otravă care strică totul. I-am văzut în Evanghelia de astăzi pe farisei cum îndreptau spre vanitatea lor lucrurile făcute pentru Dumnezeu, pierzând adevărata răsplată a faptelor lor (cf. Mt 6,1-6.16-18). Altă dată nişte bogaţii "sunau" sume mari în cutia milei de la templu, dar urechile divine ale lui Isus nu au apreciat decât cei doi bănuţi mici ai văduvei sărace, care a dat tot ceea ce a avut (cf. Mc 12,42-44; Lc 21,2-4). Nu a fost rău că bogaţii au pus mult în cutia milei, căci aşa este normal şi aşa trebuie să fie, căci tu bogat nu poţi pune ofranda săracului: "ai mult dă mult; ai puţin dă puţin, dar nimeni să nu vină cu mâna goală" (cf. Ex 23,15); "Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera" (cf. 2Cor 9,6). Rău a fost la acei bogaţi că au pus banii ca să fie văzuţi, auziţi şi lăudaţi de oameni, căutând slava lor şi nu a lui Dumnezeu care i-a ajutat.

Nimic nu ne face mai urâţi în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca milostenia pentru ochii oamenilor, ca rugăciunea pentru ochii oamenilor şi ca postul pentru ochii oamenilor. Este adevărat că trebuie şi o mărturie publică cu faptele bune, face parte din marea trimitere (cf. Fap 1,8), dar trebuie avut grijă să nu scăpăm nici o picătură de otravă a măririi deşarte care strică totul. Iată, cum ne învaţă profetul Isaia să unim postul, rugăciunea şi pomana: "dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi el va zice: iată-mă" (Is 58,6-9).

Bună este rugăciunea unită cu postul şi pomana, căci scapă de moarte, acoperă păcatele şi dobândeşte milă, dar toate trebuie făcute numai spre mai marea slavă a lui Dumnezeu. Asta a fost deviza lui Isus: "Pentru Tatăl care vede în ascuns" (cf. Mt 6,17-18). Asta a fost deviza lui Paul: "Lui Dumnezeu să-i fie slava" (cf. Rom 16,27; Fil 4,20). Asta a fost deviza lui Ignaţiu de Loyola (1491-1556): "Toate spre mai mare slavă a lui Dumnezeu". Asta a fost şi deviza tuturor sfinţilor şi tuturor creştinilor buni, ca pentru Johann Sebastian Bach (1685 1750), care pe fiecare compoziţie muzicală, scria: "Soli Deo gloria" ("Lui Dumnezeu singur laudă"). Asta trebuie să fie şi deviza noastră, căci altfel coborâm în loc să ne înălţăm, pierdem în loc să câştigăm, risipim în loc să adunăm, ne pierdem în loc să ne mântuim.

Pentru a realiza toate acestea ne trebuie: înţelepciune de sus, sănătate spirituală, discernere spirituală, fructe de dragoste şi pace. De aceea să mergem la spitalul şi la magazinul lui Dumnezeu, deschise în orice biserică, căci el însuşi ne cheamă: "Te sfătuiesc să iei de la mine aur curăţat prin foc ca să te îmbogăţeşti; haine albe ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie ca să-ţi ungi ochii şi să vezi" (Ap 3,18). Apoi să mergem şi la tezaurul lui nemărginit unde tot el ne cheamă: "Voi toţi cei însetaţi veniţi, chiar dacă nu aveţi bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte fără bani şi fără plată! Ascultaţi-mă, dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru va trăi" (Is 55,1-3).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 47.