Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul pr. Iulian Farțade

Pr. Iulian Farțade, în vârstă de 38 de ani, a trecut la cele veșnice în noaptea de 2 februarie 2018, la Torino, în Italia.

S-a născut la 12 martie 1980, la Cleja, din părinții Eugeniu și Veronica. A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1994 la Cleja, Seminarul Liceal în anul 1998 la Bacău și Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 2005. A fost sfințit preot la 29 iunie 2005 la Iași de către ep. Petru Gherghel. A activat ca vicar la Adjudeni (1 august 2005 - 1 august 2008), Pildești (1 august 2008 - septembrie 2010).

Între timp i s-a descoperit o boală grea. Pentru a putea urma un tratament adecvat, a fost numit colaborator în comunitatea catolică de români din Torino, de la 1 august 2011. De câțiva ani slujea în Parohia "San Carlo Canavese" din Torino. Își urma tratamentul și îl ajuta în pastorație pe pr. Iulian Herciu, parohul comunității. În dimineața zilei de 2 februarie a fost găsit decedat în camera sa.

Pr. Gelu Miclăuș a anunțat rugăciunile și celebrările care se fac în biserica "Madonna del Carmine" (acolo unde se adună comunitatea de români) pentru odihna veșnică a părintelui Iulian: sfânta Liturghie și prohodul: vineri și sâmbătă (2-3 februarie, ora 19.00), duminică (4 februarie, ora 11.00) și luni (5 februarie, ora 19.00); sfântul Rozariu: duminică înainte de sfânta Liturghie.

Luni, 5 februarie, la ora 15.30, în biserica "San Carlo Borromeo", din San Carlo Canavese, strada Cirie 2 (Torino), se va celebra sfânta Liturghie cu recviem pentru odihna sufletului pr. Iulian Farțade, după care o mașină cu sicriul având trupul neînsuflețit va porni spre România.

Pr. Iulian Farțade va fi adus marți, 6 februarie 2018, în țară, iar miercuri, 7 februarie 2018, la ora 18.00, va fi depus în biserica "Sfântul Marcu" din Cleja, unde vineri, 9 februarie 2018, la ora 10.30, va fi celebrată Liturghia de înmormântare.

Să se odihnească în pace!

Pr. Cornel Cadar


 

lecturi: 145.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat