Card. Parolin: "Iată pentru ce dialogăm cu China"

De Gianni Valente

Diferite semnale (inclusiv operaţiuni opace, adevărate manipulări politice, sabotaje) arată că în contactele dintre Sfântul Scaun şi guvernul Republicii Populare Chineze s-ar putea înregistra dezvoltări importante. Momentul este propice pentru a asculta un cuvânt autoritare, care să ajute la a înţelege ce anume este realmente la inima papei şi Sfântului Scaun. Şi gândindu-ne mai ales la fraţii chinezi, să ajute la disiparea suspiciunilor şi fumurilor artificiale, pentru a privi la inima eclezială a întregii probleme, în afară de naraţiuni politizate. Pentru aceasta Vatican Insider l-a intervievat pe cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sanctităţii Sale.

Eminenţă, ce ne puteţi spune cu privire la dialogul dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză?

Cum este bine cunoscut, cu venirea "Noii Chine" au fost pentru viaţa Bisericii din acea mare ţară momente de contraste grave şi de suferinţe acute. Însă din anii optzeci din secolul trecut, au fost demarate contacte între reprezentanţi ai Sfântului Scaun şi ai Chinei Populare, care au cunoscut diferite perioade şi evenimente alterne. Sfântul Scaun a menţinut mereu o abordare pastorală, încercând să depăşească opoziţiile şi făcându-se disponibil la un dialog respectuos şi constructiv cu autorităţile civile. Papa Benedict al XVI-lea a reprezentat bine spiritul acestui dialog în Scrisoarea către catolicii chinezi din 2007: "Soluţia problemelor existente nu poate să fie urmărită printr-un conflict permanent cu autorităţile civile legitime". În pontificatul papei Francisc, tratativele în curs se mişcă exact pe această linie: deschidere constructivă la dialog şi fidelitate faţă de tradiţia genuină a Bisericii.

Ce aşteaptă concret Sfântul Scaun de la acest dialog?

Înainte de toate aş face o premisă: în China, poate mai mult decât în altă parte, catolicii au ştiut să păstreze, chiar în mijlocul atâtor dificultăţi şi suferinţe, depozitul autentic al credinţei, ţinând trainică legătura de comuniune ierarhică între episcopi şi succesorul lui Petru, ca garanţie vizibilă a credinţei însăşi. De fapt, comuniunea dintre episcopul de Roma şi toţi episcopii catolici atinge inima unităţii Bisericii: nu este o problemă privată între papa şi episcopii chinezi sau între Scaunul Apostolic şi autorităţile civile. Spuse fiind acestea, finalitatea principală a Sfântului Scaun în dialogul existent este tocmai aceea de a salvgarda comuniunea în Biserică, pe urma tradiţiei genuine şi a disciplinei ecleziastice constante. Vedeţi, în China nu există două Biserici, ci două comunităţi de credincioşi chemate să parcurgă un drum treptat de reconciliere spre unitate. De aceea, nu este vorba de a menţine o conflictualitate perenă între principii şi structuri opuse, ci de a găsi soluţii pastorale realiste care să permită catolicilor să trăiască credinţa lor şi să continue împreună opera de evanghelizare în contextul chinez specific.

Comuniunea despre care vorbiţi dumneavoastră cheamă în cauză problema delicată a numirii episcopilor, care provoacă atâtea polemici. O eventuală înţelegere cu privire la acest punct va reuşi să rezolve în mod corect problemele Bisericii din China?

Sfântul Scaun cunoaşte şi împărtăşeşte suferinţele grave îndurate de mulţi catolici din China şi mărturia lor generoasă pentru Evanghelie. Rămân multe probleme pentru viaţa Bisericii şi acestea nu pot fi rezolvate toate împreună. Însă, în acest cadru, problema alegerii episcopilor este crucială. De altfel, nu putem uita că libertatea Bisericii şi numirea episcopilor au fost mereu teme care au apărut în raporturile dintre Sfântul Scaun şi state. Desigur, drumul început cu China prin actualele contacte este treptat şi încă expus la atâtea neprevăzute, precum şi la noi posibile urgenţe. Nimeni, în conştiinţă, nu poate spune că are soluţii perfecte pentru toate problemele. Este nevoie de timp şi răbdare, pentru ca să se poată vindeca multele răni personale provocate reciproc în cadrul comunităţilor. Din păcate, este sigur că vor mai exista neînţelegeri, trude şi suferinţa de înfruntat. Însă toţi nutrim încrederea că, odată considerat adecvat punctul numirii episcopilor, dificultăţile care rămân n-ar mai trebui să fie de aşa natură încât să-i împiedice pe catolicii chinezi să trăiască în comuniune între ei şi cu papa. Acesta este lucrul important, atât de aşteptat şi dorit deja de sfântul Ioan Paul al II-lea şi de Benedict al XVI-lea şi astăzi urmărit cu clarviziune de papa Francisc.

Care este, aşadar, adevărata atitudine a Sfântului Scaun faţă de autorităţile chineze?

Este important de reafirmat asta: în dialogul cu China, Sfântul Scaun urmăreşte o finalitate spirituală: a fi şi a se simţi pe deplin catolici şi, în acelaşi timp, autentic chinezi. Cu onestitate şi realism, Biserica nu cere altceva decât să mărturisească propria credinţă cu mai mult seninătate, închizând definitiv o lungă perioadă de contrapoziţii, pentru a deschide spaţii de încredere mai mare şi a oferi contribuţia pozitivă a catolicilor la binele întregii societăţi chineze. Desigur, sunt multe rănile încă deschise astăzi. Pentru a le îngriji, trebuie folosit balsamul milostivirii. Şi dacă i se cere cuiva un sacrificiu, mic sau mare, trebuie să fie clar pentru toţi că acesta nu este preţul unui schimb politic, ci face parte din perspectiva evanghelică a unui bine mai mare, binele Bisericii lui Cristos. Speranţa este ca să se ajungă, când va vrea Domnul, să nu mai trebuiască să se vorbească despre episcopi "legitimi" şi "ilegitimi", "clandestini" şi "oficiali" în Biserica din China, ci să se întâlnească între fraţi, învăţând din nou limbajul colaborării şi al comuniunii. Fără această experienţă trăită, cum ar putea Biserica din China să relanseze drumul evanghelizării şi să ducă altora mângâierea Domnului? Dacă nu sunt gata să ierte, asta înseamnă, din păcate, că există alte interese de apărat: însă aceasta nu este perspectiva evanghelică.

Dacă aceasta este atitudinea, nu există riscul de a şterge, cu buretele, suferinţele din trecut precum şi pe cele din prezent?

Mai mult, este tocmai contrariul. Atâţia creştini chinezi, când celebrează pe martirii lor care au îndurat încercări şi persecuţii nedrepte, amintesc că ei au ştiut să se încreadă în Dumnezeu, chiar şi în omenitatea lor fragilă. Acum, modul cel mai bun de a onora această mărturie şi de a o face rodnică în prezent este acela de a încredinţa Domnului Isus şi viaţa actuală a comunităţilor catolice din China. Însă asta nu se poate face în mod spiritualist şi eliberat de corp. Face asta în alegerea de fidelitate faţă de succesorul lui Petru, cu spirit de ascultare filială, şi atunci când nu totul apare imediat clar şi comprehensibil. Întorcându-mă la întrebarea dumneavoastră, aici nu este vorba de a şterge cu buretele care ignoră sau anulează aproape magic parcursul suferind al atâtor credincioşi şi păstori, ci de a investi capitalul uman şi spiritual al atâtor încercări pentru a construi un viitor mai senin şi fratern, cu ajutorul lui Dumnezeu. Duhul care a păzit până aici credinţa catolicilor chinezi este acelaşi care-i susţine astăzi în noul drum întreprins.

Există un sfat, o cerere deosebită pe care în acest moment Sfântul Scaun o poate adresa credincioşilor chinezi? Celor care sunt mulţumiţi în faţa posibilelor noi dezvoltări, ci şi celor care sunt dezorientaţi sau celor care au obiecţii?

Aş vrea să spun cu multă simplitate şi claritate că Biserica nu va uita niciodată încercările şi suferinţele trecute şi prezente ale catolicilor chinezi. Toate acestea sunt o mare comoară pentru Biserica universală. De aceea, catolicilor chinezi le spun cu mare fraternitate: suntem aproape de voi, nu numai cu rugăciunea, ci şi cu angajarea zilnică de a vă însoţi şi a vă susţine pe drumul comuniunii depline. De aceea, vă cerem ca nimeni să nu se agaţe de spiritul de contrapoziţie pentru a-l condamna pe fratele sau ca să folosească trecutul ca un pretext pentru a mări noi resentimente şi închideri. Dimpotrivă, urăm ca fiecare să privească la viitorul Bisericii cu încredere, dincolo de orice limită umană.

Eminenţă, credeţi cu adevărat că acest lucru este posibil? Pe ce se întemeiază încrederea dumneavoastră?

Sunt convins de un lucru. Încrederea nu este rod al forţei diplomaţiei sau al negocierilor. Încrederea se întemeiază pe Domnul care conduce istoria. Avem încredere că credincioşii chinezi, graţie simţului lor de credinţă, vor şti să recunoască faptul că acţiunea Sfântului Scaun este animată de această încredere, care nu răspunde la logici lumeşti. Revine în mod deosebit păstorilor să-i ajute pe credincioşi să recunoască în conducerea papei punctul sigur de referinţă pentru a înţelege planul lui Dumnezeu în circumstanţele actuale.

Papa este informat despre ceea ce colaboratorii dumneavoastră fac în contactele cu guvernul chinez?

Da, Sfântul Părinte urmăreşte personal actualele contacte cu autorităţile Republicii Populare Chineze. Toţi colaboratorii săi acţionează în tandem cu el. Nimeni nu ia iniţiative private. Sincer, orice alt tip de raţionament mi se pare în afara realităţii.

În ultimele timpuri au apărut expresii critice, chiar şi în interiorul Bisericii, pentru abordarea adoptată de Sfântul Scaun în dialogul cu autorităţile chineze, considerată de unii chiar o adevărată "capitulare" din motive politice. Ce părere aveţi?

Mă gândesc, înainte de toate, că în Biserică există dreptul deplin de a nu fi de acord şi de a prezenta propriile critici şi că Sfântul Scaun are datoria morală de a le asculta şi de a le evalua cu atenţie. Sunt la fel de convins că, între creştini, criticile trebuie să tindă la construirea comuniunii şi nu la provocarea dezbinărilor. Cu francheţe, vă voi spune: sunt convins şi că o parte din suferinţele trăite de Biserica din China nu s-a datorat atât voinţei fiecărei persoane cât mai ales complexităţii obiective a situaţiei. De aceea, este legitim a avea opinii diferite cu privire la răspunsurile cele mai oportune de oferit problemelor din trecut şi din prezent. Acest lucru este complet raţional. Spuse fiind acestea, cred că niciun punct de vedere personal nu poate fi considerat ca interpret exclusiv a ceea ce este bine pentru catolicii chinezi. De aceea, Sfântul Scaun lucrează pentru a găsi o sinteză de adevăr şi o cale practicabilă pentru a răspunde la aşteptările legitime ale credincioşilor, înăuntrul şi în afara Chinei. Este nevoie de mai multă atenţie şi moderaţie din partea tuturor pentru a nu cădea în polemici sterile care rănesc comuniunea şi ne fură speranţa unui viitor mai bun.

Ce vreţi să spuneţi?

Vreau să spun că toţi suntem chemaţi să distingem mai adecvat dimensiunea spirituală şi pastorală de cea politică. Să începem, de exemplu, de la cuvintele pe care le folosim în fiecare zi. Expresii precum putere, trădare, rezistenţă, capitulare, ciocnire, cedare, compromis, ar trebui să facă loc altora, precum slujire, dialog, milostivire, iertare, reconciliere, colaborare, comuniune. Dacă nu suntem dispuşi să schimbăm această abordare, apare o problemă gravă: aceea de a gândi şi de a acţiona numai în cheie politică. În această privinţă, Sfântul Scaun doreşte pentru toţi o convertire pastorală sinceră inspirată din Evanghelia milostivirii, pentru a învăţa să ne primim între fraţi, aşa cum a amintit de atâtea papa Francisc.

Dumneavoastră ce aţi spune astăzi responsabililor chinezi?

Uitaţi-vă, asupra acestui punct aş vrea să fac referinţă iar la cuvintele lui Benedict al XVI-lea în Scrisoarea sa către catolicii chinezi. El învaţă că misiunea proprie a Bisericii nu este aceea de a schimba structurile sau administraţia statului, ci de a-l vesti oamenilor pe Cristos, Mântuitorul lumii, sprijinindu-se pe puterea lui Dumnezeu. Biserica din China nu vrea să ia locul statului, ci doreşte să ofere o contribuţie senină şi pozitivă pentru binele tuturor. De aceea, mesajul Sfântului Scaun este un mesaj de bunăvoinţă, cu urarea de a continua în dialogul întreprins pentru a contribui la viaţa Bisericii catolice din China, la binele poporului chinez şi la pacea în lume.

(După Vatican Insider, 31 ianuarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.