Cardinalul Stella: „În studiu ipoteza de a hirotoni ca preoţi bătrâni căsătoriţi”

De Andrea Tornielli

Este o ipoteză de „evaluat cu atenţie fără închideri şi fără rigidităţi”, aceea de a hirotoni ca preoţi bătrâni căsătoriţi, aşa-numiţii „viri probati”. Asta afirmă cardinalul Beniamino Stella, prefect al Congregaţiei pentru Cler, în interviul care apare în cartea „Toţi oamenii lui Francisc” („Tutti gli uomini di Francesco”), un volum al vaticanistului de la Tgcom24 Fabio Marchese Ragona, dedicat cardinalilor creaţi de Bergoglio.

„Şi preoţii se vor putea căsători, dar numai la o anumită vârstă…”, cânta Lucio Dalla în vestitul cântec „L’anno che verrà”. Acea posibilă căsătorie a preoţilor, prezentată ca o posibilitate pentru a bloca scăderea numărului de vocaţii, este o temă de mult timp în agenda unor mişcări progresiste dar n-a fost niciodată luată realmente în consideraţie de Biserică: de fapt, toţi ultimii pontifi au reafirmat importanţa celibatului pentru preoţi. Celibat care n-a fost niciodată o dogmă, ci este considerat un dar preţios care trebuie păstrat.

Posibilitatea de a hirotoni ca preoţi bărbaţi căsătoriţi aflaţi la vârstă matură, aşa-numiţii „viri probati” reprezintă de fapt o ipoteză diferită: într-adevăr, n-ar fi vorba de a permite preoţilor să se căsătorească dacă vor asta (celibat opţional), nici de a hirotoni ca preoţi tineri care înainte de a ajunge la preoţie şi-au luat soţie, aşa cum se întâmplă în Bisericile ortodoxe şi cu se întâmplă deja în Bisericile catolice de rit oriental. În schimb este vorba de a răspunde la urgenţe din anumite zone de misiune, încredinţând conducerea comunităţilor la care adesea nu poate ajunge preotul bărbaţilor bătrâni căsătoriţi, cu credinţă dovedită, hirotonindu-i ca preoţi pentru ca să poată celebra sacramentele.

Papa Francisc într-un interviu a afirmat: „Trebuie să reflectăm dacă «viri probati» sunt o posibilitate”. În carte, Marchese Ragona îl întreabă pe cardinalul Stella dacă se încearcă să se parcurgă acest drum. „Este vorba despre o temă care, adesea, revine – răspunde „ministrul” clerului din Vatican –. Riscul este ca să existe lecturi instrumentale şi ideologice. Totuşi, din acel interviu reiese intuiţia pontifului, care îndeamnă Biserica să „recunoască momentul just în care Duhul sugerează ceva”. Adică, nu e vorba de a fi în favoarea sau împotriva a ceva, ci mai degrabă de a evalua cu atenţie diferitele posibilităţi, fără închideri şi fără rigidităţi. Cu privire la criza de vocaţii, în unele zone ale lumii – să ne gândim de exemplu la Amazonia sau la insulele pierdute din Pacific, dar nu numai – există o suferinţă acută pentru o adevărată „urgenţă sacramentală” pe care puţinii preoţi nu reuşesc s-o satisfacă; este vorba de a ne întreba cum să răspundem la această urgenţă, luând în considerare – cel puţin pentru unele comunităţi mai izolate – posibilitatea de a încredinţa evanghelizarea şi celebrarea sacramentelor unor viri probati”.

De notat cum Stella vorbeşte despre „urgenţă sacramentală”: eventuala alegere în favoarea hirotonirii lui viri probati – încă numai o ipoteză de verificat, se va vorbi despre asta probabil la Sinodul despre Amazonia – ar fi motivată de legea supremă pentru Biserică, acea lege care ar trebui să stea la baza oricărei reforme: binele sufletelor. Adică binele acelor persoane şi comunităţi la care din diferite motivaţii nu reuşesc să ajungă preoţii decât de câteva ori pe an.

„Din studierea problemei – afirmă cardinalul Stella în interviu – reies perspective interesante, a căror însemnătate efectivă ar putea să fie evaluată, cum ar fi de exemplu posibilitatea de a hirotoni în unele comunităţi unii «bătrâni», conform propunerii pe care episcopul emerit de Aliwal, în Africa de Sud, monseniorul Lobinger, a făcut în urmă cu câţiva ani; aici, accentul nu este pe fiecare vir probatus care este hirotonit, ci pe maturitatea şi responsabilitatea comunităţii creştine, din care ar putea să vină unii «bătrâni» care, odată primită hirotonirea, s-ar ocupa să garanteze celebrarea euharistică, sacramentul reconcilierii şi cel al ungerii bolnavilor”.

„Primind preoţia sacră – continuă cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Cler – aceşti «bătrâni» s-ar dedica exercitării lui munus sanctificandi, din moment ce printre îndatoririle preotului – aşa cum amintea într-o audienţă Benedict al XVI-lea – este aceea de «a-i sfinţi pe oameni, mai ales prin sacramente şi prin cultul Bisericii», făcându-se slujitori ai sfinţirii pe care Cristos ne-o comunică, «împărţitori ai tainelor sale, 'punţi' ale întâlnirii cu El, ai mijlocirii sale între Dumnezeu şi oameni şi între oameni şi Dumnezeu» (Benedict al XVI-lea, Audienţa generală, 5 mai 2010). Ideea fundamentală, conform axiomei lui Henri de Lubac dezvoltată de mai multe ori în magisteriul lui Ioan Paul al II-lea, este că «euharistia face Biserica şi Biserica face euharistia». Asta înseamnă a aminti «adevărul esenţial, nu numai doctrinal, ci şi existenţial, că euharistia construieşte Biserica şi o construieşte ca pe o comunitate autentică a poporului lui Dumnezeu, ca adunare a credincioşilor» (Ioan Paul al II-lea, Redemptor hominis, nr. 20) şi, prin urmare, Biserica, prin celebrarea sacramentală, face în aşa fel încât misterul euharistic să se reactualizeze în timp şi în spaţiu”.

„De aceea – explică Stella, dând motivaţiile eventualei alegeri de a hirotoni ca preoţi bărbaţi bătrâni căsătoriţi – dacă «Biserica trăieşte din euharistie» şi euharistia «este nucleul misterului Bisericii» (Ioan Paul al II-lea, Ecclesia de Eucharistia, nr. 1), atunci fiecărei comunităţi creştine, chiar şi în situaţii complexe şi în contexte culturale şi ecleziale dificile, ar trebui să-i fie garantat acest aliment spiritual. În acest sens, acolo unde ar apărea urgenţa, s-ar putea gândi hirotonirea de «bătrâni» care, continuând să păstreze familia şi munca şi primind o formare contextualizată în ambient, ar putea oferi o slujire pe timp parţial chiar în comunitatea din care provin, pentru a garanta pastoraţia sacramentală şi, îndeosebi, prezidarea celebrării euharistice”.

Cardinalul aminteşte că ipoteza viri probati ar reprezenta o întoarcere la începuturile creştinismului: „S-ar recupera acea structură existentă deja în Biserica de la începuturi, care deosebea slujitorii hirotoniţi celibatari (ca Paul şi alţi fondatori de comunităţi) de responsabilii de comunitate, cum ar fi «bătrânii» din Corint. Primii, cu formare mai specifică şi angajare totală în slujire, ar fi mai itineranţi; în schimb, ceilalţi, născuţi chiar în acele comunităţi, ar fi mai stabili, în funcţie de nevoile şi necesităţile sacramentale ale colectivităţii. În substanţă, fiecare comunitate izolată şi la care adesea aproape că nu se poate ajunge ar putea să exprime proprii «bătrâni» pentru prezidarea euharistiei, în timp ce slujitorii hirotoniţi celibatari, fiind itineranţi, s-ar ocupa de animarea şi formarea acestor comunităţi, precum şi a «bătrânilor» înşişi care le prezidează în mod stabil”.

În sfârşit, cardinalul Stella în interviul cu Marchese Ragona precizează că eventuala hirotonire a viri probati în unele zone ale lumii n-ar deforma figura preotului celibatar aşa cum s-a consolidat în istorie de-a lungul secolelor. „Este vorba numai – explică el – de ipoteze de aprofundat şi de sugestii care ar trebui să fie verificate printr-un studiu atent şi un amplu discernământ eclezial. Totuşi, o propunere de acest gen n-ar înlocui tipologia preotului actual nici n-ar pune în niciun mod accentul pe celibatul opţional. În schimb, ar completa această figură, alăturându-i-o pe cea a membrilor comunităţii, aleşi pentru vârsta matură şi viaţa exemplară, care ar putea să ofere o slujire preţioasă, prezidând euharistia şi garantând spovada şi ungerea bolnavilor. Cu privire la această temă, drumul şi discuţia abia au început”.

(După Vatican Insider, 22 ianuarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.