Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 20 decembrie 2017

Sfânta Liturghie - 5. Riturile de introducere

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să intru în miezul celebrării euharistice. Liturghia este compusă din două părţi, care sunt Liturgia Cuvântului şi Liturgia euharistică, aşa de strâns unite între ele încât formează un unic act de cult (cf. Sacrosanctum Concilium, 56; Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 28). Introdusă de câteva rituri pregătitoare şi încheiată de altele, celebrarea este aşadar un unic corp şi nu se poate separa, dar pentru o înţelegere mai bună voi încerca să explic diferitele sale momente, capabil fiecare să atingă şi să implice o dimensiune a umanităţii noastre. Este necesar să cunoaştem aceste semne sfinte pentru a trăi pe deplin Liturghia şi a gusta toată frumuseţea sa.

Când poporul este adunat, celebrarea se deschide cu riturile introductive, care cuprind intrarea celebranţilor sau a celebrantului, salutul - "Domnul să fie cu voi", "Pacea să fie cu voi" - actul penitenţial - "Mărturisesc", unde noi cerem iertare de păcatele noastre - Kyrie eleison, imnul Gloria şi rugăciunea zilei (colecta): se numeşte "colecta" nu pentru că acolo se face colecta de oferte: este colecta intenţiilor de rugăciune a tuturor popoarelor; şi acea colectă a intenţiei popoarelor se înalţă la cer ca rugăciune. Scopul lor - al acestor rituri introductive - este să facă în aşa fel încât "credincioşii, adunaţi împreună, să formeze o comunitate şi să se dispună să asculte cu credinţă Cuvântul lui Dumnezeu şi să celebreze cu vrednicie Euharistia" (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 46). Nu este un obicei bun a privi ceasul şi a spune: "Sunt la timp, ajung după predică şi cu asta am îndeplinit preceptul". Liturghia începe cu semnul crucii, cu aceste rituri introductive, pentru că acolo începem să-l adorăm pe Dumnezeu ca o comunitate. Şi pentru aceasta este important a prevedea să nu se ajungă târziu, ba chiar mai devreme, pentru a pregăti inima la acest rit, la această celebrare a comunităţii.

În timp ce în mod normal se desfăşoară cântecul de intrare, preotul cu ceilalţi slujitori ajunge în prezbiteriu în procesiune şi aici salută altarul cu o înclinaţie şi, în semn de veneraţie, îl sărută şi, când este tămâiere, îl tămâiază. De ce? Pentru că altarul este Cristos: este figură a lui Cristos. Când noi privim altarul, privim chiar locul unde este Cristos. Altarul este Cristos. Aceste gesturi, care riscă să treacă neobservate, sunt foarte semnificative, pentru că exprimă încă de la început că Liturghia este o întâlnire de iubire cu Cristos, care "oferind trupul său pe cruce [...] a devenit altar, victimă şi preot" (prefaţa pascală V). De fapt, altarul, ca semn al lui Cristos, "este centrul aducerii de mulţumire care se îndeplineşte în Euharistie" (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 296), şi toată comunitatea în jurul altarului, care este Cristos; nu pentru a-şi privi faţa, ci pentru a-l privi pe Cristos, deoarece Cristos este în centrul comunităţii, nu este departe de ea.

Este apoi semnul crucii. Preotul care prezidează îl trasează peste sine şi acelaşi lucru îl fac toţi membri adunării, conştienţi că actul liturgic se îndeplineşte "în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Şi aici trec la o altă temă foarte mică. Voi i-aţi văzut cum fac copiii semnul crucii? Nu ştiu ce fac: uneori fac un desen, care nu este semnul crucii. Vă rog: mame şi taţi, bunici, învăţaţi-i pe copii, de la început - când sunt micuţi - să facă bine semnul crucii. Şi explicaţi-le că înseamnă a avea ca ocrotire crucea lui Isus. Şi Liturghia începe cu semnul crucii. Toată rugăciunea se mişcă, să spunem aşa, în spaţiul Preasfintei Treimi - "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" -, care este spaţiu de comuniune infinită; are ca origine şi ca sfârşit iubirea lui Dumnezeu Unul şi Întreit, manifestată şi dăruită nouă în Crucea lui Cristos. De fapt, misterul său pascal este dar al Treimii, iar Euharistia provine mereu din inima sa străpunsă. Aşadar, însemnându-ne cu semnul crucii noi nu numai că amintim Botezul nostru, ci afirmăm că rugăciunea liturgică este întâlnirea cu Dumnezeu în Cristos Isus, care pentru noi s-a întrupat, a murit pe cruce şi a înviat glorios.

Apoi preotul adresează salutul liturgic, cu expresia: "Domnul să fie cu voi" sau alta asemănătoare - sunt mai multe -; şi adunarea răspunde: "Şi cu duhul tău". Suntem în dialog; suntem la începutul Liturghiei şi trebuie să ne gândim la semnificaţia tuturor acestor gesturi şi cuvinte. Intrăm într-o "simfonie", în care răsună diferite tonalităţi de voci, inclusiv timpi de tăcere, pentru a crea "acordul" între toţi participanţii, adică să se recunoască însufleţiţi de un unic Duh şi pentru unul şi acelaşi scop. De fapt, "salutul sacerdotal şi răspunsul poporului manifestă misterul Bisericii adunate" (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 50). Se exprimă astfel credinţa comună şi dorinţa reciprocă de a fi cu Domnul şi de a trăi unitatea cu toată comunitatea.

Şi aceasta este o simfonie care se roagă, care se creează şi prezintă imediat un moment foarte emoţionant, pentru că acela care prezidează îi invită pe toţi să-şi recunoască propriile păcate. Toţi suntem păcătoşi. Nu ştiu, poate că vreunul dintre voi nu este păcătos... Dacă vreunul nu este păcătos să ridice mâna, vă rog, aşa vedem toţi. Dar nu sunt mâini ridicate, bine: aveţi credinţa bună! Toţi suntem păcătoşi; şi pentru aceasta la începutul Liturghiei cerem iertare. Este actul penitenţial. Nu e vorba numai de a ne gândi la păcatele comise, ci mult mai mult: este invitaţia de a ne mărturisi păcătoşi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa comunităţii, în faţa fraţilor, cu umilinţă şi sinceritate, ca vameşul la templu. Dacă într-adevăr Euharistia face prezent misterul pascal, adică trecerea lui Cristos de la moarte la viaţă, atunci primul lucru pe care trebuie să-l facem este să recunoaştem care sunt situaţiile noastre de moarte pentru a putea învia cu El la viaţă nouă. Asta ne face să înţelegem cât de important este actul penitenţial. Şi pentru aceasta vor relua tema în cateheza următoare.

Mergem pas cu pas în explicarea Liturghiei. Dar vă rog: învăţaţi-i bine pe copii să facă semnul crucii, vă rog!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.