Va fi fericit cardinalul Wyszyński, erou al Bisericii din Polonia

De Salvatore Cernuzio

Pentru Ioan Paul al II-lea era un prieten şi un frate. Pentru Polonia, care-l venerează ca pe un "părinte al patriei", este figura crucială care a salvat Biserica şi naţiunea în perioada întunecată a ocupaţiei sovietice, apărându-i pe creştini de persecuţiile înfăptuite de guvernul comunist din ură faţă de credinţă. Este greu de rezumat măreţia unei figuri ca aceea a cardinalului Stefan Wyszyński, primat al Poloniei din 1948 până la moartea petrecută la Varşovia în 1981: astăzi Biserica îi recunoaşte virtuţile eroice cu un decret promulgat de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor aprobat ieri de papa Francisc.

Pontiful argentinian "deblochează" astfel cauza de beatificare a arhiepiscopului voită şi demarată de Wojtyła în 1989, dar rămasă blocată mai mulţi ani. Deci Wyszyński va fi fericit. Pentru credincioşii polonezi este vorba totuşi numai despre un pro forma, pentru ei cardinalul este deja fericit, ba chiar un sfânt, care în cursul vieţii sale a trăit sărăcia şi a îndurat samavolnicii şi violenţe psihologice, care a fost constrâns la închisoare, la fugă, la clandestinitate, reuşind totuşi să rămână trainic în rolul de călăuzitor al ţării într-un echilibru perfect între curaj, credinţă şi diplomaţie.

De altfel, dificultăţile au fost o constantă în viaţa lui Wyszyński. Încă de la naştere, petrecută la Zuzela (un sat din estul Poloniei) în 1901, într-o familie numeroasă, a trebuit să se confrunte cu sărăcia şi cu boala. Tatăl său, organist şi sacristan al parohiei locale, nutrea o puternică devoţiune faţă de Sfânta Fecioară Maria de la Czestochowa pe care a transmis-o şi fiului. Stefan, la 23 de ani, în 1924, a primit hirotonirea sacerdotală şi a făcut studiile de drept canonic la Universitatea Catolică din Lublin. Apoi a venit ocupaţia nazistă şi episcopul i-a poruncit preotului, dată fiind sănătatea şubredă, să părăsească seminarul unde locuia şi preda. Wyszyński a ascultat nu fără suferinţă, după aceea s-a ascuns la ţară. Deja atunci s-a evidenţiat curajul său: cu toate că trebuie să schimbe constant domiciliul pentru a scăpa de raziile naziste, continua să-i slujească în mod clandestin pe credincioşii din acel loc unde se afla în trecere. Porunca episcopului s-a dovedit după aceea providenţială, de fapt mai târziu s-a descoperit că numele Wyszyński figura în lista religioşilor consideraţi periculoşi de Gestapo şi destinaţi deportării în lagărele de exterminare. Aceeaşi listă avea şi numele lui Maximilian Kolbe, ucis la Auschwitz în 1941.

În 1944, în timpul insurecţiei din Varşovia împotriva invadatorului german, Wyszyński a asumat rolul de capelan militar, susţinându-i pe răniţi şi asistându-i pe muribunzi. Atât polonezi cât şi nemţi, nu conta. Patru ani mai târziu a venit numirea de arhiepiscop de Gneizno şi Varşovia, şi ca alţi prelaţi din estul Europei şi Wyszyński a fost împiedicat, în plin stalinism, să exercite propria misiune.

Forţa sa a reieşit în timpul represiunii dure a autorităţilor comuniste împotriva Bisericii poloneze şi a activităţilor sale în primii ani din '50: şcoli, spitale, ziare au fost închise sau preluate de guvern. Preoţi şi călugări erau încarceraţi fără un adevărat proces, de cele mai multe ori au fost asasinaţi. În 1952, Pius al XII-lea îl numeşte pe Wyszyński cardinal, dar a fost împiedicat să meargă la Roma. Anul următor, în 1953, guvernul comunist a promulgat o lege care prevedea controlul numirilor ecleziastice, imitând un proces aplicat în Uniunea Sovietică după revoluţie.

Un adevărat atac frontal împotriva Bisericii. Wyszyński, care până în acel moment a avut o atitudine conciliantă în căutarea unui modus vivendi cu adversarii săi, şi-a suflecat mânecile şi a scris cu mâna sa o scrisoare rămasă în istorie, semnată la unison de toţi episcopii şi trimisă guvernului, care a marcat un punct de cotitură în relaţiile dintre episcopatul polonez şi guvernul marxist. "Afirmăm că decretul amintit nu poate să fie recunoscut de noi ca legitim şi în vigoare, de vreme ce este contrar Constituţiei [care recunoştea libertatea de cult] şi legilor lui Dumnezeu şi ale Bisericii". "Dacă ar trebui să ne aflăm în faţa alternativei de a supune jurisdicţia ecleziastică drept un instrument de conducere civilă sau să acceptăm o jertfă personală, nu vom şovăi", se citea mai departe în text. "Vom urma glasul apostolic al vocaţiei şi conştiinţei noastre sacerdotale; vom merge cu pace interioară, cu conştiinţa că n-am dat motiv pentru persecuţie şi că suferinţele care ni se vor întâmpla nu vor fi pentru altă cauză decât pentru aceea a lui Cristos şi a Bisericii sale. Nu putem sacrifica lucrurile lui Dumnezeu pe altarul Cezarului! Non possumus!". Cuvinte înflăcărate care au provocat furia comuniştilor care se puteau lăuda cu controlarea ţării, dar nu asupra Bisericii catolice.

Wyszyński era pe deplin conştient de reacţia pe care acea declaraţie avea s-o provoace în guvern, dar s-a declarat gata pentru martiriu. În noaptea de 25 septembrie 1953 as fost arestat şi dus în închisoare. Ieşind din palatul episcopal a spus unei călugăriţe care se grăbea să-i pregătească un bagaj: "Soră, nu voi lua nimic. Am intrat sărac în această casă şi voi ieşi sărac". Închisoarea a durat trei ani şi în fiecare zi era marcat de teroarea că va fi executat. Cardinalul va fi transferat în diferite locuri pentru a menţine secretul ascunderii sale. Numai în ultimul an de închisoare i s-a permis să trăiască izolat într-un convent din Carpaţii Orientali cu posibilitatea de a trimite şi a primi scrisori.

Glasul său a răsunat din nou în octombrie 1956, când Polonia s-a răzvrătit împotriva dictaturii sovietice şi a pornit pe calea naţională spre socialism încredinţând din nou conducerea partidului lui Władysław Gomułka (Revolta de la Poznań) pe care regimul lui Bierut îl închisese. Cardinalul a dat dovadă de o însemnată sensibilitate politică şi a fost gata să concordeze cu Gomułka un raport între stat şi Biserică evitând atitudini care ar fi putut să mărească tensiunea în ţară şi să favorizeze o intervenţie armată sovietică (cum a avut loc, de fapt, câteva săptămâni mai târziu ca urmare a Revoltei din Ungaria).

Noul lider Gomułka a cerut arhiepiscopului să se întoarcă la Varşovia şi să ia în posesie sediul episcopal. Wyszyński a acceptat cu condiţia ca să fie respectate câteva condiţii, adică să fie eliminat decretul despre numirile episcopilor, să fie garantată libertatea de cult şi independenţa între stat şi Biserică. De aceea, la 28 octombrie, primatul s-a întors la Varşovia şi la 8 decembrie s-a semnat noul acord care semna condiţiile puse de cardinal.

Curia din Roma, în facţiunea sa mai conservatoare, considera excesivă această moderaţie. Şi când primatul polonez, în 1957, a putut efectua călătoria sa la Roma pentru a-l vizita pe papa Pius al XII-lea, a trebuit să aibă câteva zile de aşteptare. Însă după aceea, în al doilea conclav din octombrie 1978, cel care trebuia să-l aleagă pe succesorul lui Ioan Paul I, numele său a fost considerat printre cei mai papabili. Însă mărturii din acea vreme afirmă că el însuşi l-a "candidat" ca posibil pontif pe arhiepiscopul de Cracovia, Karol Wojtyła, de care era legat de o profundă stimă şi o solidă prietenie.

Ioan Paul al II-lea a lăudat adesea curajul său, dar n-a putut să ia parte la înmormântare - care a fost un eveniment naţional - pentru că era internat la Policlinica Gemelli după atentatul din 13 mai, care a avut loc cu cincisprezece zile înainte de moartea cardinalului, la 28 mai 1981. Wojtyła a trimis o scrisoare emoţionantă naţiunii poloneze cu care a convocat treizeci de zile de reculegere şi de rugăciune pentru a medita asupra "figurii neuitatului primat" şi "a învăţăturii sale, a rolului său într-o perioadă aşa de dificilă a istoriei noastre".

Trupul lui Wyszyński este astăzi înhumat în bazilica arhicatedrală "Sfântul Ioan Botezătorul" din Varşovia. În 1989, Ioan Paul al II-lea a deschis procesul de beatificare care ajunge deci la o etapă decisivă.

(După Vatican Insider, 19 decembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 54.