Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Cunoașterea și promovarea metodelor naturale de reglementare a nașterilor

Un nou modul de formare pentru cunoașterea și promovarea metodelor naturale de reglementare a nașterilor, în particular a Metodei Ovulației Billings s-a desfășurat în zilele de 24 și 25 noiembrie 2017, la oratoriul "Dominic Savio" din Iași.

Așa cum bine se știe, familia este capodopera Creației, ei i-a încredințat Dumnezeu misiunea nobilă de a continua mereu această operă, soții fiind chemați astfel să fie colaboratori la desăvârșirea planului divin.

Astăzi, când familia se confruntă poate cu cele mai mari probleme din istoria sa, Biserica se străduiește prin tot felul de căi și mijloace pentru a ajuta familia prin diverse inițiative educative, pentru ca oamenii să înțeleagă care sunt valorile fundamentale pe care se construiește o familie sănătoasă. Așadar destinul familiei ne preocupă pe toți: episcopi, preoți, persoane consacrate, laici.

În sintonie cu documentele magisteriale, în particular cu mesajul papei Francisc transmis cu atâta căldură prin exortația apostolică Amoris laetitia, Asociația "Familia și Viața" din Roman continuă să-și desfășoare programele educative pro-familia și pro-vita, urmărind să sensibilizeze tinerii, logodnicii, familiile tinere, cu privire la cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat omului: capacitatea de a procrea. Prin activitățile inițiate, asociația dorește să contribuie în particular la formarea logodnicilor pentru a cunoaște și a alege metodele naturale de reglementare a nașterilor, care constituie alegerea potrivită pentru a trăi viața conjugală cu demnitate și pentru o procreare responsabilă. De asemenea formatoarele asociației lucrează cu dăruire pentru a face să crească numărul de învățătoare de metodă, care, la rândul lor, să promoveze această învățătură, în conformitate cu magisteriul Bisericii.

În acest an universitar avem bucuria să lucrăm cu un grup de tinere, majoritatea studente la diferite facultăți de profil medical care vor deveni învățătoare de MOB. Ele vor fi mâine medici, farmaciste, asistente medicale, profesoare - profesii care le vor oferi oportunități reale de promovare a acestei învățături. Ele vor deveni laicii specializați de mâine de care Biserica are atâta nevoie. Ele vor fi formatori de opinie și purtătoarele unui mesaj clar despre responsabilitatea soților de a fi deschiși la viață, despre fenomenul negativ major care este contracepția, despre actele umane și morale grave care distrug persoana în plan spiritual și moral.

"E deosebită responsabilitatea încredințată personalului sanitar: medici, farmaciști, infirmieri, capelani, călugări și călugărițe, administratori și voluntari. Profesia lor îi vrea ocrotitori și slujitori ai vieții umane. În contextul cultural și social de astăzi, în care știința și arta medicală riscă să-și piardă dimensiunea etică nativă, ei pot fi uneori puternic ispitiți să se transforme în unelte de manipulare a vieții sau chiar în aducători de moarte. În fața acestei ispite, responsabilitatea lor a crescut astăzi imens și își găsește inspirația cea mai profundă și sprijinul cel mai puternic tocmai în intrinseca și imprescriptibila dimensiune etică a profesiei sanitare, după cum recunoștea deja străvechiul și mereu actualul jurământ al lui Hipocrate, care îi cere fiecărui medic să se implice pentru respectarea absolută a vieții umane sacralității ei", este scris în Evangelium vitae, la nr. 89.

Iată de ce continuăm cu perseverență să căutăm și să descoperim persoane sensibile le acest mesaj, care doresc să pună umărul la construirea acestui edificiu unic: familia. În acest sens, iată două mărturii ale persoanelor participante la curs:

  • "Când spun MOB (Metoda Ovulației Billings), mă gândesc la darul lui Dumnezeu pentru noi. În primul rând, la darul de a fi femeie și bărbat, ca «posesori» ai unei fertilități unice și complementare, menite să procreeze și să îi unească pe cei doi în iubire, înlesnind parcurgerea împreună a drumului mântuirii. Apoi, ca dar ce reprezintă un instrument atât de temporizare a unei sarcini dificil de primit la un moment dat, cât și un ajutor în obținerea unei sarcini. Pentru mine, MOB nu face parte din rândul metodelor de contracepție, ci dimpotrivă, reprezintă o cunoaștere pertinentă, bazată pe dovezi științifice, a ritmului biologic al propriei fertilități și fructificarea acestuia în acord cu voința lui Dumnezeu. Cursul MOB înseamnă și oportunitatea de a face voluntariat, adică de a transmite și altor tinere, femei, sau familii această modalitate curată de a ne gestiona în mod demn propria fertilitate, fără riscul rănilor morale deloc neînsemnate, sau al reacțiilor adverse medicale produse de contraceptivele orale sau de metodele mecanice de contracepție. Mă bucur pentru posibilitatea de a învăța această metodă și mulțumesc Asociației «Familia și Viața» pentru deschiderea și prietenia cu care ne însoțește în parcursul devenirii de învățătoare de metodă. Îndemn cât mai multe tinere la a fi deschise spre a cunoaște MOB, deoarece aceasta nu are nicio contraindicație sau efect advers și nu cere de la noi decât a fi atente la cunoașterea propriei fertilități". (Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru, UMF "Grigore T. Popa", Iași)

  • "Într-un timp și spațiu în care avem prea multe opțiuni și prea puțină conștientizare a propriei valori umane, să alegem cu mai mult discernământ și cu mai puțină indiferență acțiunile care ne cuprind viața. Metoda Ovulației Billings este o alegere, alegerea de a medita asupra importanței de sine și asupra frumosului care ne poate înconjura. Vreau să cred că într-un anumit moment fiecare dintre noi realizează că «nimic» nu este trecător - deși există noțiunea de timp și iluzia de mijloace reconfortante; și că «nimic» devine minune printr-o decizie ghidată de suflet. Iar când scriu suflet nu mă gândesc la definiții și clasificări, ci la simțul adânc înrădăcinat în ființa noastră, care ne admonestează când uităm să ne prețuim. Să trăim pentru suflet. Mai mult pentru suflet". (Petronela Farcași - studentă, Școala Postliceală Sanitară "Grigore Ghica Vodă", Iași)

Prof. Maria Gherghel


 

lecturi: 22.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat