Papa Francisc: Discurs adresat membrilor familiilor franciscane din primul ordin şi din al treilea ordin regular (23 noiembrie 2017)

Iubiţi fraţi,

„Domnul papa”, cum îl numea sfântul Francisc, vă primeşte cu bucurie şi în voi îi primeşte pe fraţii franciscani care trăiesc şi lucrează în toată lumea. Mulţumesc pentru ceea ce sunteţi şi pentru ceea ce faceţi, în special în favoarea celor mai săraci şi dezavantajaţi.

„Toţi în acelaşi mod să fie numiţi minori”, se citeşte în Regola non bollata[1]. Cu această expresie sfântul Francisc nu vorbeşte despre ceva facultativ pentru fraţii săi, ci manifestă un element constitutiv al vieţii şi misiunii voastre.

De fapt, în forma voastră de viaţă, adjectivul „minor” califică substantivul „frate”, dând legăturii fraternităţii o calitate proprie şi caracteristică: nu este acelaşi lucru a spune „frate” şi a spune „frate minor”. Pentru aceasta, vorbind despre fraternitate trebuie ţinut cont de această caracteristică tipică franciscană a relaţiei fraterne, care cere de la voi o relaţie de „fraţi minori”.

De unde i-a venit lui Francisc inspiraţia de a pune minoritatea ca element esenţial al fraternităţii voastre[2]?

Fiind Cristos şi Evanghelia opţiunea fundamentală a vieţii sale, cu toată siguranţa putem spune că minoritatea, deşi lipseau motivaţii ascetice şi sociale, se naşte din contemplarea întrupării Fiului lui Dumnezeu şi o rezumă în imaginea de a se face mic, ca o sămânţă. Este aceeaşi logică a lui „bogat cum era s-a făcut sărac” (cf. 2Cor 8,9). Logica „despuierii”, pe care Francisc a realizat-o la literă când „s-a despuiat, până la goliciune, de toate bunurile pământeşti, pentru a se dărui în întregime lui Dumnezeu şi fraţilor”[3].

Viaţa lui Francisc a fost marcată de întâlnirea cu Dumnezeu sărac, prezent în mijlocul nostru în Isus din Nazaret: o prezenţă umilă şi ascunsă pe care Sărăcuţul îl adoră şi îl contemplă în Întrupare, în Cruce şi în Euharistie. Pe de altă parte, ştim că una dintre imaginile evanghelice care l-au impresionat mai mult pe Francisc este aceea a spălării picioarelor discipolilor la Ultima Cină[4].

Minoritatea franciscană se prezintă pentru voi ca loc de întâlnire şi de comuniune cu Dumnezeu; ca loc de întâlnire şi de comuniune cu fraţii şi cu toţi bărbaţii şi femeile; în sfârşit, ca loc de întâlnire şi de comuniune cu creaţia.

Minoritatea este loc de întâlnire cu Dumnezeu

Minoritatea caracterizează în mod special relaţia voastră cu Dumnezeu. Pentru sfântul Francisc omul n-are nimic al său decât propriul păcat şi valorează cât valorează în faţa lui Dumnezeu şi nimic mai mult. Pentru aceasta relaţia voastră cu El trebuie să fie aceea a unui copil: umil şi încrezător şi, ca aceea a vameşului din Evanghelie, conştient de păcatul său. Şi atenţie la orgoliul spiritual, la orgoliul fariseic: este cea mai rea dintre mondenităţi.

O caracteristică a spiritualităţii voastre este aceea de a fi o spiritualitate de restituire lui Dumnezeu. Tot binele care este în noi sau pe care noi putem să-l facem este dar al Celui care pentru sfântul Francisc era Binele, „tot binele, supremul bine”[5] şi totul trebuie restituit „Domnului preaînalt, atotputernic şi bun”[6]. Facem asta prin laudă, facem asta când trăim după logica evanghelică a darului, care ne face să ieşim din noi înşine pentru a-i întâlni pe ceilalţi şi a-i primi în viaţa noastră.

Minoritatea este loc de întâlnire cu fraţii şi cu toţi bărbaţii şi femeile

Minoritatea se trăieşte înainte de toate în relaţia cu fraţii pe care Domnul ne-a dăruit-o[7]. Cum? Evitând orice comportament de superioritate. Asta înseamnă a dezrădăcina judecăţile uşoare cu privire la ceilalţi şi vorbirea de rău despre fraţi pe la spate – este în „Avertizări” asta! –[8]; a respinge ispita de a folosi autoritatea pentru a-i supune pe ceilalţi; a evita „să fie plătite” favorurile pe care le facem celorlalţi în timp ce favorurile celorlalţi făcute nouă le considerăm datorate; a îndepărta de la noi mânia şi tulburarea faţă de păcatul fratelui[9].

Se trăieşte minoritatea ca exprimare a sărăciei pe care aţi practicat-o[10], când se cultivă un spirit de non-apropriere în relaţii; când se valorizează pozitivul care există în celălalt, ca dar care vine de la Domnul; când, în special miniştrii, exercită slujirea autorităţii cu milostivire, cum exprimă în mod magnific Scrisoare către un ministru[11], cea mai bună explicaţie pe care ne-o oferă Francisc despre ceea ce înseamnă a fi minor faţă de fraţii care i-au fost încredinţaţi. Fără milostivire nu există nici fraternitate nici minoritate.

Necesitatea de a exprima fraternitatea voastră în Cristos face în aşa fel încât relaţiile voastre interpersonale să urmeze dinamismul carităţii, motiv pentru care, în timp de dreptatea vă va face să recunoaşteţi drepturile fiecăruia, caritatea transcende aceste drepturi şi vă cheamă la comuniunea fraternă; pentru că nu drepturile le iubiţi, ci pe fraţi, pe care trebuie să-i primiţi cu respect, înţelegere şi milostivire. Fraţii sunt importantul, nu structurile.

Minoritatea trebuie trăită şi în relaţie cu toţi bărbaţii şi femeile cu care vă întâlniţi în  drumul vostru prin lume, evitând cu grija cea mai mare orice atitudine de superioritate care să vă poată îndepărta de ceilalţi. Sfântul Francisc exprimă clar această instanţă în cele două capitole din Regola non bollata unde pune în raport alegerea de a nu-şi apropria nimic (a trăi sine proprio) cu primirea binevoitoare a oricărei persoane până la împărtăşirea vieţii cu cei mai dispreţuiţi, cu aceia care sunt consideraţi cu adevărat minori de societate: „Să se ferească fraţii, oriunde vor fi […], să nu-şi aproprieze niciun loc şi să nu se certe cu nimeni pentru el. Şi oricine va veni la ei, prieten sau vrăjmaş, tâlhar sau hoţ, să fie primit cu bunătate”[12]. De asemenea: „Şi trebuie să fie fericiţi când trăiesc printre persoane fără importanţă şi dispreţuite, printre săraci şi slabi, printre bolnavi şi leproşi şi printre cerşetori de-a lungul străzii”[13].

Cuvintele lui Francisc ne determină să ne întrebăm ca fraternitate: Unde ne aflăm? Cu cine stăm? Cu cine suntem în relaţie? Cine sunt preferaţii noştri? Şi, dat fiind că minoritatea interpelează nu numai fraternitatea ci pe fiecare dintre componenţii săi, este oportun ca fiecare să-şi facă examinarea conştiinţei cu privire la propriul stil de viaţă; cu privire la cheltuieli, cu privire la îmbrăcăminte, cu privire la ceea ce consideră necesar; cu privire la propria dăruire pentru alţii, cu privire la fuga de spiritul de a ne îngriji prea mult de noi înşine, chiar şi propria fraternitate.

Şi, vă rog, când faceţi vreo activitate pentru „cei mai mici”, cei excluşi şi cei din urmă, n-o faceţi niciodată de pe un piedestal de superioritate. Gândiţi-vă mai degrabă că tot ceea ce faceţi pentru ei este un mod de a restitui ceea ce aţi primit gratuit. Aşa cum avertizează Francisc în Scrisoare către întregul ordin: „Nimic din voi nu reţine pentru voi”[14]. Faceţi un spaţiu primitor şi disponibil pentru ca să intre în viaţa voastră toţi minorii din timpul vostru: cei marginalizaţi, bărbaţi şi femei care trăiesc pe străzile noastre, în parcuri sau în gări; miile de şomeri, tineri şi adulţi; atâţia bolnavi care nu au acces la îngrijiri adecvate; atâţia bătrâni abandonaţi; femeile maltratate; migranţii care caută o viaţă demnă; toţi cei care trăiesc în periferiile existenţiale, privaţi de demnitate şi chiar de lumina Evangheliei.

Deschideţi inimile voastră şi îmbrăţişaţi-i pe leproşii din timpul nostru şi, după ce aţi conştientizat milostivirea pe care Domnul a avut-o faţă de voi[15], folosiţi milostivire faţă de ei, aşa cum a folosit-o părintele vostru sfântul Francisc[16]; şi, asemenea lui, învăţaţi să fiţi „bolnav cu cei bolnavi, mâhnit cu cei mâhniţi”[17]. Toate acestea, departe de a fi un sentiment vag, indică o relaţie între persoane aşa de profundă încât, transformând inima voastră, vă va face să împărtăşiţi aceeaşi soartă a lor.

Minoritatea loc de întâlnire cu creaţia

Pentru sfântul din Assisi, creaţia era „ca o splendidă carte în care Dumnezeu ne vorbeşte şi ne transmite ceva din frumuseţea sa”[18]. Creaţia este „ca o soră, cu care împărtăşim existenţa şi ca o mamă frumoasă care ne primeşte în braţele sale”[19].

Astăzi – ştim asta – această soră şi mamă se răzvrăteşte pentru că se simte maltrată. În faţa deteriorării globale a mediului, vă cer ca voi ca fii ai Sărăcuţului să intraţi în dialog cu toată creaţia, dându-i glasul vostru pentru a-l lăuda pe Creator, şi, cum făcea sfântul Francisc, să aveţi faţă de ea o îngrijire deosebită, depăşind orice calcul economic sau romantism iraţional. Colaboraţi cu diferite iniţiative la îngrijirea casei comune, amintind mereu relaţia strânsă care există între săraci şi fragilitatea planetei, între economie, dezvoltare, îngrijirea creaţiei şi opţiunea pentru cei săraci[20].

Iubiţi fraţi, vă reînnoiesc cererea sfântului Francisc: Şi să fie minori. Dumnezeu să păzească şi să facă să crească minoritatea voastră.

Asupra voastră a tuturor invoc binecuvântarea Domnului. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] 6,3; FF 23.

[2] Cf. 1Cel 38: FF 386.

[3] Scrisoare către episcopul de Assisi pentru inaugurarea Sanctuarului Despuierii, 16 aprilie 2017.

[4] Cf. Regola non bollata 6,4: FF 23; Avertizări 4,2: FF 152.

[5] Laude către Dumnezeu cel preaînalt, 3: FF 261.

[6] Cântecul fratelui soare, 1: FF 263.

[7] Cf. Testament, 14: FF 116.

[8] Cf. Avertizări, 25: FF 174.

[9] Cf. ibid., 11: FF 160.

[10] Cf. Regola bollata, 1,1: FF 75; Avertizări, 11: FF 160.

[11] Cf. FF 234-237.

[12] 7,13-14: FF 26.

[13] 9,2: FF 30.

[14] 2,21: FF 229.

[15] Cf. 1Cel 26: FF 363.

[16] Cf. Testament: FF 110-131.

[17] Legenda celor trei însoţitori, 59: FF 1470.

[18] Scrisoarea enciclică Laudato si’, 12.

[19] Ibid., 1.

[20] Cf. ibid., 15-16.
 

lecturi: 26.