Vatican, Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi: A răspunde refugiaţilor şi migranţilor: douăzeci de puncte de acţiune pastorală

La recomandarea episcopului Petru Gherghel, vă prezentăm pentru o analiză atentă aceste norme cu privire la fenomenul migraţiei din zilele noastre.

"Fiecare unitate bisericească, structură de învăţământ şi centru pastoral sau formativ, ca şi fiecare paroh şi colaborator va prezenta cu grijă aceste 20 de puncte în favoarea celor ce intră în fenomenul migrator", a precizat ep. Petru Gherghel, responsabil cu pastoraţia migranţilor în Conferinţa Episcopilor din România.

Cele douăzeci de puncte de acţiune pastorală au fost sintetizate de Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi din cadrul Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale din cadrul Sfântului Scaun şi au fost aprobate de Sfântul Părinte. Această secţiune are următoarele date de contact: Piazza "San Calisto", 00120-Cetatea Vaticanului; tel. 0039/0669887376; e-mail: info@mrsection.org; www.migrants-refugees.org şi www.migrants-refugees.va.

Redăm documentul integral, în traducerea făcută de pr. Mihai Pătraşcu.

*

Timp de secole, Biserica Catolică a acordat asistenţă şi a îndreptat o atenţie pastorală deosebită spre persoanele implicate în mobilitatea umană. Astăzi, în timp ce asistăm la cea mai mare mişcare de persoane evacuate şi de refugiaţi din istoria recentă, Biserica se simte chemată să continue această operă în solidaritate cu persoanele evacuate şi cu comunitatea internaţională.

În timp ce mase enorme de persoane sunt constrânse să părăsească propriile case şi propriile familii din cauza persecuţiilor, a violenţei, a catastrofelor naturale şi a flagelului sărăciei, trebuie recunoscut şi că migraţia este un răspuns uman natural la crize şi o mărturie a dorinţei înnăscute a oricărei fiinţe umane de a fi fericită şi de a se bucura de o viaţă mai bună. Această realitate, cu importantele sale dimensiuni materiale şi spirituale, provoacă un impact semnificativ asupra atitudinilor şi relaţiilor persoanelor în toată lumea.

Şi în criza actuală, experienţa ne învaţă că se pot găsi răspunsuri comune, eficace şi corespunzătoare. Biserica aspiră să colaboreze cu comunitatea internaţională pentru a promova şi a adopta măsuri eficace de protecţie a demnităţii, a drepturilor şi a libertăţilor tuturor subiecţilor de mobilitate umană, inclusiv migranţii forţaţi, cei care cer azil, refugiaţii şi evacuaţii interni.

Procesele demarate de Naţiunile Unite pentru elaborarea a două Global Compact - unul despre migraţia sigură, ordonată şi regulamentară şi unul despre refugiaţi - reprezintă o ocazie unică pentru a furniza un răspuns comun în termeni de cooperare internaţională şi de responsabilitate împărtăşită.

Biserica a exprimat deja de mai multe ori poziţia sa cu privire la multe dintre temele care vor fi incluse în Global Compacts şi, pe baza experienţei sale lungi şi variate, vrea să contribuie activ la cele două procese. Cu scopul de a favoriza această contribuţie, Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi (Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale) din Vatican, după ce s-a consultat cu diferite conferinţe episcopale şi ONG-uri catolice angajate în acest sector, a elaborat următoarele Douăzeci de Puncte de Acţiune. Ele au fost aprobate de Sfântul Părinte. Sunt întemeiate pe "bunele practici" care caracterizează răspunsul tangibil al Bisericii la nevoile migranţilor şi ale refugiaţilor. Ele nu pretind să epuizeze bogatul magisteriu al Bisericii despre migraţie şi azil, ci sunt ca o serie de consideraţii practice pe care actorii catolici şi necatolici pot să le utilizeze, să le completeze şi să le aprofundeze în dialogul lor cu guvernele în vederea acelor Global Compacts.

Cele 20 de puncte susţin o serie de măsuri eficace şi atestate care în ansamblul lor constituie un răspuns integral la provocările de astăzi. În conformitate cu magisteriul papei Francisc, punctele se articulează în jurul a patru verbe: a primi, a proteja, a promova şi a integra. Fiecare verb indică activităţi şi reprezintă o invitaţie la acţiune. Ele vor să pornească de la ceea ce actualmente este posibil pentru a continua deci spre obiectivul final, adică acela de a construi o casă comună, inclusivă şi sustenabilă pentru toţi. Este speranţa noastră sinceră ca punctele propuse să fie o călăuză pentru actorii politici şi pentru toţi cei care vor să se angajeze pentru a îmbunătăţi situaţia migranţilor, a refugiaţilor care cer azil şi a evacuaţilor interni, şi printre aceştia cei mai vulnerabili.

Faptele demonstrează că migraţia este tot mai constituită de fluxuri mixte. În multe cazuri rezultă că este greu de făcut o distincţie clară între migranţi şi refugiaţi. Adesea nevoile lor sunt asemănătoare, dacă nu chiar identice. Prin urmare, este oportun să se facă în aşa fel încât procesele de redactare şi negociere să tindă la armonia maximă posibilă între cele două Global Compacts. În afară de asta, deoarece amândouă Global Compacts îşi propun să aibă un impact real asupra vieţii persoanelor, ele trebuie să includă ţinte şi obiective de obţinut precum şi mecanisme de evaluare a rezultatelor.

Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi oferă cele Douăzeci de Puncte de Acţiune ca o contribuţie la redactarea, negocierea şi adoptarea acelor Global Compacts despre migranţi şi refugiaţi până la sfârşitul anului 2018. Condusă de papa Francisc, Secţiunea promovează principiile care sunt la baza acestor puncte şi îşi propune să lucreze cu sârguinţă ca până la urmă comunitatea internaţională să le aibă incluse în acele Global Compacts.

I - A primi: a deschide alte canale umanitare legale şi sigure pentru migranţi şi refugiaţi

Decizia de a emigra ar trebui să fie voluntară. Migraţia însăşi ar trebui să fie sigură, legală şi ordonată. În această perspectivă, se sugerează următoarele puncte de acţiune:

1. A încuraja statele de a evita orice formă de expulzare arbitrară şi colectivă. Principiul de "non refoulement" trebuie să fie mereu respectat. Acest principiu este întemeiat pe situaţia individuală a persoanei şi nu pe prezumţia de siguranţă a unei ţări. Statele trebuie să evite să întocmească liste de ţări sigure, pentru că adesea aceste liste nu reuşesc să satisfacă nevoile reale de protecţie a refugiatului.

2. A îndemna statele şi pe ceilalţi actori implicaţi să lărgească numărul şi formele de căi legale alternative pentru o migraţiune şi o reinserare sigure şi voluntare, respectând pe deplin principiul de "non refoulement". Exemple concrete alte acestor căi pot să fie:

a. Adoptarea practicii de a acorda vize umanitare sau, unde deja există, extinderea folosirii sale ca prioritate politică naţională.

b. Utilizarea mai amplă de vize pentru studenţi, menite şi pentru programe de ucenicie şi de stagiu, precum şi pentru toate nivelurile instruirii formale.

c. Programe de coridoare umanitare care permit să se intre legal cu o viză umanitară persoanelor deosebit de vulnerabile, inclusiv cei care sunt constrânşi să fugă de conflicte sau dezastre naturale.

d. Adoptarea unei legislaţii care să facă posibilă integrarea locală graţie sponsorizărilor private ale cetăţenilor, comunităţilor şi organizaţiilor.

e. Adoptarea de politici de resituare pentru refugiaţi sau, în cazul în care ar fi deja prezenţi în cadrul juridic, mărirea numărului de refugiaţi resituaţi la un aşa nivel încât să satisfacă necesităţile anuale de resituare definite de Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

f. Introducerea de vize pentru reîntregirea familială sau, în cazul în care sunt deja prevăzute, creşterea numărului de vize eliberate, cu includerea tuturor membrilor familiei (şi bunici, fraţi, surori şi nepoţi).

g. Adoptarea de politici naţionale care să permită celor care sunt constrânşi să fugă de conflicte armate, persecuţii sau violenţă generalizată în ţările lor de origine să fie primiţi imediat - chiar dacă temporar - de statele vecine, de exemplu prin acordarea unui status de protecţie temporară.

h. O primire responsabilă şi demnă a migranţilor şi refugiaţilor "începe de la prima lor aranjare în spaţii adecvate şi frumoase. Marile mulţimi de persoane care cer azil şi de refugiaţi n-au dat rezultate pozitive, generând mai degrabă noi situaţii de vulnerabilitate şi de suferinţă. Programele de primire răspândită, deja demarate în diferite localităţi, par în schimb să uşureze întâlnirea personală, să permită o calitate mai bună a serviciilor şi să ofere garanţii mai mari de succes"¹

3. A încuraja statele să adopte o perspectivă de siguranţă naţională care să ţină cont cum se cuvine de siguranţa persoanelor şi de drepturile tuturor migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor care intră în teritoriul lor. Unele exemple pot să fie:

a. Formarea în drept internaţional în materie de drepturi umane şi de refugiaţi a funcţionarilor şi a agenţilor forţelor de ordine care acţionează în zonele de graniţă.

b. Adoptarea de politici naţionale care să răspundă înainte de toate la necesităţile şi la vulnerabilităţile celor care cer să fie admişi, inclusiv accesul la serviciile de bază, încă înainte de a înfrunta problema situaţiei juridice a unui candidat.

c. Adoptarea de politici de siguranţă naţională care să privilegieze siguranţa şi protecţia refugiaţilor şi a celor care cer azil care fug de conflictele armate, de persecuţie sau de violenţa generalizată, pentru ca să se poată salva rapid printr-un proces rapid de identificare şi de admitere.

d. Adoptarea de politici naţionale care să privilegieze alternativele de detenţia celor care încearcă să intre în teritoriu.

II - A proteja: a garanta drepturile şi demnitatea migranţilor şi refugiaţilor

Biserica insistă asupra necesităţii de a adopta o abordare integrală şi integrată, care să pună în centru persoana umană. Abordarea integrală rămâne, fără îndoială, modul cel mai bun pentru a identifica şi a depăşi stereotipuri periculoase, evitând astfel să se stigmatizeze un individ pe baza câtorva elemente specifice şi luând în considerare în schimb toate aspectele şi dimensiunile persoanei înţelese ca un întreg. "Punerea corectă în practică a drepturilor umane este într-adevăr avantajoasă fie pentru migranţi fie pentru ţările de origine şi de destinaţie. Măsurile sugerate nu sunt simple concesii acordate migranţilor. Ele sunt în interesul migranţilor, al societăţilor care îi găzduiesc şi al întregii comunităţi internaţionale. Promovarea şi respectarea drepturilor umane ale migranţilor şi a demnităţii lor garantează ca drepturile şi demnitatea tuturor în societate să fie respectate în totalitate"².

Migranţii, cei care cer azil şi refugiaţii trebuie să fie primiţi ca fiinţe umane, respectând pe deplin demnitatea lor şi drepturile lor umane, oricare ar fi statusul lor migrator. Deşi fiecare stat are dreptul să gestioneze şi să controleze propriile graniţe, migranţii şi refugiaţii trebuie să fie primiţi în conformitate cu obligaţiile specifice în virtutea dreptului internaţional, inclusiv legile cu privire la drepturile umane şi cele internaţionale despre refugiaţi. Cu cât se vor deschide mai mult căi alternative şi legale pentru migranţi şi refugiaţi, cu atât mai puţin vor deveni pradă a reţelelor criminale şi victime ale traficului de persoane sau ale exploatării şi abuzului în contextul traficului de migranţi.

Dreptul la viaţă este garanţia cea mai fundamentală a libertăţii civile şi politice. Articolul 6 al Pactului internaţional despre drepturile civile şi politice afirmă: "fiecare fiinţă umană are dreptul intrinsec la viaţă. Acest drept trebuie să fie ocrotit de lege. Nimeni nu poate să fie privat în mod arbitrar de viaţa sa"³. Fiecare răspuns dat migranţilor, refugiaţilor şi celor care cer azil, îndeosebi în operaţiunile de căutare şi salvare, trebuie să aibă ca scop îndeosebi să garanteze şi să protejeze dreptul la viaţă al tuturor, independent de statusul lor. În această perspectivă se propun următoarele puncte de acţiune.

4. A încuraja statele cu uriaşe fluxuri emigratoare de muncitor să adopte politici şi practici care să furnizeze protecţie cetăţenilor care decid să emigreze. Iată câteva exemple:

a. Sisteme de informare la nivel naţional înainte de plecare şi cursuri de formare care să-i alerteze şi să-i educe pe cetăţeni şi pe angajatori, precum şi pe funcţionari şi pe agenţii din forţele de ordine, care lucrează în zonele de graniţă, să recunoască semnele muncii forţate sau ale traficului de fiinţe umane.

b. Cererea unei reglementări şi a unei certificări la nivel naţional a agenţiilor de recrutare în slujba angajatorilor.

c. Instituirea, la nivel ministerial, a unui departament dedicat problemelor referitoare la comunităţile din diaspora.

d. Adoptarea de politici naţionale care protejează interesele şi să asiste comunităţile din diaspora şi pe migranţii din străinătate, şi prin protecţia consulară şi servicii legale.

5. A încuraja statele cu uriaşe fluxuri de muncitori imigraţi să adopte politici naţionale care să protejeze împotriva exploatării, a muncii forţate sau a traficului de persoane. Câteva exemple ar putea să fie următoarele:

a. Promulgarea unei legislaţii care să interzică angajatorilor să confişte paşapoartele şi alte documente de identitate ale propriilor angajaţi.

b. Adoptarea de politici naţionale care să garanteze rezidenţilor străini să aibă acces la justiţie, independent de statusul lor migrator, permiţându-le să denunţe încălcările drepturilor umane şi violenţele fără teamă de răzbunări, inclusiv detenţia involuntară şi deportarea.

c. Adoptarea de politici naţionale care să permită migranţilor să deschidă conturi bancare private şi personale în care şi angajatorii să poată efectua depozite directe.

d. Adoptarea de legi naţionale referitoare la salariul minim care să ceară plata obişnuită a salariului, cel puţin pe bază lunară.

6. A încuraja statele să adopte politici naţionale care să permită migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor să exploateze cât mai bine propriile capacităţi şi propriile talente cu scopul de a contribui în cel mai bun mod la propria bunăstare şi la cea a propriilor comunităţi. Iată câteva exemple

a. Acordarea pentru refugiaţi şi pentru cei care cel azil libertate de circulaţie şi permise de muncă, precum şi documente de călătorie, care să le permită să se întoarcă în statul de primire în cazul în care găsesc de muncă în alte state.

b. Dezvoltarea de programe care să angajeze comunitatea locală să primească mici grupuri de persoane care cer azil, în afară de marile centre de primire şi identificare.

c. Promulgarea unei legislaţii care să dea celor care cer azil, refugiaţilor şi migranţilor posibilitatea de a deschide conturi bancare, de a crea firme şi de a efectua tranzacţii financiare.

d. Realizarea de politici naţionale care să permită migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor să aibă acces şi să utilizeze telecomunicaţiile, de exemplu cartele SIM pentru telefoane celulare şi acces la internet, fără proceduri sau costuri exagerate.

e. Promovarea de politici naţionale care să permită migranţilor şi refugiaţilor repatriaţi - sau care intenţionează să se întoarcă - să aibă acces mai uşor la oportunităţile de muncă în ţările lor de origine, încurajând astfel reinserarea lor în societate.

7. A încuraja statele să respecte obligaţiile care derivă din Convenţia despre Drepturile Copilului atunci când adoptă o legislaţie naţională pentru a face faţă situaţiei de vulnerabilitate a minorilor neînsoţiţi sau despărţiţi de familia lor. Iată câteva exemple:

a. Adoptarea de alternative la detenţia obligatorie, care nu este niciodată în cel mai bun interes al copilului, oricare ar fi statusul său migrator.

b. Programe de încredinţare sau tutelă familială pentru minori neînsoţiţi până când sunt despărţiţi de familia lor.

c. Constituirea de centre de primire separate pentru familii, minori şi adulţi.

8. A încuraja statele să respecte obligaţiile lor care derivă din Convenţia despre drepturile copilului faţă de toţi minorii migranţi şi să recomande, printre altele, următoarele acţiuni:

a. Adoptarea de proceduri care să garanteze protecţie juridică minorilor care se apropie de vârsta majoră. Îndeosebi, promulgarea de legi care să permită păstrarea statusului regulamentar, împiedicându-i să devină iregulari, deci supuşi detenţiei şi deportării.

b. Adoptarea de proceduri care să permită minorilor care sunt aproape de vârsta majoră să continue şcoala fără întreruperi.

c. Adoptarea de politic care să oblige înregistrarea tuturor naşterilor, furnizând fiecărui nou-născut un certificat de naştere.

9. A încuraja statele să adopte legislaţii care să furnizeze acces egal la instruire pentru studenţii migranţi, cei care cer azil şi refugiaţi, la toate nivelurile. Iată câteva exemple:

a. Realizarea de politici naţionale sau regionale care să permită migranţilor şi refugiaţilor să aibă acces la instruirea primară şi secundară, independent de statusul lor migrator.

b. Adoptarea de politici care să furnizeze migranţilor şi refugiaţilor un acces la instruirea primară şi secundară egal cu acela al cetăţenilor.

10. A încuraja statele să adopte politici naţionale care să garanteze migranţilor şi refugiaţilor accesul la o protecţie socială adecvată. Iată câteva exemple:

a. Promulgarea unei normative care să asigure dreptul la sănătate al migranţilor şi refugiaţilor, inclusiv accesul la asistenţa sanitară de bază, oricare ar fi statusul lor migrator şi imediat după sosirea lor.

b. Promulgarea unei normative care să permită să aibă acces la sistemele de pensii naţionale şi să garanteze transferabilitatea acoperirii şi a beneficiilor de previziune între ţări cu scopul de a evita ca migranţii şi refugiaţii să piardă drepturile lor din cauza statusului lor migrator.

11. A încuraja statele să adopte o legislaţie care să evite pentru migranţi şi pentru refugiaţi starea de "apatrizi". Iată câteva exemple:

a. Promulgarea unei legislaţii care să garanteze o adecvată protecţie şi norme de procedură care să respecte drepturile şi libertăţile stabilite de convenţiile internaţionale cu privire la apatrizi, de tratatele despre drepturile umane şi de dispoziţiile referitoare la dreptul la o naţionalitate.

b. Realizarea de reforme legale şi politice necesare pentru a înfrunta în mod eficace situaţia de apatrid, lucrând în patru domenii - identificare, prevenire, reducere şi protecţie -, favorizând recunoaşterea cetăţeniei pentru copii la naştere.

III - A promova: a favoriza dezvoltarea umană integrală a migranţilor şi a refugiaţilor

Actualmente durata medie a exilului celor care au fugit de conflictele armate este de 17 ani. Şi pentru muncitorii migranţi timpul petrecut departe de casă poate să ajungă la mulţi ani. Statele de primire, mai mult decât să ofere un simplu răspuns de urgenţă şi servicii de bază, trebuie să furnizeze structuri care să permită celor care rămân pe termen lung să se realizeze ca persoane, contribuind astfel la dezvoltarea ţării care-i găzduieşte. În afară de asta, dat fiind că unul dintre principiile fundamentale ale Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă 2030 este acela de "a nu lăsa pe nimeni în urmă", comunitatea internaţională trebuie să aibă grijă să-i includă pe refugiaţi, pe cei care cer azil şi pe muncitorii migranţi în planurile sale de dezvoltare. În această privinţă se pot sugera următoarele puncte de acţiune:

12. A încuraja statele să pună în practică o legislaţie care să permită recunoaşterea, transferarea şi dezvoltarea ulterioară a competenţelor tuturor migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor rezidenţi în ţara de primire. Iată câteva exemple:

a. A încuraja statele să pună în practică o legislaţie care să permită recunoaşterea, transferarea şi dezvoltarea ulterioară a competenţelor tuturor migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor care au aceste condiţii.

b. Adoptarea de politici care să ofere acces egal la programele de ucenicie şi de stagiu pentru migranţi, pentru cei care cer azil şi pentru refugiaţi, care au condiţiile pentru a avea acces la ele, conform aceluiaşi criteriu care se aplică cetăţenilor.

c. Adoptarea de politici care să faciliteze evaluarea, convalidarea şi recunoaşterea titlurilor academice şi profesionale, inclusiv cele referitoare la instruirea europeană, a migranţilor şi refugiaţilor, de exemplu prin acorduri inter-universitare, bilaterale şi multilaterale.

13. A încuraja statele să adopte norme, politici şi practici care să faciliteze integrarea locală a migranţilor, a celor care cer azil şi a populaţiilor de refugiaţi. De exemplu:

a. Acolo unde încă nu există, promulgarea de legi care să recunoască dreptul refugiatului şi al celui care cere azil la libertatea de circulaţie şi la libertatea de a alege propriul loc de reşedinţă.

b. Acolo unde încă nu există, promulgarea de legi care să recunoască dreptul celor care cer azil şi al refugiaţilor de a munci, în momentul înregistrării lor la autorităţile naţionale competente.

c. Adoptarea de politici care să garanteze accesul la lecţii şi cursuri de limbă şi obiceiuri locale, precum şi divulgarea de ştiri şi informaţii în limbile cele mai comune printre populaţiile de migranţi şi refugiaţi în cadrul ţării de primire.

14. A încuraja statele să adopte politici şi practici care să favorizeze şi să ocrotească integritatea şi bunăstarea familiei, independent de statusul migrator. Iată câteva exemple:

a. Adoptarea de legi care să prezintă reîntregirea refugiaţilor şi migranţilor cu familiile lor şi care să recunoască membrilor acestora dreptul de a munci. Exigenţa la un profit minim sau dovada de a putea face faţă nevoilor financiare nu trebuie să fie o condiţie pentru reunificarea minorilor cu părinţii lor.

b. Adoptarea de legi care să extindă domeniul politicilor reîntregirii familiale cu scopul de a-i include pe toţi membrii familiei (inclusiv bunici, fraţi şi surori şi nepoţi) pentru a permite întregii familii să rămână unită în procesul de resituare.

c. Adoptarea de politici care să promoveze găsirea rudelor şi reîntregirea cu ele.

15. A încuraja statele să adopte politici şi practici care să garanteze migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor cu necesităţi deosebite sau vulnerabilităţi aceleaşi oportunităţi oferite cetăţenilor neputincioşi. Iată câteva exemple:

a. Realizarea de politici care să permită tuturor persoanelor neputincioase să aibă acces la instrumente de asistenţă pentru neputincioşi (de exemplu, scaune cu rotile, câini călăuze, aparate acustice) independent de statusul lor migrator.

b. Realizarea de politici care să favorizeze un acces rapid la educaţia specială sau la formarea profesională, precum şi la asistenţa sanitară pentru minorii neînsoţiţi sau separaţi care sunt neputincioşi.

16. A încuraja comunitatea internaţională să mărească porţiunea contribuţiei la dezvoltarea şi la ajutoarele de urgenţă în favoarea statelor care primesc şi susţin mari fluxuri de refugiaţi şi de migranţi care fug de conflicte armate, pentru ca toţi să poată beneficia făcând abstracţie de statusul lor migrator. Iată câteva exemple:

a. Invitaţia adresată statelor donatoare să adapteze ajutoarele lor şi asistenţa lor pentru a include în ele dezvoltarea de infrastructuri sanitare, educative şi de serviciu social în zonele de primire imediat după sosire. De exemplu, ei ele ar putea finanţa construirea de aule suplimentare şi formarea de profesori acolo unde capacitatea locală nu mai reuşeşte să facă faţă necesităţilor sau s-a epuizat.

b. Invitaţia adresată statelor donatoare să adopte politici care să permită să se rezerve o porţiune din ajutorul destinat refugiaţilor şi migranţilor, precum şi programe şi servicii, pentru familiile locale care trăiesc aceleaşi problematici economice şi sociale.

17. A încuraja statele să adopte politici şi practici care să garanteze libertatea religioasă, în termeni de mărturisire şi practică, tuturor migranţilor şi refugiaţilor, independent de statusul lor migrator.

IV - A integra: a îmbogăţi comunităţile graţie unei participări mai mari a migranţilor şi refugiaţilor

Prezenţa migranţilor şi refugiaţilor este o oportunitate pentru a crea o nouă înţelegere şi a lărgi orizonturile. Asta se aplică fie celor care sunt primiţi, care au responsabilitatea de a respecta valorile, tradiţiile şi legile comunităţii care îi primeşte, fie populaţiei autohtone, chemată să recunoască contribuţia benefică pe care fiecare migrant poate s-o aducă întregii comunităţi. Ambele părţi se îmbogăţesc reciproc graţie interacţiunii lor, în timp ce comunitatea în ansamblul său este întărită de o participare mai mare a tuturor membrilor săi, fie autohtoni fie migranţi. Acest lucru este adevărat şi atunci când migranţii sau refugiaţii decid să se întoarcă în patrie. În această privinţă se sugerează următoarele puncte de acţiune:

18. Pe baza conceptului că integrarea nu este nici asimilare nici încorporare, ci un proces bidirecţional care se întemeiază în mod esenţial pe recunoaşterea reciprocă a bogăţiei culturii celuilalt, a încuraja statele să adopte legi care să faciliteze integrarea locală. De exemplu:

a. Adoptarea de legi şi dispoziţii constituţionale care să garanteze cetăţenia tuturor persoanelor născute pe teritoriul naţional.

b. Adoptarea de legi care să furnizeze rapid acces la cetăţenie pentru toţi refugiaţii.

c. Adoptarea unei abordări a acordării cetăţeniei, care să se bazeze pe drepturi şi necesităţi. Cetăţenia nu trebuie să fie subordonată condiţiei economice sau proprietăţile avute.

d. Adoptarea de legi care să garanteze cetăţenia fără "noi condiţii lingvistice", îndeosebi pentru cei care sunt mai bătrâni (peste 50 de ani).

e. Adoptarea de legi care să faciliteze migraţia legală a membrilor familiei străinilor rezidenţi în ţară.

f. Adoptarea de legi care să permită reglementarea stării străinilor care pot să aibă o lungă rămânere în ţara de primire.

19. A încuraja statele să adopte politici şi programe care să promoveze activ o viziune pozitivă despre migranţi şi despre refugiaţi şi solidaritatea faţă de ei. De exemplu:

a. Oferirea de subvenţii primăriilor şi comunităţilor religioase pentru ca să organizeze evenimente care să arate aspecte pozitive ale culturii membrilor comunităţii străine.

b. Organizarea de campanii publice care să arate şi să promoveze exemple pozitive de indivizi şi grupuri care îi primesc pe refugiaţi şi pe migranţi şi care îi integrează în comunităţile lor locale.

c. Difuzarea de anunţuri publice să fie în limbile vorbite de majoritatea migranţilor şi refugiaţilor.

d. Adoptarea de politici care să favorizeze ospitalitatea în cadrul comunităţilor locale şi care să încerce activ să primească şi să integreze migranţii în comunitatea locală.

20. Când rezidenţii străini sunt constrânşi să fugă de violenţă sau de o criză ambientală, adesea au dreptul să facă parte din programele de repatriere voluntară sau de evacuare. În aceste cazuri, trebuie încurajat statul care primeşte, statele donatare sau statul de origine să adopte politici şi proceduri care să faciliteze reinserarea repatriaţilor. Iată câteva exemple:

a. Mărirea contribuţiilor destinate să întărească infrastructurile în zonele de întoarcere sau asistenţa prestată în perioada de tranziţie pentru muncitorii care se întorc în patrie pentru că sunt loviţi de o criză într-o ţară străină.

b. Adoptarea de legi care să recunoască şi să permită transferarea de titluri de studiu sau profesionale, care au fost obţinute în străinătate de cetăţenii care se întorc în patrie, şi să permită un acces rapid la pieţele muncii celor care au competenţe profesionale certificate (de exemplu, profesori specializaţi, electricieni, personal medical şi constructori de instrumente grele).

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note
¹ Francisc, Discurs adresat participanţilor la Forul Internaţional "Migraţii şi Pace", 21 februarie 2017.
² Statement of the Permanent Observer of the Holy See to the United Nations and Other International Organizations in Geneva at the 29th Session of the Human Rights Council Interactive Dialogue with the Special Rapporteur on Migrants Geneva, 15 June 2015.
³ GA rez. 2200A (XXI), 21 UN GAOR Supl. (No. 16) at 52, UN Doc. A/6316 (1966); 999 UNTS 171; 6 ILM 368 (1967).

* * *

Migraţia globală este o provocare enormă a lumii de astăzi şi o prioritate absolută pentru Biserică. În cuvinte şi fapte, papa Francisc a arătat încontinuu compasiunea sa extraordinară faţă de toţi evacuaţii. Ca mărturie a aceste implicări sunt întâlnirile sale cu migranţii şi refugiaţii în insula Lampedusa şi Lesbo. Este mărturie apelul său pentru ca ei să fie primiţi cu braţe deschise: a primi, a proteja, a promova şi a integra pe migranţi, pe refugiaţi şi pe victimele traficului de persoane¹.

Sfântul Părinte intenţionează acum să conducă Biserica în angajarea sa de a ajuta comunitatea mondială în căutarea de soluţii globale şi structurale mai eficace pentru a-i ajuta pe toţi aceşti fraţi şi surori migranţi. Comunitatea politică internaţională a lansat un proces multilateral de consultări şi negocieri cu scopul de a adopta, până la sfârşitul anului 2018, două Pacte Globale (Global Compacts), unul despre migranţii internaţionali şi celălalt despre refugiaţi.

Biserica a exprimat deja de mai multe ori poziţia sa cu privire la multe dintre temele care vor fi incluse în Global Compacts şi, pe baza experienţei sale lungi şi variate, vrea să contribuie activ la cele două procese. Cu scopul de a favoriza această contribuţie, Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi (Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale) din Vatican, după ce s-a consultat cu diferite conferinţe episcopale şi ONG-uri catolice angajate în acest sector, a elaborat următoarele Douăzeci de Puncte de Acţiune. Ele au fost aprobate de Sfântul Părinte.

Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi, condusă de papa Francisc, încurajează Conferinţele Episcopale să se străduiască pentru ca natura acelor Global Compacts şi Punctele să fie explicate tuturor parohiilor şi organizaţiilor ecleziale, cu intenţia de a promova o solidaritate mai eficace faţă de migranţi şi refugiaţi. Dată fiind raza amplă de probleme tratate în Puncte, fiecare Conferinţă Episcopală va putea da prioritate celor pe care le consideră mai relevante în propriul context naţional, pentru a le aduce apoi în atenţia propriului guvern, încercând să-i sensibilizeze mai ales pe responsabilii negocierilor referitoare la fiecare Global Compacts. Fiecare stat a început deja să elaboreze propria poziţie şi negocierile vor avea loc în timpul primelor şase sau opt luni din 2018. Înseşi cele Douăzeci de Puncte exprimate într-un limbaj mai formal sau "politic", sunt ataşate (Global Compacts - Versiune politică) cu scopul de a fi folosite în advocacy.

Chiar dacă sunt puternic întemeiate în experienţa şi în magisteriul Bisericii, cele 20 de Puncte vor să fie oferite drept consideraţii meritorii tuturor persoanelor de bunăvoinţă care vor să le pună în practică şi să lucreze pentru ca să fie incluse în negocierile din propria ţară. Toţi liderii şi membrii tuturor credinţelor şi organizaţiile din societatea civilă sunt invitaţi să se unească în acest efort! Trebuie să fim uniţi în primirea, protejarea, promovarea şi integrarea persoanelor constrânse să părăsească propriile case şi să caute una nouă în mijlocul nostru.

I - A primi: a mări căile sigure şi legale pentru migranţi şi refugiaţi

Decizia de a emigra ar trebui să fie voluntară. Migraţia trebuie să se producă ordonat respectând legile fiecărei ţări interesate. În acest scop Biserica insistă asupra punctelor prezentate mai jos.

1. Nu se pot efectua expulzări arbitrare şi colective de migranţi şi refugiaţi. Trebuie respectat mereu principiul de "non refoulement", adică nu se pot trimite înapoi migranţi şi refugiaţi în ţări considerate nesigure. Acest principiu se bazează pe siguranţa care poate să fie garantată efectiv persoanei şi nu pe o evaluare sumară a siguranţei generale a ţării. Pentru aceasta compunerea de liste de "ţări sigure" nu este de nicio utilitate, deoarece nu ia în considerare nevoile reale de protecţie a refugiaţilor.

2. Căile legale pentru o migraţie sigură şi voluntară, precum şi pentru resituarea refugiaţilor, trebuie să fie lărgite prin folosirea mai mare de vize umanitare şi de vize pentru studenţi şi ucenici, adoptarea de coridoare umanitare pentru persoanele mai vulnerabile, adoptarea de programe de sponsorship privată şi comunitară, adoptarea de programe de resituare de refugiaţi, folosirea mai mare de vize pentru reîntregirea familială (incluzând bunici, fraţi şi nepoţi), adoptarea de vize temporare speciale pentru persoanele care fug din conflicte în ţările învecinate, adoptarea de programe de primire răspândită.

3. Perspectiva siguranţei persoanei trebuie să prevaleze mereu asupra celei a siguranţei naţionale, respectând profund drepturile inalienabile ale migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor. Acest lucru poate fi obţinut printr-o formare adecvată a agenţilor de la frontieră, garanţia de acces la serviciile de bază tuturor migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor, asigurarea de protecţie celor care fug de războaie şi violenţe şi preferinţa pentru soluţii alternative detenţiei pentru cei care intră în teritoriul naţional fără a fi autorizaţi.

II - A proteja: a apăra drepturile şi demnitatea migranţilor şi refugiaţilor

Biserica subliniază necesitatea unei abordări integrale a problemei migratoare, care să pună în centru persoana umană în toate dimensiunile sale, respectând profund demnitatea sa şi drepturile sale. Dreptul la viaţă este cel mai fundamental şi exercitarea sa nu poate să depindă de starea migratoare a unei persoane. În acest scop Biserica insistă asupra punctelor prezentate mai jos.

4. Emigranţii trebuie să fie protejaţi de autorităţile din ţările lor de origine prin oferirea de informaţii sigure şi certificate înainte de plecare, certificarea şi reglementarea prin norme a agenţiilor de emigraţie, constituirea unui departament ministerial dedicat diasporei şi oferta de asistenţă şi protecţie consulară în străinătate.

5. Imigraţii trebuie să fie protejaţi de autorităţile ţării de sosire pentru a preveni exploatarea lor, munca forţată şi traficul de persoane. Acest lucru poate fi obţinut prin interdicţia făcută angajatorilor de a reţine documentele de identitate ale muncitorilor, garanţia de acces la justiţie pentru toţi migranţii independent de statusul lor şi fără consecinţe negative pentru rămânerea lor, asigurarea posibilităţii de a deschide conturi bancare personale şi determinarea unui salariu minim de plătit cel puţin o dată pe lună.

6. Migranţii, cei care cer azil şi refugiaţii trebuie să fie puşi în condiţia de a putea utiliza cât mai bine capacităţile şi competenţele lor aşa încât să contribuie la bunăstarea lor şi la cea a comunităţii. Acest lucru se poate obţine prin garanţia de libertate de mişcare în interiorul ţării, acordarea de permise de muncă, implicarea comunităţilor locale în primirea celor care cer azil, accesul amplu la mijloacele de telecomunicaţie şi dezvoltarea de programe de reintegrare în muncă şi socială pentru cei care decid să se întoarcă în patrie.

7. Situaţiile de vulnerabilitate a minorilor neînsoţiţi sau despărţiţi de familia lor trebuie să fie tratate în acord cu normele din Convenţia Internaţională despre Drepturile Copilului. Acest lucru poate fi obţinut prin identificarea de soluţii alternative detenţiei pentru migranţii minori aflaţi în situaţie iregulară, oferta de ocrotire temporară sau încredinţare pentru minori neînsoţiţi sau despărţiţi şi instituirea de centre de primire diferite pentru familii, minori şi adulţi.

8. Toţi migranţii minori trebuie să fie protejaţi în acord cu normele din Convenţia Internaţională despre Drepturile Copilului. Acest lucru poate fi obţinut prin garanţia ca migranţii minori să nu devină iregulari la împlinirea vârstei majore şi să poată continua cu studiile lor şi înregistrarea şi certificarea obligatorie a tuturor naşterilor.

9. Trebuie asigurat accesul la instruire tuturor minorilor migranţi, celor care cer azil şi refugiaţilor garantându-le acces la şcoala primară şi secundară a tuturor independent de statusul migrator cu un standard egal cu cetăţenii.

10. Trebuie asigurat migranţilor şi refugiaţilor un acces adecvat la welfare garantând dreptul lor la sănătate şi la asistenţă sanitară de bază, independent de statusul migrator, asigurând accesul la schemele de pensie naţionale şi garantând portabilitatea contribuţiilor în caz de repatriere.

11. Trebuie evitat ca migranţii şi refugiaţii să devină apatrizi garantând dreptul la o naţionalitate conform convenţiilor internaţionale şi asigurând cetăţenia tuturor copiilor în momentul naşterii (ius soli).

III - A promova: a favoriza dezvoltarea umană integrală a migranţilor şi a refugiaţilor

Biserica evidenţiază necesitatea de a promova dezvoltarea umană integrală a migranţilor, a celor care cer azil şi a refugiaţilor împreună cu aceea a comunităţilor locale. Toate ţările trebuie să includă migranţii, pe cei care cer azil şi refugiaţii în planurile lor de dezvoltare naţională. În acest scop Biserica insistă asupra punctelor prezentate mai jos.

12. Trebuie garantate recunoaşterea şi dezvoltarea competenţelor migranţilor, ale celor care cer azil şi ale refugiaţilor în ţara de sosire prin garanţia de acces la instruirea terţiară, la alte cursuri de perfecţionare, la ucenicii şi programe de stagiu la fel precum cetăţenii şi prin procese de evaluare şi convalidare a titlurilor de studiu obţinute în altă parte.

13. Trebuie promovată inserarea socială şi de muncă a migranţilor, a celor care cer azil şi a refugiaţilor în comunităţile locale prin recunoaşterea libertăţii lor de mişcare şi de alegere a locului de reşedinţă, garantând posibilitatea de a lucra celor care cer azil şi refugiaţilor, oferind tuturor cursuri de limbă locală, cursuri despre obiceiuri locale şi producând material informativ în limbile lor originale.

14. Trebuie promovate şi ocrotite mereu integritatea şi bunăstarea familiei, independent de statusul migrator. Acest lucru poate fi obţinut favorizând o reîntregire familială lărgită (bunici, fraţi şi nepoţi) şi eliberată de condiţii economice, acordând posibilitatea de a lucra rudelor reîntregite, promovând găsirea rudelor pierdute, interzicând orice abuz în muncă făcut asupra minorilor şi asigurând ca implicarea acestora din urmă în activităţi de muncă să nu fie în dauna sănătăţii lor şi a dreptului lor la instruire.

15. Trebuie asigurat migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor cu nevoi speciale şi vulnerabilităţi acelaşi tratament rezervat cetăţenilor aflaţi în aceleaşi condiţii, garantându-le accesul la ajutoare pentru neputincioşi independent de statusul migrator şi promovând incluziunea de minori neînsoţiţi sau despărţiţi în situaţie de neputinţă în programele educative speciale pentru cetăţeni.

16. Este necesar de mărit cota de cooperare internaţională la dezvoltare şi de ajutoare umanitare trimisă la ţările care primesc fluxuri uriaşe de refugiaţi şi migranţi care fug de conflicte armate, în aşa fel încât toţi să beneficieze independent de statusul migrator. Acest lucru poate să fie obţinut finanţând dezvoltarea de structuri şi infrastructuri de asistenţă medicală, educativă şi socială în locurile de sosire şi incluzând printre destinatarii ajutoarelor şi ai programelor de asistenţă familiile locale care se află în situaţie dificilă.

17. Trebuie să fie garantată mereu libertatea religioasă, atât în termeni de mărturisire cât şi de practicare, tuturor migranţilor, celor care cer azil şi refugiaţilor, independent de statusul lor migrator.

IV - A integra: a îmbogăţi comunităţile printr-o participare mai mare a migranţilor şi refugiaţilor

Prezenţa migranţilor, a celor care cer azil şi a refugiaţilor reprezintă o oportunitate de creştere pentru toţi, atât pentru cei locali cât şi pentru străini. Întâlnirea de culturi diferite este izvor de îmbogăţire reciprocă. Incluziunea participativă a tuturor contribuie la dezvoltarea societăţilor noastre. În acest scop Biserica insistă asupra punctelor prezentate mai jos.

18. Trebuie favorizată integrarea, înţeleasă ca proces bidirecţional care recunoaşte şi valorizează bogăţia culturii celuilalt. Acest lucru poate fi obţinut recunoscând cetăţenia la naştere (ius soli), acordând rapid naţionalitatea tuturor refugiaţilor, dezlipind naţionalizarea de criterii economice şi de cunoaştere lingvistică (cel puţin pentru cei care au peste 50 de ani), lărgind canalele de reîntregire familială şi acordând reglementări extraordinare pentru migranţii care au locuit în teritoriul naţional perioade lungi.

19. Este necesar să se promoveze o relatare pozitivă cu privire la solidaritatea faţă de migranţi, de cei care cer azil şi de refugiaţi prin finanţarea de activităţi de schimb intercultural, documentarea şi difuzarea "practicilor bune" referitoare la integrarea migranţilor şi refugiaţilor, asigurând ca anunţurile publice să fie făcute măcar în limbile vorbite de cea mai mare parte a migranţilor şi refugiaţilor şi promovând programe de integrare în comunităţile locale.

20. Străinilor constrânşi să fugă din cauza crizelor umanitare apărute în ţara de emigraţie şi inseraţi în programele de evacuare şi/sau repatriere asistată trebuie să le fie asigurate condiţiile pentru reintegrarea în ţara de origine. Acest lucru poate să fie obţinut prin creşterea fondurilor dedicate dezvoltării de infrastructuri în locurile de întoarcere şi asistenţei temporare a muncitorilor victime ale unei crize umanitare în străinătate şi prin recunoaşterea titlurilor şi a profesiilor dobândite în străinătate de aceeaşi muncitori şi inserarea lor rapidă în piaţa muncii din ţara de origine.

Notă
¹ Discurs adresat participanţilor la Forumul Internaţional "Migraţii şi Pace", 21 februarie 2017.

* * *

Aceste două documente, "20 Action Points for the Global Compacts" şi "20 Pastoral Action Points", în versiunile originale, italiană şi engleză, pot fi descărcate de aici (preluate de pe site-ul secţiunii "Migranţi şi Refugiaţi"):

lecturi: 8.