Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A reconcilia diversitatea

Cardinalul Koch despre starea ecumenismului

(Preluăm un interviu cu cardinalul președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor publicat în Katholische Kirche in Deutschland [www.katholisch.de]).

De Roland Juchem

La 31 octombrie 2017 se termină anul aniversar al celor cinci secole de la Reformă. Și Biserica Catolică, în multe locuri, a fost implicată. Cardinalul Kurt Koch a participat la diferite manifestări și aici trasează un bilanț, privind la provocările viitoare ale ecumenismului.

Cardinal Koch, anul jubiliar al celor cinci sute de ani de la Reformă ajunge la sfârșit. Care este bilanțul, după părerea dumneavoastră?

Este foarte pozitiv că o comemorare comună a fost celebrată cu puține tonuri polemice, așa cum în schimb s-a întâmplat în trecut. În acest caz, ne-am concentrat pe ceea ce există în comun pentru a celebra împreună o sărbătoare a lui Cristos, așa cum a fost decis în Germania. Pentru mine aceasta a fost cea mai bună idee ecumenică.

Această sărbătoare a lui Cristos a fost reușită?

În cursul celor zece ani de pregătire a mers tot mai bine. La început aveam un pic impresia că totul se învârte în jurul lui Luther. În schimb, în anul comemorativ s-a accentuat mai mult ceea ce ne unește mai ales: credința în Isus Cristos.

Dumneavoastră ați participat la această comemorare în diferite țări. Care sunt aspectele cele mai importante pe care le-ați perceput?

Diferite, pentru că nu era vorba numai despre Reforma din Germania. De exemplu, cea din Elveția era diferită de cea germană. În afară de asta, era diferită și în țările din nord unde Reforma nu a fost o mișcare a poporului, ci decizia autorității statului. Pentru mine, punctul culminant a avut loc la Lund, în Suedia, la 31 octombrie 2016, când papa Francisc și președintele și secretarul general al Federației Mondiale Luterane au prezidat împreună ceremonia de comemorare. A fost un semn ecumenic puternic.

Cardinalul Rainer Maria Woelki a criticat recent situația ecumenismului. Conform cardinalului Woelki, a voi să se interpreteze diversitățile de fond pur și simplu ca niște "dimensiuni care îmbogățesc reciproc este «o etichetă falsă»". Dumneavoastră împărtășiți această evaluare?

În comemorarea Reformei s-a accentuat mai ales ceea ce avem în comun; dar rămân, atât înainte cât și după aceea, probleme deschise. Eu însumi am propus că după Declarația comună despre justificare ar trebui să ajungem la o nouă declarație comună despre Biserică, Euharistie și Slujire. Sunt recunoscător că această inițiativă a fost primită de multe părți în manieră pozitivă. Dialogul în America dintre luterani și catolici a produs deja un document de acest fel; și recent am găsit pe biroul meu o nouă scriere lungă din Finlanda. La temele referitoare la Biserică, Euharistie și Slujire trebuie adăugate cele etice care trebuie aprofundate mai mult pentru a elabora și despre acestea o viziune comună. Acestea sunt problemele pe care le-a ridicat și cardinalul Woelki.

S-ar putea defini starea ecumenismului în această manieră: cu privire la Dumnezeu suntem de acord; dar despre Biserică?

Aș vrea să răspund în manieră teologică și biblică: Suntem de acord cu privire la Cristos, dar nu cu privire la Trupul său, adică Biserica. Amândouă formează un tot inseparabil, pentru că Cristos în Trupul său vrea să fie prezent, și este. Totuși, raportul dintre Cristos și Trupul său continuă să rămână o problemă deschisă.

Obstacolul cel mai mare al ecumenismului este identificat adesea în faptul că evanghelicii și catolicii nu au o idee comună despre scopul ecumenismului. Cum ați defini acest scop?

De fapt, aceasta este problema principală. Am ajuns la consens cu privire la multe probleme referitoare la credință, dar încă nu la ceea ce este scopul. Fără un scop comun, devine dificil să se perceapă etapele succesive ale drumului. Problema se află în faptul că ambele părți folosesc aceeași formulă dar în sens diferit.

"Diversitatea reconciliată"?

Exact. Pentru mulți creștini evanghelici, așa cum aud spunându-se, situația actuală este înțeleasă astfel: suntem deja reconciliați, dar rămânem diferiți, ar trebui acum numai să ne recunoaștem reciproc ca Biserică; atunci ar fi dobândit scopul. Din punctul de vedere catolic, "diversitatea reconciliată" este obiectivul: trebuie să lucrăm asupra problemelor încă deschise în așa fel încât să nu mai fie motiv de diviziune din punctul de vedere eclezial. Odată ce aceștia sunt reconciliați, pot atunci să rămână și diversitățile.

În tradiția catolică noi cunoaștem influența liturgiei și a credinței trăite asupra dezvoltării dogmelor: de exemplu în formula botezului și a doctrinei trinitare, în devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria și în dogmele mariane. Există ceva de acest gen în ecumenism?

Consensul cu privire la problemele de credință, viața de credință în cotidianitate și liturgie, și din punct de vedere ecumenic, sunt legate între ele. Cu cât persoanele trăiesc și celebrează mai mult credința, cu atât ele ajung să aibă cu privire la ea viziuni comune. Important este mai ales a nu separa cele două realități conform zicerii: este decisiv ceea ce trăim și nu ceea ce este în Crez.

De la Reformă s-a dezvoltat un dinamism evanghelic intern spre Bisericile libere la nivel mondial. Aceste comunități constituie o formă mai corespunzătoare, sau măcar mai atractivă, de a trăi creștinismul față de Bisericile tradiționale?

La prima vederea așa pare. De fapt, constatăm o mare creștere a acestor Biserici, îndeosebi în mișcările penticostale. Penticontalismul constituie astăzi a doua realitate creștină mai mare după Biserica catolică romană. S-ar putea vorbi despre o penticostalizare a creștinismului sau despre o a patra modalitate de a fi creștini: catolici, ortodocși, protestanți și acum penticostali. Totuși nu cred că aceste mișcări vor deveni în viitor unica formă a creștinismului. De fapt, și ele se inspiră din marile Biserici istorice și nu pot pur și simplu să le înlocuiască.

Din această mișcare ce anume ar putea să fie rodnic pentru Biserica Catolică?

Pentru Bisericile penticostale sunt centrale experiența concretă a credinței în viața zilnică și mai ales în acțiunea Duhului Sfânt. Acest lucru nu se poate spune desigur în același mod despre tradiția occidentală. În acest sens putem desigur să învățăm ceva.

În anii trecuți s-a vorbit adesea despre un "ecumenism al martirilor": creștinii sunt persecutați și uciși independent de confesiunea lor religioasă. Unde ați putut simți asta în manieră deosebit de puternică?

Ecumenismul martirilor este și pentru mine provocarea cea mai centrală a ecumenismului, mai ales astăzi în care 80% din toți cei care sunt persecutați este din cauza credinței. Ecumenismul martirilor constituia deja o temă importantă cu Ioan Paul al II-lea, care, în timpul dictaturii roșii-închise, a experimentat că noi creștinii ne aparținem unii altora. Această temă are astăzi o continuare în papa Francisc care amintește adesea martirii din Lubecca (victime ale nazismului). El a formulat astfel provocarea martirilor: "Dacă dictatorii ne unesc pe noi creștinii în moarte, cum putem ajunge noi să ne separăm în viață?".

(După L'Osservatore Romano, 10 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat