Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Sacramentele pentru "iregulari", iată ce este tradițional

De Andrea Tornielli

Amplul eseu scris de cardinalul Gerhard Ludwig Müller ca prefață la cartea care adună articolele și reflecțiile profesorului Rocco Buttiglione despre exortația Amoris laetitia (Editura Ares, în librării de la 10 noiembrie 2017) marchează un pas important în discuția nu întotdeauna calmă care a urmat după publicarea documentului papal. Așa cum se citește în extrasul lung anticipat de Vatican Insider, cardinalul german se distanțează categoric de conținuturile acelei Correctio filialis care atribuie pontifului presupuse "erezii" și răspunde de fapt li la cele cinci dubia făcute publice de cei patru cardinali în urmă cu un an.

Înainte de toate, Müller consideră că Buttiglione, "ca autentic catolic cu competență dovedită în domeniul teologiei morale", a oferit cu recentele sale articole și eseuri "un răspuns clar și convingător" în privința unor pasaje din capitolul al optulea din Amoris laetitia. Cuvintele care urmează sunt și mai angajante: "Pe baza criteriilor clasice ale teologiei catolice el oferă un răspuns argumentat și nepolemic la cele cinci dubia ale cardinalilor" și arată că reproșurile celor care afirmă că papa nu prezint în mod corect doctrina nu corespund realității faptelor.

Cardinalul reafirmă că există "diferite niveluri de gravitate în funcție de tipul de păcat". Nu întotdeauna - adăugăm noi - această conștiință apare răspândită în cel care s-a dedicat să-l examineze pe papa cu privire la doctrină: e suficient să ne gândim, de exemplu, la acele păcate, citate în Catehismul sfântului Pius al X-lea, care "strigă răzbunare în fața lui Dumnezeu" (în noul Catehism al Bisericii Catolice se spune că "strigă spre cer") și sunt: "uciderea voluntară", "păcatul de necurăție împotriva ordinii naturii"; "asuprirea săracilor" și "fraudarea retribuției muncitorilor" (sau în termeni mai moderni "nedreptatea față de salariat"). Müller ne amintește, ca avertisment util față de cei care apar "maniaci" cu privire la păcatele legate de sfera sexuală (și e suficient să se navigheze pe anumite situri pentru a ne da seama de asta), că "păcatele spiritului pot să fie mai grave decât păcatele cărnii. Orgoliul spiritual și avariția introduc în viața religioasă și morală o dezordine mai profundă decât necurăția care derivă din slăbiciunea umană". În același mod, cu abundență de citate din sfântul Toma, afirmă că "adulterul între căsătoriți cântărește mai mult decât acela cu necăsătoriți și adulterul credincioșilor, care cunosc voința lui Dumnezeu, cântărește mai mult decât acela al necredincioșilor". Dar amintește și că "pentru imputabilitatea păcatului în judecata lui Dumnezeu trebuie luați în considerare factorii subiectivi precum conștiința deplină și consimțământul deliberat în lipsa gravă împotriva poruncilor lui Dumnezeu".

Asta nu înseamnă că "din cauza circumstanțelor atenuante, un act obiectiv rău poate să devină subiectiv bun". Înseamnă în schimb - cum a amintit de mai multe ori Buttiglione - că "în evaluarea păcatului, însă, pot exista atenuante și circumstanțele și elementele accesorii ale unei conviețuiri iregulare asemănătoare căsătoriei pot să fie prezentate și în fața lui Dumnezeu în valoarea lor etică în evaluarea în ansamblu a judecății (de exemplu îngrijirea copiilor avuți în comun, care este o obligație care derivă din dreptul natural)".

Nu este vorba aici de a cădea în "cazuistică", asta în definiția și catalogarea exactă a cazurilor și circumstanțelor în care ar putea să existe admiterea la sacramente, care trebuie să se stabilească în manuale specifice, potrivite pentru a ridica marea și obositoarea responsabilitate a discernământului la care sunt chemați, împreună cu penitenții, duhovnicii lor. Nici nu este vorba de a revendica împărtășania ca un drept, participarea la Euharistie drept ceva datorat, făcând abstracție de un drum de pocăință și de conștientizare a propriei stări. În nicio parte din Amoris laetitia nu este spus ceva asemănător cu "toți liberi" să se apropie, cum și când vor, de masa euharistică.

Müller notează ceva ce pare să scape celor care au considerat inutile Sinoadele despre familie, dat fiind că tocmai asupra acelei teme deja se exprimase sfântul Ioan Paul al II-lea cu exortația Familiaris consortio (argumentare însușită și de unii opozanți ecleziastici ai pontifului și nelipsită de consecințe umoristice: dacă s-ar fi impus mereu nu se înțelege de ce s-a celebrat Conciliul al II-lea din Vatican, dat fiind faptul că a fost deja Conciliul I din Vatican, etc.). De fapt cardinalul face referință cu realism la contextul în care trăim, care este profund schimbat chiar în ultimele decenii: "Situațiile existențiale sunt foarte diferite și complexe și influența ideologiilor dușmane ale căsătoriei este adesea prepotentă".

Așadar, explică Müller, "fiecare se poate afla fără vina sa în criza dură de a fi abandonat și de a nu reuși să găsească nicio altă cale de ieșire decât să se încredințeze unei persoane cu inimă bună și rezultatul sunt relații similar-matrimoniale. Este nevoie de o deosebită capacitate de discernământ spiritual în forul intern din partea duhovnicului pentru a găsi un parcurs de convertire și de re-orientare spre Cristos care să fie just pentru persoană, mergând dincolo de o adaptare ușoară la spiritul relativist al timpului și de o aplicare rece a preceptelor dogmatice și a dispozițiilor canonice, în lumina adevărului Evangheliei și cu ajutorul harului antecedent". Niciun relativism, nicio superficialitate. Dar nici acea "aplicare rece a preceptelor dogmatice" (sic!) care atât de mult îl pasionează pe cel care îl examinează chiar și pe papa cu privire la doctrină, ajungând să fie incapabil să distingă și să discearnă: istoriile, viețile persoanelor nu sunt toate egale și cu greu intră cu facilitate matematică în notele din manualele de morală.

Iată pentru ce cardinalul arată cum "în situația globală, în care practic nu mai există medii în mod omogen creștine", se pune serios problema - evidențiată deja cu putere de Benedict al XVI-lea - validității primei căsătorii, care eventual era lipsită de unul din elementele sale constitutive, circumstanță care se verifică pe larg în epoca noastră. Tocmai aceste considerații l-au determinat pe Francisc să reformeze, simplificând-o, normativa pentru a obține declararea nulității matrimoniale.

"În cazul unei convertiri la vârstă matură (a unui catolic care este astfel numai în certificatul de botez) - scrie cu claritate Müller în prefața cărții lui Buttiglione - poate exista cazul în care un creștin este convins în conștiință că prima sa legătură, chiar dacă a avut loc în forma unei căsătorii în Biserică, nu ar fi validă ca sacrament și că actuala sa legătură similar-matrimonială, îmbucurată de copii și cu o conviețuire formată în timp cu partenerul său actual este o căsătorie autentică în fața lui Dumnezeu".

Și adaugă: "poate că acest lucru nu poate să fie dovedit canonic din cauza contextului material sau datorită culturii proprii a mentalității dominante. Este posibil ca tensiunea care există aici între statusul publico-obiectiv al celei de-a «doua» căsătorii și vina subiectivă să poată deschide, în condițiile descrise, calea spre sacramentul Pocăinței și spre Sfânta Împărtășanie, trecând printr-un discernământ pastoral în for intern".

Cât privește vestita notă 351 de la paragraful 305 din Amoris laetitia - acolo unde se spune, referindu-se la circumstanțele atenuante pentru "iregulari", că "în anumite cazuri", ar putea să fie "și ajutorul sacramentelor" - Müller explică: "dacă a doua legătură ar fi validă în fața lui Dumnezeu", așa cum este afirmat în exemplul precedent, "raporturile matrimoniale ale celor doi parteneri n-ar constitui niciun păcat grav ci mai degrabă o încălcare împotriva ordinii publice ecleziastice pentru că s-au încălcat în mod iresponsabil regulile canonice, deci un păcat ușor".

În sfârșit cardinalul amintește că adesea nu se înțelege "toată semnificația pastorală" a lui Amoris laetitia și dificultatea de "a aplica în practică legea gradualității cu tact și discreție". Este clar că aici "nu este vorba despre un păcătos împătimit, care vrea să impună în fața lui Dumnezeu drepturi pe care nu le are. Dumnezeu este deosebit de apropiat de omul care pornește pe drumul convertirii, care, de exemplu, își asumă responsabilitatea față de copiii unei femeie care nu este soția sa legitimă și nu neglijează nici datoria de a avea grijă de ea. Acest lucru este valabil în cazul în care el, datorită slăbiciunii sale umane și nu din voința de a se opune harului, care ajută la respectarea poruncilor, încă nu este în măsură să satisfacă toate exigențele legii morale".

În acest caz, amintește cardinalul, "o acțiune în sine păcătoasă nu devine prin asta legitimă și nici plăcută lui Dumnezeu", ci "imputabilitatea sa ca păcat poate fi însă diminuată când păcătosul se adresează milostivirii lui Dumnezeu cu inimă umilă și se roagă «Doamne, ai milă de mine păcătosul». Aici însoțirea pastorală și practicarea virtuții pocăinței ca introducere la sacramentul Pocăinței are o importanță deosebită".

(După Vatican Insider, 30 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 21.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat