(Re)thinking Europe. Mons. Robu: Pentru România UE înseamnă libertate şi dezvoltare. Dar să se respecte diversităţile

De Gianni Borsa

"În discursul său adresat şefilor de stat şi de guvern din UE, în martie 2017, papa Francisc vorbea despre unitate a diferenţelor şi unitate în diferenţe şi amintea că părinţii fondatori puneau accentul pe faptul de a pune în comun resursele şi talentele fiecăruia. Iată, cred că Europa ar trebui să redescopere că este o comunitate de persoane şi de popoare şi că fiecare ţară membră ar trebui să lărgească privirea, pentru a vedea un bine mai mare care aduce binefaceri tuturor". Mons. Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România, reflectă cu agenţia SIR pornind de la titlul - "(Re)thinking Europe" - dat dialogului din Vatican, promovat de COMECE şi Sfântul Scaun.

Un "dialog" voit de Biserica Catolică pentru "a regândi Europa". Mai avem timp - în pofida crizei existente - pentru a relansa proiectul pentru o Europă unită, pacificată, solidară, deschisă spre lume? Cum se poate recuceri încrederea cetăţenilor europeni?

Da, cred cu putere că proiectul european poate şi trebuie să fie relansat. Şi momentele de criză nu trebuie să ne descurajeze, dimpotrivă, ar trebui să le valorizăm ca oportunităţi pentru a privi înapoi, a vedea cât drum s-a parcurs deja, a identifica tot ceea ce ne-a îndepărtat, poate, de drumul nostru şi a porni din nou cu mai multă determinare spre ţintă, care nu este un punct de sosire, ci o bucată de drum de parcurs împreună. Este adevărat că încrederea cetăţenilor în instituţiile europene scade. De exemplu, în România dacă încrederea era de 67% în momentul intrării ţării noastre în UE, în urmă cu zece ani, acum este de 48%. Şi cred că este, înainte de toate, o problemă de identitate. Nimeni nu neagă avantajele pe care apartenenţa la UE le-a adus cetăţenilor români şi dezvoltării ţării noastre, însă mulţi cu greu se identifică cu actualul proiect european, care tinde spre o aplatizare culturale şi să impună un anumit portret robot de cetăţenie europeană. Europa nu este o sumă de norme de respectat sau de impus, nici un manual de proceduri de executat. Este făcută din popoare, aşadar cred că trebuie să se repună în centru omul şi demnitatea sa transcendentă şi inalienabilă, să se valorizeze împreună frumuseţea şi bogăţia unităţii în diversitatea culturilor şi tradiţiilor. Trebuie redescoperite împreună valorile care unesc popoarele europene, pornind de la rădăcinile creştine ale continentului şi de la pilaştri pe care părinţii fondatori au edifica casa comună europeană: în afară de centralitatea omului, solidaritatea, căutarea păcii şi a binelui comun, deschiderea spre lume şi spre viitor. Şi cred şi că un rol important pentru a relansa proiectul european şi a mări încrederea în instituţiile europene îl au şcoala şi mass-media.

În Europa am văzut că apar noi bariere, Regatul Unit a făcut un pas înapoi, Catalonia vrea să se despartă de restul ţării, experimentăm o întoarcere a particularismelor. Cum evaluaţi aceste fapte?

Noi românii venim dintr-o istorie recentă care ne-a ţinut închişi, izolaţi de restul Europei şi al lumii, timp de aproape 50 de ani. Şi primul lucru pe care românii l-au apreciat după căderea regimului lui Ceauşescu a fost libertatea, îndeosebi libertatea de circulaţie. Din 2007, de când suntem parte a Uniunii, Europa a devenit şi casa noastră. La noi încă mai sunt sate unde oamenii nu încuie uşile casei: există încredere unii în alţii. Barierele pe care le ridicăm în jurul nostru, ca persoane, comunităţi etnice, ţări, sunt semn de neîncredere, care ne face să-l privim pe celălalt nu ca pe un frate, ci ca pe o ameninţare. Pare un paradox faptul că într-un timp în care ţările Europei încearcă să (re)construiască împreună o casă comună, în interiorul ei sunt semne de fragmentare. Spun asta gândindu-mă la Catalonia, la recentele referendumuri consultative convocate în Italia de regiunile Lombardia şi Veneto, la vocile care în România ar vrea autonomie pentru o regiune cu populaţie majoritară de etnie maghiară. Când ridicăm ziduri vizibile, mai înainte le-am ridicat în inima noastră: ziduri de neîncredere, de resentiment, chiar de ură. Trebuie să ne deschidem şi să căutăm căi de dialog care să ducă la o armonie constructivă, liberă de hegemonii distructive, la o convieţuire paşnică, la căutarea binelui comun.

Ce raport poate să existe între identitate - istorică, culturală, religioasă - şi construcţia politică a unei mari "case comune"?

Această întrebare este foarte importantă. De fapt, cetăţenii din Uniunea Europeană ar trebui să vadă cu ochii lor, sau ar trebui să fie ajutaţi să vadă concret, că valorile comune (efective, concrete, "obiective"), pornind de la Bucureşti şi străbătând toată Europa până la Londra, sunt mult mai numeroase faţă de diferenţele dintre popoarele europene. Între altele trăim împreună în interiorul unui spaţiu geografic însufleţit de două milenii de creştinism... Acum cred că a venit momentul pentru a reconstrui o Europă unită şi solidară, bazându-ne mai mult pe ceea ce uneşte decât pe ceea ce ne desparte, şi privind diferenţele ca o bogăţie şi nu ca un pericol pentru identitatea fiecărui popor.

România a intrat în Uniune în urmă cu zece ani. Ce a însemnat această experienţă pentru ţara dumneavoastră?

Intrarea României în Uniunea Europeană a adus cu sine atâtea avantaje pentru cetăţenii români. Şi mă gândesc la libera circulaţie, care a favorizat şi posibilitatea, mai ales pentru tineri, să frecventeze diferite universităţi din Europa, să aibă experienţe de muncă în diferite societăţi europene, să se îmbogăţească din punct de vedere cultural. Desigur, această libertate şi căutarea unei vieţi mai bune au favorizat o emigraţie care ne îngrijorează, ca naţiune şi ca Biserică. Un alt avantaj este dezvoltarea economică, favorizată de ajutoarele pe care România le-a primit de la Uniune. Apoi mă gândesc la justiţie, şi îndeosebi la rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (care depinde de Consiliul Europei), care constituie într-un fel o garanţie pentru respectarea drepturilor umane, între care libertatea de religie. Noi înşine, ca Biserică, am apelat la Curtea europeană de la Strasbourg când n-am găsit dreptate în ţara noastră: arhidieceza de Bucureşti, în cazul blocului uriaş ilegal construit aproape de catedrala "Sfântul Iosif"; diferite parohii greco-catolice, în cazurile negării restituirii edificiilor de cult.

În schimb, care sunt probleme pe care dumneavoastră le-aţi observat?

De la Uniunea Europeană aşteptăm o sensibilitate mai mare faţă de culturile care o comun. Europa nu va fi unită impunând ţărilor membre, sub influenţa laicismului anticreştin, norme contrare obiceiurilor lor şi culturii lor. Şi mă gândesc la presiunile care se fac asupra României, de exemplu, pentru "a lărgi" definiţia familiei, sau pentru a echivala unirile de fapt sau unirile homosexuale cu familia naturală, pentru a impune teoria gender... Cum spuneam, unitatea Europei este un drum de parcurs împreună, respectând diferenţele.

Papa a vorbit de multe ori despre Europa, încurajând drumul UE. Ce rol poate desfăşura Biserica în acest sens?

Biserica însoţeşte, în mod activ, drumul Europei unite. Şi astăzi Biserica ar trebui să aibă un glas clar, simplu şi direct în promovarea demnităţii transcendente a persoanei umane în societatea europeană. Papa Francisc este omul potrivit venit la momentul potrivit. Să ne rugăm ca el, cu ajutorul Sfintei Fecioare Maria şi al sfinţilor patroni ai Europei, să poată inspira creştinilor de toate denominaţiunile curaj şi determinare în a reconstrui împreună o Europă unită şi deschisă. Timpurile noastre sunt la fel de dificile ca timpurile pe care le-a trăit sfântul Ioan Paul al II-lea. Atunci o anumită lume intra în dizolvare; astăzi lumea noastre renaşte. Renaşterea şi moartea sunt momente dureroase, dar în acelaşi timp pline de speranţă.

(După agenţia SIR, 27 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 25.