Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Lumina Schimbării la față

Aniversarea morții lui Paul al VI-lea

De Marcello Semeraro

La treizeci și nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, duminică 6 august 2017, Monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano și secretar al Consiliului celor nouă cardinali, prezidează Liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul pontifului. Anticipăm în această pagină omilia prelatului.

Sărbătoarea duminicii, Paștele săptămânii, este mărită anul acesta de coincidența cu sărbătoarea Schimbării la față a Domnului. Le unește tema luminii. De fapt, duminica este, așa cum cânta sfântul Ambrozie în imnul Hic est dies, "ziua adevărată a lui Dumnezeu, senină de lumină mistică"; în misterul Schimbării la față, la rândul său, fața lui Isus "a strălucit ca soarele": un soare care nu va apune niciodată, ci care va străluci pentru totdeauna de o lumină senină, care nu orbește, atrage privirea și îmbucură prin strălucirea sa divină, comenta Petru Venerabilul.

Nouă ne este dragă această sărbătoare și pentru că ne amintește trecerea la cer a fericitului Paul al VI-lea, al cărui trup, pe care-l vom cinsti după aceea, este depus în aceste Grote. Într-o biografie de Cristina Siccardi este definit "Papa al luminii". Tinderea sa permanentă spre lumină rămâne sculptată definitiv în acel minunat Gândul la moarte care, atunci când am aflat despre el după ce a fost citit în congregația generală a cardinalilor la 10 august 1978, ne-a lăsat uluiți și emoționați. Înainte de acel moment, eu nu auzisem niciodată o mărturie așa de înaltă și profundă, spirituală și în același timp carnală și este un lucru care și astăzi, după aproape patruzeci de ani, mă emoționează. "Mergeți atât timp cât aveți lumină", a scris citând evanghelia lui Ioan (12,35) și continua: "Iată: mi-ar place, terminând, să fiu în lumină".

Aceste cuvinte se aseamănă cu exclamația adresată de Petru lui Isus schimbat la față: "Doamne, e bine că suntem aici!". Recunoaștem în ea dorința și primirea prieteniei cu Domnul. Și Paul al VI-lea a avut înalt cultul prieteniei. Citind multele sale intervenții se observă imediat că el unește în mod obișnuit prietenia cu comuniunea. Prietenia cu Dumnezeu, sigură și înainte de toate, pe care el o înțelegea și o explica în lumina acelui Suscipe ignațian; dar și prietenia umană, pe care nu se rușina s-o ilustreze amintind de De amicitia a lui Cicero. Ba mai mult, această prietenie, pe urma Primei Scrisori a lui Ioan, Paul al VI-lea o considera "exercițiu gradual, propedeutic pentru iubirea față de Dumnezeu", cum a spus la audiența generală din 26 iulie 1978, cu puține zile înainte de a muri.

Să ne întoarcem însă la misterul luminii de pe Tabor, care nu numai că transpare de pe fața și de pe hainele lui Isus, ci este concentrată și într-un nor luminos care îmbrățișează pe discipoli cu umbra sa. Când comentează scena evanghelică - acest lucru nu este atestat niciodată în discursurile milaneze, ci în pontificatul roman este de două ori, în omilii de Postul Mare - Paul al VI-lea și-o imagina că a avut loc în întunericul nopții așa încât "cei trei somnoroși sunt treziți de un fulger strălucitor de lumină" (19 februarie 1967) și ochii lor "se deschid pentru că s-a aprins o mare lumină" (27 februarie 1972). Nu este numai o lumină atrăgătoare, ci și o lumină vorbitoare, așa încât viziunea repede în audiție. De fapt, un glas, cel al Tatălui, care în timp ce subliniază identitatea divină a lui Isus reafirmă necesitatea de a-l asculta. Există Legea cu Moise și există profeția cu Ilie, va comenta sfântul Augustin într-o predică (79), dar cel pe care este necesar să-l ascultăm este Isus pentru că în El sunt glasul Legii și limba profeților.

În aceeași lungime de undă s-a inserat o dată Paul al VI-lea. Să-l ascultăm, recitind discursul de la audiența generală din 28 august 1974 unde vorbea despre pluralism, preocupat că "de la plurisimfonia unificatoare și celebratoare a Rusaliilor" să nu se ajungă înapoi la încurcarea limbilor de la Babel. Așadar, o problemă căreia nu-i lipsește actualitatea.

Și încheia: "Adevărata religie, care noi credem că este a noastră, nu se poate considera legitimă, nici eficace, dacă nu este ortodoxă, adică derivată dintr-un autentic și univoc raport cu Dumnezeu. Nici un vag, și chiar dacă ar fi și emoționat și sincer, sentiment religios, nici o liberă ideologie spirituală construită cu elaborări personale autonome, nici un efort de a ridica la nivel religios chiar expresiile nobile și pasionate de sociologie lirică și morală a unor popoare întregi, nici analize hermeneutice menite să atribuie creștinismului o origine naturală sau mitică, nici orice altă teorie sau normă, care face abstracție de glasul infinit de misterios și extrem de clar, care a răsunat pe muntele schimbării la față și referit la Isus, strălucitor ca soarele și alb ca zăpada: "Acesta este fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea, ascultați de el", va putea să potolească setea noastră de adevăr și de viață. Ferice de noi dacă ne vom pune în numărul celor mici, care știu să asculte un astfel de glas și să preguste fericirea certitudinii nemuritoare".

(După L'Osservatore Romano, 6 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 43.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat