Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Războiul pe care "Dumnezeu îl vrea": când papa Pius al XII-lea s-a demarcat de SUA

De Andrea Tornielli

Articolul din Civiltà Cattolica despre viziunea "teopolitică" a unui anumit fundamentalism creștin care are unite facțiuni evanghelice cu facțiuni catolice conservatoare a făcut - în mod comprehensibil - să se discute mult. Limita micii lucrări publicate în revista iezuiților a fost probabil aceea de a trata în același timp prea multe teme făcând doar aluzie la ele, și acesta este și motivul pentru care puținele rânduri dedicate libertății religioase au provocat reacții critice cum ar fi aceea a arhiepiscopului de Philadelphia, Charles J. Chaput, în timp ce alte considerații au fost interpretate numai ca un atac direct la adresat administrației președintelui Donald Trump.

Este adevărat că într-un trecut chiar recent n-au lipsit "sfinte alianțe" (e suficient să ne gândim la anii Optzeci și la lupta împotriva comunismului în era Reagan), dar este la fel de adevărat că Sfântul Scaun în ultimul secol a refuzat mereu să încheie și să binecuvânteze alianțe tron-altar sau "războaie sfinte" promovate de cel care desparte lumea în "buni" și "răi", uneori din păcate în funcție de conveniențele momentului, așa cum atestă războaiele nenorocite din Orientul Mijlociu în ultimii treizeci de ani care au văzut aliații vizibili și ascunși ai puterilor occidentale devenind dintr-o dată dușmanii "răi" de eliminat și în numele "exportării democrației" au creat instabilitate și au mărit terorismele. Un exemplu mai puțin amintit al acestei atitudini vaticane impregnată de realism este acela care-l are de protagonist pe papa Pius al XII-lea la trecerea dintre anii Patruzeci și Cincizeci.

Eugenio Pacelli (ales în martie 1939) a fost cu siguranță un Papă anticomunist. Și totuși această atitudine a sa nu trebuie să ne facă să credem că ar grupa și ar strivi Biserica pe frontul occidentalist. În climatul de plumb al războiului rece, în pofida persecuțiilor teribile îndurate de creștinii de dincolo de Cortina de Fier, papa Pius al XII-lea nu dorește în niciun fel o recurgere la forță pentru a schimba echilibrele mondiale de la Yalta, fiind conștient de puterea noilor armamente. Destăinuiește papa ambasadorului Wladimir d'Ormesson, într-un colocviu care a avut loc în aprilie 1949, vorbind despre populațiile din est: "Sărmanii care sunt închiși în acele țări devenite o închisoare reclamă toți războiul pentru a ieși de acolo. Dar nu! Mai ales nu războiul! Un nou război este de neimaginat. Ar fi apocaliptic. În afară de asta, n-ar rezolva nimic. Experiența trăită de treizeci de ani demonstrează suficient acest lucru. După primul război mondial dificultăți enorme au apărut peste tot și aceste sunt cele care într-un fel au generat al doilea război mondial. După această a doua conflagrație, lumea a devenit mai haotică... Ce am deveni după o a treia catastrofă? Nu, nu, trebuie luptat, trebuie lucrat pentru pace; să lucrăm rațional, metodic, fără încetare, fără a ne lăsa intimidați de aceia care se străduiesc să saboteze echilibrul mondial. Trebuie păstrată speranța și încrederea!".

Însă în 1950, cu ocazia războiului din Coreea, papa Pius al XII-lea se distanțează de "cruciada anticomunistă" și de motivele "religioase" cu care s-ar voi să se motiveze intervenția armată. În iunie 1950, Coreea de Nord, controlată de Uniunea Sovietică, invadează Coreea de Sud, protejată în schimb de Statele Unite: ordinea mondială provizorie stabilită la Yalta pare pe punctul de a se zdrobi în apocalipsa nucleară. Soldații americani și aliații lor sunt grupați pe un front oriental necunoscut, cu consemnul de a apăra civilizația occidentală de barbarie. Intervenția militară are loc prin mandatul Națiunilor Unite, care o decretaseră într-un moment în care reprezentantul Moscovei era absent. Conflictul avea să se încheie stabilind diviziunea celor două Corei de lungul paralelei de 38ș, în 1953, după ce a implicat cinci milioane de soldați din șaisprezece țări diferite și a provocat două milioane de morți.

În acel moment, în cuvintele unor lideri occidentali, războiul împotriva comunismului asumă aspectele unei lupte apocaliptice împotriva răului, întrupat de dictatorul sovietic Stalin. Un geniu al răului care conspiră pentru a distruge civilizația creștină occidentală și care "ar vrea să înlocuiască Revelația cu doctrina marxistă a ateismului comunist", cum scrie președintele american Henry Truman papei Pius al XII-lea într-o scrisoare din 11 august 1948. Analiștii de dincolo de ocean consideră indispensabil să se întărească raporturile cu Sfântul Scaun, pentru a crea "front unit". Strategia Statelor Unite, direct angajate în războiul din Coreea și în tentativa de a stăvili blocul sovietic, este aceea de a compacta conducătorii religiilor în bătălia împotriva dușmanului comunist. Rezultatul maxim la care țintește Casa Albă este o declarație comună a liderilor religioși, sau o întâlnire ecumenică menită să facă activă într-un fel angajarea religiilor față de frontul occidental.

La 6 decembrie 1950, cu enciclica Mirabile illud, papa Pius al XII-lea se roagă pentru pace, dar îi avertizează pe guvernanții americani împotriva oricărei tentații de a recurge la arma atomică: "Inteligența umană, destinată la cu totul alte scopuri, a inventat astăzi instrumente de război de o atare putere încât trezesc oroare în sufletul oricărei persoane cugetate, mai ales pentru că ele nu lovesc numai armatele, ci adesea implică și cetățeni privați, copii nevinovați, femei, bătrâni, bolnavi și, în același timp, edificii sacre și monumentele celor mai nobile arte! Cine nu se va îngrozi la gândul că noi cimitire pot să se adauge la cele atât de numeroase de la recentul conflict, și la alte noi ruine foarte triste de târguri și orașe fumegânde? În sfârșit, cine nu tremură gândindu-se cum distrugerea de noi bogății, consecință inevitabilă a oricărui război, poate să agraveze tot mai mult acea criză economică, de care sunt zbuciumate aproape toate popoarele, și în special clasele mai umile?".

Myron Tylor, reprezentant oficial al Casei Albe în Europa, la 21 iunie 1951 îi scrie papei Pius al XII-lea invitându-l să adere la cruciada anticomunistă pentru că "ultima mare resursă care rămâne este de a-i lega pe toți oamenii de credință în Dumnezeu și în libertatea umană, pe toți împreună, într-un mare și continuu efort pentru a-i trezi pe semenii lor în toate țările, pentru a reînnoi credința lor și a inspira rezistența lor". Pentru a-l convinge pe papa de bunătatea cauzei, Taylor lasă să plutească posibilitatea ca papei Pius al XII-lea să-i fie recunoscută de puteri un soi de călăuză spirituală a lumii libere. Și pune negru pe alb în scrisoarea aceea: "Se poate întâmpla ca dacă evenimentele ascunse din viitor se vor dezvolta, să vină o zi în care Sanctitatea Voastră să binevoiască să asume conducerea unei cauze așa de vrednice de merit pentru a salva lumea noastră civilizată de încercările mai mari". Pacelli, la rândul său, nu are nevoie să se lase convins de diplomatul american cu privire la pericolele comunismului. Persecuțiile împotriva Bisericilor și a credincioșilor care au însoțit expansiunea comunismului încă imediat după război sunt pentru el o mare suferință. Tocmai în acea perioadă episcopi, preoți și laici catolici sunt închiși și persecutați în multe țări de dincolo de Cortina de Fier. Și Sfântul Scaun, prin decizia Papei, a publicat faimosul decret de excomunicare pentru cel care aderă la comunismul ateu și materialist. Așadar Pontifului nu-i este necunoscută situația.

În lunile care preced Crăciunul 1951, tentativa lui Truman de a convinge religiile să susțină direct lupta împotriva comunismului devine mai stringentă. Într-un discurs adresat câtorva ecleziastici americani de diferite confesiuni, la 28 septembrie din acel an, președintele Statelor Unite afirmă: "Nu este vorba numai de a ocroti moștenirea noastră religioasă în viețile noastre și în țara noastră. Problema noastră este mai mare. Este vorba de a ocroti o civilizație mondială în care credința în Dumnezeu să poată supraviețui... În fața expansiunii comunismului sovietic, o putere care este ostilă la tot ceea ce noi credem..., toți oamenii care mărturisesc credința în Dumnezeu ar trebui să se unească pentru a cere ajutorul său și conducerea sa. Noi ar trebui să lăsăm la o parte divergențele noastre și să ne unim imediat, pentru că niciodată ca acum divergențele noastre n-au părut așa de meschine și nesemnificative, în fața pericolului care se prezintă astăzi în fața noastră".

În concluziile discursului său, Truman deplânge că mesajele sale de unificare n-au fost mereu primite de diferitele confesiuni: "De câtva timp, eu am încercat să provoc unirea unui anumit număr de mari conducători religioși din lume într-o comună declarație de credință care se află, așa cum am spus, în capitolul 20 din Exod, capitolele 4 și 6 din Evanghelia lui Matei și în Predica de pe Munte, și într-o implorare comună către Dumnezeu unic pe care toți îl mărturisim... O astfel de declarație ar mărturisi forța credinței noastre comune și încrederea noastră în victoria sa finală asupra forțelor care se opun ei". Însă conducătorii religioși nu aderă la această ecumenică "cruciadă pentru pace" împotriva "armatelor nereligiunii". Se ajunge astfel la noaptea de Crăciun, când fie președintele american fie papa se adresează direct bărbaților și femeilor dintr-o epocă mizerabilă, cu cuvinte asemănătoare în anumite privințe. Cu toate că este în afara îndoielii faptul că pentru papa Pius al XII-lea comunismul reprezintă o formă de totalitarism care amenință însăși supraviețuirea Bisericii în multe țări, tonurile celor două discursuri de Crăciun sunt destul de diferite. De fapt, papa Pacelli nu se "înrolează" în cruciada anticomunistă și profită de radio-mesajul de Crăciun pentru a denunța și ceea ce nu merge în "așa-numita lume liberă". Este o mărturie a libertății interioare a papei Pius al XII-lea și a apărării libertății Bisericii.

Truman recurge la tonuri inspirate, la o proză în mod pregnant religioasă. Amintește de "nașterea umilă a pruncușorului în cetatea lui David, în care Dumnezeu a dat lumii mesajul său de iubire", care se concretizează în spiritul de jertfă al soldaților pe front: "Inima noastră este întristată în acest timp de Crăciun de suferința și de jertfa curajoșilor noștri bărbați și femei care se află în Coreea. Ne lipsesc, tinerii noștri și tinerele noastre. Ei ne protejează pe noi și pe toți oamenii liberi de agresiune". Președintele american exaltă motivele ideale ale intervenției în Coreea și conclude cu identificarea dintre triumful militar pe frontul coreean și victoria începută în lume cu nașterea lui Isus: "Noi vom fi puternici numai dacă vom păstra credința, credința care poate muta munții și care, așa cum spune sfântul Paul, este substanță a lucrurilor sperate și evidență a lucrurilor nevăzute. Victoria pe care o vom dobândi ne-a fost promisă cu mult timp în urmă, în cuvintele corului îngerilor care cântau deasupra Betleemului: Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace și bunăvoință oamenilor".

De la Roma, papa cu gesturi hieratice încredințează cuvintele sale microfoanelor de la Radio Vatican, care le relansează în toată lumea. Papa Pius al XII-lea începe spunând că vrea să facă o evaluare "deschisă și sinceră" a faptelor. Și situația reală de la care trebuie pornit este sciziunea lumii în două terenuri opuse: "Umanitatea însăși divizată în două grupuri așa de clar despărțite, care sunt cu greu dispuse să lase cuiva sau în vreo manieră libertatea de a menține între părțile adverse o atitudine de neutralitate politică". Ori aici ori acolo, echidistanța nu este posibilă în lumea spintecată în două, de puțin ani ieșită din tunelul celui de-al doilea război mondial. Și totuși, în pofida experienței tragice îndurate de comunitățile catolice de dincolo de Cortina de Fier, precum și într-un timp de contrapoziție așa de acută, anticomunistul papa Pius al XII-lea nu identifică misiunea Bisericii cu motivațiile «lumii libere»".

Spune papa Pacelli: "Acum cei care în mod greșit consideră Biserica aproape ca o putere pământească oarecare, ca un soi de imperiu mondial, sunt induși cu ușurință să ceară și de la ea, ca de la alții, renunțarea la neutralitate, opțiunea definitivă în favoarea unei părți sau a alteia. Totuși pentru Biserică nu poate fi vorba de a renunța la o neutralitate politică datorită motivului simplu că ea nu poate să fie în slujba intereselor pur politice". În această sustragere de la logica blocurilor se manifestă cu siguranță și visul, tipic pacellian, de a vedea ieșind din ruinele războiului mondial o ordine socială creștină. Un proiect pe care Pontiful l-a sprijinit încă de la primele radio-mesaje de Crăciun, când al doilea război mondial începuse de puțin timp și puterile beligerante se gândeau să se distrugă reciproc, desigur nu la reconstruirea unei ordini internaționale. În acest scop erau adresate vestitele mesaje, în care papa Pius al XII-lea a propus idealul unei civilizații catolice nutrite de principii evanghelice, aproape o "a treia cale" care nu găsea sprijin în niciunul dintre cele două sisteme care se ciocnesc pe scenariul internațional.

"Răscumpărătorul divin", afirmă papa, "a întemeiat Biserică pentru a comunica prin intermediul ei omenirii adevărul său și harul său până la sfârșitul timpurilor. Biserica este «trupul său mistic» . Ea este în întregime a lui Cristos. Apoi Cristos este al lui Dumnezeu". A identifica Biserica cu una dintre formele de civilizație, a face să coincidă mântuirea creștină cu instaurarea și apărarea unei anumite grupări de putere lumească, înseamnă a denatura "fundamentul pe care Biserica se află ca societate". Și a altera însăși natura Bisericii: "Oameni politici și uneori chiar oameni ai Bisericii, care ar intenționa să facă din Mireasa lui Cristos aliata lor sau instrumentul combinațiilor lor politice, naționale sau internaționale, ar leza însăși esența Bisericii, aducând daună însăși vieții ei; într-un cuvânt, ar înjosi-o la același plan, în care se dezbat conflictele de interes temporal. Și asta este și rămâne adevărat și dacă are loc pentru scopuri și interese în sine legitime".

În radio-mesajul de Crăciun 1951, papa Pius al XII-lea deja intuiește "răspândita slăbiciune din păcate a unei lumi căreia îi place să se cheme cu emfază «lumea liberă»". Sugerea că și în vestul Cortinei de Fier manipularea subtilă a dorințelor și conștiințelor poate produce o "societate redusă la pur automatism". Constată presiunea omologatoare exercitată prin sistemul mijloacelor media, când vorbește despre cei "care așteaptă unica lor hrană spirituală zilnică... de la presă, de la radio, de la cinema, de la televiziune". Aceasta este "condiția dureroasă, care blochează și Biserica în eforturile sale de pacificare".

"De exemplu, cei care în domeniul economic sau social ar vrea să reverse totul asupra societății, chiar și direcția și siguranța existenței lor; sau care așteaptă astăzi unica lor hrană spirituală zilnică, tot mai puțin de la ei înșiși - adică de la propriile lor convingeri și cunoștințe - și tot mai mult, deja pregătită, de la presă, de la radio, de la cinema, de la televiziune; cum ar putea concepe adevărata libertate, cum ar putea s-o stimeze și s-o dorească, dacă nu mai are loc în viața lor?".

"Adică ei", continuă papa Pius al XII-lea, "nu mai sunt decât simple roți în diferitele organisme sociale; nu mai sunt oameni liberi, capabili să asume și să accepte o parte de responsabilitate în lucrurile publice... Aceasta este condiția dureroasă, care blochează și Biserica în eforturile sale de pacificare, în referințele sale la conștiința adevăratei libertăți umane, element indispensabil al ordinii sociale, după concepția creștină, considerate ca organizație de pace. În zadar ar înmulți ea invitațiile sale adresate oamenilor lipsiți de acea conștiință, și chiar mai inutil le-ar adresa unei societăți reduse la pur automatism... Aceasta este răspândita slăbiciune din păcate a unei lumi căreia îi place să se cheme cu emfază «lumea liberă». Ea se înșeală și nu se cunoaște pe sine însăși: în libertatea adevărat nu se află forța sa. Este noul pericol, care amenință pacea și care trebuie denunțat în lumina ordinii sociale creștine. De aici derivă și în nu puțini oameni autoritari din așa-numita «lume liberă» o aversiune împotriva Bisericii, împotriva acestei corectoare deranjante despre ceva ce nu se are, dar se pretinde să se aibă, și care, printr-o stranie inversare de idei, se neagă pe nedrept chiar ei; vrem să spunem stima și respectarea libertății genuine".

Deși denunță în același radio-mesaj situația creștinilor de dincolo de Cortina de Fier și victimele comunismului, papa Pius al XII-lea, așa cum făcuse deja în timpul celui de-al doilea război mondial abținându-se să binecuvânteze ofensiva italo-germană împotriva rușilor, refuză să se înroleze în cruciada mondială anticomunistă. Prima dată a fost guvernul fascist care i-a cerut să "binecuvânteze" războiul antibolșevic dus de al treilea Reich, dar ambasadorul lui Benito Mussolini, venit în Vatican, unde a trebuit să se ciocnească de un refuz și i-au fost amintite persecuțiile naziste din Polonia. A doua oară, în schimb, președintele Statelor Unite este cel care-i cere Pontifului să asume un rol de conducător spiritual și moral al umanității în lupta împotriva răului personificat de Stalin. Deși circumstanțele s-au schimbat, anticomunistul Pacelli, care recunoaște și imposibilitatea de a fi echidistanți față de ceea ce se întâmplă în Uniunea Sovietică și în țările satelit (așa cum nu rămăsese neutru în fața amenințării naziste ajungând chiar să sprijine, așa cum este bine documentat de istorici, un complot pentru a-l răsturna pe Hitler și a da cale liberă ajutorului american dat sovieticilor în funcție anti-germană), refuză așadar din nou să fie instrumentalizat. Refuză să grupeze Biserica pentru a n-o face să se identifice cu un sistem politic.

(După Vatican Insider, 24 iulie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 35.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat