Reflecţie la duminica a 16-a de peste an - Anul A - 2017

Celor păcătoşi le dai posibilitatea să se întoarcă la tine. Tu, Doamne, eşti bun şi iertător!

De câteva duminici încoace, Isus ne vorbeşte numai în pilde şi parabole. Pildele Domnului au o forţă de pătrundere mai mare decât vorbirea directă. Prin ilustraţii simple, mântuitorul a reuşit să ne transmită adevăruri veşnice greu de explicat altfel. Avantaj acestui gen de predicare este acela că, ori de câte ori ascultătorii săi se întâlneau cu imaginile folosite de Isus, ei îşi aduceau aminte de adevărurile veşnice predicate de el, fiind îndemnaţi să le mediteze şi să le aplice la viaţa lor.

Dumnezeu, după ce a creat lumea, a văzut că este foarte bună (cf. Gen 1,31). El a creat lumea perfect. Dumnezeu nu este autorul răului. Răul a fost alegerea greşită a diavolului, care a dorit să se împotrivească lui Dumnezeu. El l-a învăţat şi pe om să se împotrivească lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a creat pe oameni buni, însă aceştia, învăţaţi de diavol, au început să facă fapte rele.

Pe timpul lui Isus mulţi oameni aşteptau ca Dumnezeu să-şi stabilească "împărăţia" sa în lume adunând în jurul lui Mesia un popor de oameni "drepţi", aşa cum au ieşit din mâinile sale, şi înlăturând definitiv orice rău de pe faţa pământului. Însă ei nu ştiau că, în timpul de acum, planul lui Dumnezeu, secretul întemeierii împărăţiei lui, era popularea pământului cu oameni neprihăniţi, ridicaţi din păcat.

Deci, planul şi secretul divin nu erau acum lichidarea păcătoşilor pentru a rămâne o lume dreaptă, ci erau convertirea păcătoşilor pentru a întemeia o împărăţie neprihănită. Şi dacă ne gândim bine, aşa şi-a început Isus Biserica, împărăţia lui Dumnezeu de pe pământ, făcând din păcătoşi oameni sfinţi, aşa cum a fost cazul apostolilor şi a primilor ucenici, făcuţi sfinţi şi aleşi dintre oameni păcătoşi. De aceea, Biblia spune că Dumnezeu nu vrea moartea celui păcătos, ci convertirea lui (cf. Ez 33,11). De aceea Isus îi căuta în primul rând pe păcătoşi (cf. Mt 9,13; Mc 2,17; Lc 5,32).

"Pilda neghinei din grâu" a fost rostită de Isus în cadrul cuvântării pe care el a ţinut-o după respingerea sa ca rege şi mântuitor de către elita iudeilor, în faţa mulţimii formate din evrei marginalizaţi şi păgâni care căutau mântuirea, de pe ţărmul Mării Galileei (cf. Mt 13,1-2).

Vorbim despre neghină, dar este neghina? Neghina este o plantă înrudită cu garofiţa (Lolium perene) şi asemănătoare fizic cu grâul şi secara. Ea poartă denumirea ştiinţifică de "Lolium Temulentum", adică "neghină ameţitoare", pentru că ea produce seminţe otrăvitoare care dau ameţeli de cap când este consumată. Numele ei de neghină vine din cuvântul arab "zawan", care înseamnă, "a voma" ca efect al consumării seminţelor ei. Consumarea seminţelor de neghină, pe lângă ameţeli de cap, dă greţuri violente, convulsii, diaree, iar în unele cazuri poate duce chiar şi la moarte. Până în momentul apariţiei spicului, neghina se aseamănă în multe privinţe cu grâul şi secara.

Ca să înşele vigilenţa lucrătorilor stăpânului lanului de grâu, diavolul a ales să lucreze noaptea; a ales o plantă otrăvitoare care seamănă mult cu grâul ca să nu poată fi observată; a ales o plantă care să fie parazitară, adică o plantă care nu se susţine şi nici nu se hrăneşte singură, căci după ce îşi împleteşte rădăcinile cu ale grâului, ca să nu poată fi smulsă fără a produce pagubă mare, îşi înfinge rădăcinile ei în rădăcina grâului, căruia îi fură hrana, îi îngreunează creşterea şi îi diminuează mult rodul. Trecând acum de la neghina din grâu la oamenii de mântuit, între care satana a plasat oamenii săi răi, înţelegem mai bine răutatea satanei care vrea să ne piardă şi bunătatea lui Isus care a venit să ne mântuiască.

Chiar imediat după naşterea Bisericii la predica lui Isus şi a apostolilor, a apărut şi neghina în ogorul Bisericii, au apărut ucenicii falşi (cf. Mt 13,26), începând cu Iuda, cu ucenicii care l-au părăsit la Cafarnaum şi nu mai umblau cu el (cf. In 6,66), cu Anania şi Safira (cf. Fap 5,1-10), cu cei care se certau la mese (cf. Fap 6,1), cu Simon Magul (cf. Fap 8,13), cu mulţi ucenici care au părăsit lucrarea (cf. 2Tim 4,10) şi au devenit potrivnicii ei (cf. 2Tim 4,14-15). Încă de la prima detectare a neghinei, servitorii l-au întrebat pe stăpânul lor dacă puteau sau nu să smulgă neghina (cf. Mt 13,28). Stăpânul le-a zis: "Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateţi din rădăcină şi grâul. Lăsaţi să crească împreună până la seceriş! În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu" (Mt 13,29-39).

Stăpânul nu a îngăduit smulgerea neghinei, eliminarea oamenilor răi din regatul său, mai întâi pentru a nu deranja pe cei buni care sunt în relaţii de familie şi de serviciu cu ei. Şi în al doilea rând pentru a le acorda şi acestora şanse de mântuire. Căci Dumnezeu, tatăl tuturor, cel care "face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Mt 5,45), "vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim 2,4). Dacă stăpânul grâului ar fi permis smulgerea neghinei, cum cereau slujitorii săi, atunci s-ar fi adăugat ură la ură, şi rău la rău. Dar Dumnezeu cel drept este iubitor de oameni (cf. Înţ 12,19); Dumnezeu este bun şi iertător, aşa cum am cântat în psalmul responsorial (cf. Ps 86,5).

Şi dacă Dumnezeu este drept şi iubitor de oameni, bun şi iertător, tot aşa trebuie să fie şi copiii săi. În decursul istoriei, deşi Cristos ne-a chemat la îndurare şi iertare faţă de cei greşiţi şi faţă de duşmanii noştri (cf. Mt 5,44), au mai fost oameni care gândeau în felul cărturarilor şi fariseilor făţarnici, care voiau lichidarea celor răi mai înainte de seceriş, mai înainte de judecata divină, uitând că "rădăcinile neghinei" sunt împletite şi întrepătrunse cu rădăcinile grâului. Era la Cartagina, în nordul Africii (sec IV-V). Tocmai se încheiaseră oficial prigoanele împotriva creştinilor, prigoane în timpul cărora mulţi creştini de frică au defectat, punând tămâie pe altarele zeilor. Dar, terminându-se prigoanele, pentru că nu au jertfit din convingere, ci numai din frică, acum voiau să revină la credinţa părăsită. Mulţi, asemenea fariseilor şi cărturarilor, s-au opus, în timp ce mult mai mulţi se bucurau pentru că se întregeau familiile creştine. Campionul luptei pentru primirea greşiţilor înapoi în Biserică a fost sfântul Aurel (364-430), episcop de Cartagina, sprijinit de prietenul său, sfântul Augustin (354-430), episcop de Hippona.

Deşi Isus ne recomandă astăzi răbdare şi înţelegere pentru "oamenii neghină" şi fără să le facem vreun rău, căci judecata şi răzbunarea sunt ale lui Dumnezeu, şi apoi ne recomandă vegherea (cf. Mt 24,42; Mc 13, 37; Lc 21,36), trebuie să spunem că oamenii neghină fac mult rău oamenilor de mântuit. Când virtutea vegherii active lipseşte, atunci satana vine şi seamănă otrava neghinei între ucenicii Domnului, ucenici care vor plânge mai târziu delăsarea lor, dar nu vor mai putea schimba situaţia.

Când virtutea vegherii atente lipseşte, atunci vine satana şi seamănă neghina sa: în familii, în seminarii, în mănăstiri, în sistemul de învăţământ, în sistemul medical şi în toate domeniile.

Haideţi să vedem pentru început neghina semănată în familie, care este celula societăţii, neghină care afectează negativ: viaţa de cuplu; creşterea, educaţia religioasă şi viitorul copiilor, precum şi urmarea căii mântuirii. Dumnezeu a spus clar în Biblie: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi" (2Cor 6,14). "Nu treceţi peste ceea ce a fost scris" (cf. 1Cor 4,6). Dar, mulţi oameni, cuprinşi pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii (cf. 1In 2,616), care vin de la diavol, îi orbesc pe oameni tocmai într-o alegere aşa de importantă. Jugul potrivit este jugul între două vietăţi din aceeaşi specie. Jug nepotrivit este jugul între două vietăţi de specii diferite, cum ar fi jugul între un bou şi măgar, sau ca în fabula hazlie a lui Bruno Ferrero, căsătoria dintre un peşte şi o broască.

Priviţi numai la persoanele pe care le ştiţi că n-au vegheat asupra credinţei lor atunci când şi-au ales partenerul de viaţă şi s-au ghidat numai după trup şi după considerente trecătoare şi veţi vedea că acolo este: ură, ceartă, tristeţe, singurătate, lipsă, copii opriţi expres de la biserică şi de la cele sfinte, copii deveniţi răi, abandon familial, divorţ, batjocură şi moarte crudă. Distrugerea familiei este scopul diavolului prin semănarea acestor "neghine" în familii. Iar inima mi-e frântă de durere la mulţimea cazurilor nefericite pe care le cunosc personal şi despre care vorbesc ori de câte ori am ocazia.

Această situaţie gravă se repetă în seminarile, mănăstirile sau instituţiile Bisericii unde, pentru că nu s-a vegheat la vremea semănatului, "neghinele" strecurate de satana mai mult îndepărtează decât apropie de Dumnezeu. Iar noi vedem asta. Apoi, această situaţie gravă se repetă şi în sistemul medical, în sistemul de învăţământ, în sistemul politic, etc. Pentru că nu s-a vegheat la timpul oportun, au apărut oameni nepregătiţi şi corupţi, oameni care ucid în loc să vindece; care ruinează destine în loc să formeze caractere; care fură şi corup, care înşală şi se asociază în grupuri de câştig şi infracţionale, în loc să vegheze la bunăstarea poporului. Pentru că nu s-a vegheat la timp, promovând oameni nepotriviţi, acum este foarte greu şi chiar imposibil de smuls neghina

Revin la viaţa de familie. Cât priveşte căsătoria, pentru că aceasta este "o taină mare", smulsul neghinei este oprit expres de Dumnezeu (cf. Mt 19,6; Mc 10,9), căci s-ar produce suferinţe în lanţ: copii rămaşi pe drumuri, relaţii între familii distruse şi probleme sociale majore. Pentru uşurare vieţii grele izvorâtă din "neveghere", singurul lucru rămas este munca la convertirea "neghinei". Sfântul Paul spune: "Bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele credincios" (1Cor 7,14). Sfânta Monica (332-387) a reuşit cu Patriciu; sfânta Clotilda (475-545) a reuşit cu Clovis; şi sfânta Rita de Cascia (1381-1447) a reuşit cu Paul Ferdinand. Dar nu sunt multe cazuri dintre acestea. De aceea, sfântul Paul întreabă: "Poţi ştii tu, nevastă, că îţi vei mântui bărbatul? Poţi ştii tu, bărbate, că îţi vei mântui soţia" (1Cor 7,16)? Deci, rugăciunea şi vegherea, recomandate de Isus, rămân căile cele mai sigure pentru o familie fericită şi pentru o societate reuşită.

Atâta timp cât "regele Isus" nu este respins, totul va fi bine. Neghina din câmp, care niciodată nu se transformă în grâu, va fi depăşită de "neghina spirituală", care se va transforma în oameni sfinţi ai împărăţiei cerurilor. Aşa cum spunea sfântul Petru Crisologul (380-451), "neghina de astăzi se poate transforma mâine în grâul cel mai curat".

Parabola seminţei de muştar (cf. Mt 13, 31-32) pune în evidenţă speranţa omului care nu l-a respins pe Isus în bunurile veşnice. Împărăţia lui Dumnezeu, mică la început, creşte prin harul divin şi poate adăposti în ea multe păsări, adică mulţi oameni care îşi caută fericirea cu Dumnezeu. Pentru a ne încuraja în această speranţă, însuşi Isus ne îndeamnă: "Priviţi păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Voi sunteţi mai presus de ele" (Mt 6,26).

Parabola drojdiei (cf. Mt 13,33) pe care o femeie o amestecă în trei măsuri mari de făină reprezintă tot speranţa mântuirii din împărăţiei cerurilor, pentru cei care nu l-au respins pe Isus. Aici, drojdia simbolizează puterea harului care creşte împărăţia cerurilor în lăuntrul nostru (cf. Lc 17,21). În toţi cei care cred în Isus va fi refăcut chipul lui Dumnezeu, care a fost deteriorat prin păcat.

Dar situaţia se schimbă atunci când "regele Isus" este respins. Parabola grăuntelui de muştar ne vorbeşte atunci despre o altă realitate. Împărăţia lui Dumnezeu, devenită mare şi prin amestecul oamenilor, va ajunge un adăpost pentru multe păsări rele, pentru mulţi oameni care fac şi aduc răul, care îşi vor găsi în Biserică o locuinţă şi o sursă de câştig necinstit, stricând astfel tot binele semănat.

Tot aşa, în cazul în care "regele Isus" este respins, parabola drojdiei devine şi ea un simbol al lucrării "celui rău". La iudei, drojdia simboliza şi păcatul. De aceea, când venea timpul Paştelui, oamenilor li se cerea să arunce orice aluat din casele lor şi să îndepărteze orice plămadă a răului din inima lor (cf. Ex 12,19; 13,7; 1Cor 5,7-8). Şi Domnul Cristos i-a avertizat pe ucenicii săi să se păzească de aluatul fariseilor, adică de făţărnicia lor (cf. Lc 12,1). Pentru că în Biblie drojdia este simbolul a ceea ce corupe, şi mai ales când este vorba despre respingerea lui Isus, parabola aluatului ne sugerează ideea că în Biserica crescută mare şi prin lucrare străină va intra corupţia, pe care din păcate o şi vedem deja, de ne vine să ne întrebăm dacă Biserica mai este sau nu a lui Isus.

Legenda Marelui Inchizitor este un capitol din romanul "Fraţii Karamazov" scris de Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanţi scriitori ruşi, care ne redă respingerea lui Isus, povestită de Ivan fratelui său Alioşa. Legenda vorbeşte despre întoarcerea lui Cristos pe pământ, într-o zi din secolul XV, în oraşul Sevilia, din Spania. Isus soseşte, este bine primit şi aclamat de mulţimea care îl dorea. Dar totul se schimbă când apare "marele inchizitor" care, aflat în trecere pe acolo, supărat pe aclamaţiile mulţimii, porunceşte ca Isus să fie arestat. Noaptea, inchizitorul vine să îl viziteze pe Isus în celulă şi îi reproşează că prin întoarcerea sa a "deranjat" Biserica care uitase de el. Îi reproşează că a greşit lăsându-i omului libertatea de a alege între bine şi rău, între libertatea de a crede sau de a nu crede. Inchizitorul îi explică lui Cristos că Biserica sa a fost ameliorată prin puterea temporală refuzată de el, putere care le-a luat oamenilor libertatea pe care nici ei nu şi-o doreau. Iar în final, Inchizitorul îl anunţă pe Isus că Biserica, în întregimea ei, nu îi mai aparţine de mult lui, ci diavolului. Şi spune în continuare "legenda" că atunci când marele inchizitor a încetat să mai spună ceva, Isus s-a ridicat, s-a apropiat de inchizitorul care l-a acuzat cu atâta răutate şi l-a sărutat, arătându-i că-l iubeşte şi că nu-l exclude nici pe de la împărăţia lui.

Acesta este şi astăzi şi va fi şi până la sfârşitul lumii răspunsul lui Isus chiar pentru duşmanii lui şi ai Bisericii sale. El a venit să aducă tuturor libertatea şi mântuirea care le-au fost furate, iubind şi jertfindu-se pe sine pentru toţi oameni şi dăruindu-l pe Duhul Sfânt care să vină în ajutorul slăbiciunii noastre (cf. Rom 8,26-27). Acesta este răspunsul lui Isus la refuzul oamenilor din toate timpurile.

De aceea, ne asociem şi noi cu evanghelistul, înţeleptul şi psalmistul şi spunem: Îţi mulţumim Doamne că ne-ai descoperit nouă celor mici toate acestea (cf. Mt 11,25). "Într-adevăr nu este alt Dumnezeu în afară de tine, care te îngrijeşti de toţi şi eşti indulgent cu toţi" (Înţ 12,13.16). "Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi îngăduitor, încet la mânie şi plin de milostivire" (Ps 86,15).

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici audio pentru Duminica a XVI-a din timpul de peste an (23 iulie)

Duminica a 16-a de peste an. Predici la Radio Iaşi (23 iulie)

lecturi: 11.